„Ucenicul diavolului” refuza subordonarea

Mirări în jurul „afilierii“ avansate de Marta Petreu

  • Recomandă articolul
De la Cluj, unde s-a consacrat unei distinse cariere universitare şi unde înfruntă dificultăţile spre a ţine în viaţă excelenta publicaţie Apostrof, doamna Marta Petreu a ales Romånia literară din Bucureşti pentru a descărca fulgere şi tunete în contul lui Mihail Sebastian, supunîndu-l vindictei publice ca acolit necondiţionat al „diavolului“ Nae Ionescu. Lungul dînsei rechizitoriu purta la final specificaţia că reprezintă doar fragmente dintr-un studiu în pregătire. Era o prevenire, era o ameninţare? Radu Cosaşu, care, de cînd a scos capul în arena literară, n-a făcut un secret din faptul că împărtăşeşte toate suferinţele dăruite de soartă celui ce a scris De două mii de ani, s-a grăbit să fraternizeze cu autorul prea îndestul năpăstuit şi în această neaşteptată împrejurare critică. Poate că, dacă avea puţin mai multă reţinere „filozofică“, s-ar fi abţinut pînă la apariţia integrală a textului incriminatoriu şi, astfel, n-ar fi provocat-o pe exegeta din inima Ardealului la un răspuns înverşunat, de natură a-i pune în gardă şi pe alţi eventuali interlocutori, predispuşi la o încrucişare de argumente. Dar oricîtă răbdare ne-am impune în aşteptarea desfăşurării tuturor capetelor de acuzaţie, deocamdată tocmai înverşunarea „replici la replică“ pare de rău augur. Impresia generată este că instanţa clujeană nu […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }