Un sicilian bun

Vito Grasso, mai intii colaborator, apoi director, in doua rinduri, al Institutului Italian de Cultura din Bucuresti, a fost timp de mai multe decenii un sprijin pretios si neincetat al italienistilor romani. Ne incuraja in virtutea unei filozofii pe care nu inceta sa o repete: evenimentele culturale, oricit de reusite, erau, dupa el, efemere manifestari de empatie culturala, in vreme ce munca de a-i invata pe altii limba si cultura italiana era constructie trainica menita sa dureze toata viata. Italienistica din Romania, ca si relatiile culturale romano-italiene, ii datoreaza enorm. Vito Grasso era un Profesor. Alocutiunile lui erau construite cu o rigoare documentara si o coerenta structurala in stare nu doar sa informeze, ci si sa formeze o gindire coerenta si autonoma in cei ce-l ascultau. La „lectiile“ lui asistam, studenti si profesori deopotriva, nu doar din respect pentru institutia pe care o reprezenta si pentru intelectualul de elita care era el, ci pentru ca explicatiile lui aveau harul de a-ti trage parca un val de pe ochi, de a-ti lamuri lucruri care pina atunci iti parusera intru totul lamurite. Vito era un Istoric – si-mi amintesc elogiile aduse lui de istorici de renume romani si straini, invitati ai Institutului, […]