Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Vieţile şi feţele lui Alexandru Paleologu
- 21-05-2010
- Nr. 525
-
Bogdan CREȚU
- Istorie literară
- 5 Comentarii
În cazul lui Al. Paleologu, orice evaluare sistematizată a operei este nevoită să pornească de la biografia autorului, care se voia şi chiar era un moralist din stirpea atît de admiraţilor Montaigne şi La Rochefoucauld; or, un asemenea statut asumat, mai ales într-o cultură fără o tradiţie în domeniu cum este a noastră, pretinde şi o garanţie etică a discursului. Opera lui Al. Paleologu este, prin urmare, indisolubil legată de viaţa sa, cu bunele şi relele sale, cu momentele de cumpănă şi cu cele de bucurie. Tudorel Urian pricepe acest lucru şi mai pricepe şi faptul că „personajul“ său este o figură cum nu se poate mai potrivită pentru a da în vileag oro-rile şi neaşezarea unui secol de istorie românească, unul cu mai multe „vieţi“. De la aceste premise porneşte, de altfel, şi biografia de faţă: destinul lui Paleologu devine exemplar pentru aproape toate contorsionările pe care istoria românească le-a cunoscut în cel mai zbuciumat secol al ei. Să scrii biografia unui contemporan, ba chiar a unui om de care ai fost apropiat, nu este uşor. Tudorel Urian nu ascunde motivaţia personală a acestei cărţi: de eroul său îl leagă multe fire afective şi intelectuale. I-a fost, într-un fel, […]
„Al. Paleologu a murit cu maximă demnitate, nu uită să consemneze Tudorel Urian”
Poate pentru că am trăit sub Ceauşescu, poate că-mi doresc inconştient eu aşa ceva (şi-mi refuz…) am oroare de vorbe mari.
A muri de bătrîneţe, din principiu, nu e o treabă în legătură cu demnitatea… Cu atît mai puţin maximă.
Dar vreau să subliniez altceva.
O să mă iertaţi că m-a lăsat un pic memoria. Cert este că înaintea ultimului mandat parlamentar al lui Alex. Paleologu a primit un premiu. Mi se pare că o fundaţie particulară. Ţin minte cuantumul: 50.000 lei (vechi). Paleologu a acceptat premiul, declarînd că-i prinde minunat bănetul, deoarece nu mai are de gînd să stea în Parlament, că e bătrîn, iar alte surse materiale îi lipsesc etc.
Peste cîteva luni s-a răzgîndit şi a acceptat catindatura, în condiţiile în care apoi boala l-a oprit să frecventeze Palatul Aleşilor. A şi murit, de fapt, la mijloc de mandat.
Mie unuia nu mi s-a părut treaba asta cusher.
Era în sine ceva cît se poate de omenesc, de admis, dar în aşa cazuri aş fi reticent să vorbesc de a muri cu maximă demnitate…
Ori este eterna noastră foame de vorbe mari, trăitori sau ba sub Ceaşcă, intelectuali sau ba?
Nae,
Nu prea inteleg miza eludarii unor informatii mai ales in cazul unor oameni care nu mai exista demult. Mai degraba cred ca este vorba de o mica harababura organizatorica. Erau retele diferite care isi gestionau, fiecare, agentii si, implicit, actele. „Alexandru” facea parte din structura care se ocupa de viata literara (initial, sub numele de cod Marin Oltescu trebuia sa se ocupe de unii membri ai fostului PNL). In cazuri punctuale primeau si sarcini care tineau de alte retele. Raportul pe care il citezi demonstreaza tocmai lipsa de concordanta a retelelor, faptul ca Alecu ar fi putut fi de folos daca era pregatit potrivit dupa normele DIE. Pasajul cu „probabil lucreaza loial” dovedeste clar ca aia habar nu aveau de el. De altfel, in 1984 a fost scos din retea tocmai pentru ca au constatat ca nu lucra chiar loial.
Sper sa ne vedem la Bucuresti (la Targul de carte). Daca nu sa-mi dai o adresa sa ti-o trimit, sau ii pot da lui Pavel Chihaia un exemplar pentru tine. Vine in tara saptamana viitoare.
S-auzim numai de tine!
@ Tudorel Urian
Salut, Moshuletzule!
Ma bucur ca ti-am putut fi de folos, desi de astfel de „bucurii” ne-am putea lipsi inca si mai bucurosi. Teoretic, documentele pe care le-a vazut M.Pelin in dosarul „Melita si Etrul” n-ar fi trebuit sa lipseasca din dosarul lui A:P. Insa mai toate dosarele ajunse la CNSAS au fost jumulite dupa criterii dintre cele mai aberante, aberatia cea mai mare fiind asa zisa siguranta national, din care cauza dosarele sunt fie partiale, fie nu sunt deloc. Vorbesc de cele de la DIE/CIE/SIE. In fine, nu lipsita de interes este „Cartea alba a securitatii”, cea cu istorii literare si artistice. Din pacate, indicele de nume nu inventariaza si „sursele” dupa numele de cod, ceea ce ar presupune fisarea ei numai din aceasta perspectiva, insa e o munca sisifica.
Ginduri bune si s-auzim numai de mine, pardon, bine!
Extrem de importante aceste precizari. Iti multumesc mult, Nae. Eu am lucrat nemijlocit vreme de cateva luni in Arhivele CNSAS. Aceasta activitate a lui Alexandru nu apare nici in dosarele de retea nici in cele de urmarire informativa. Nici acolo unde se vorbeste de planurile de masuri care il priveau – presupusele sarcini care i s-au trasat, nici in rapoartele de activitate – felul in care si-a indeplinit sarcinile. De aceea nici nu m-am mai uitat prin cartea lui Mihai Pelin pe care o am acasa. Dovada, nici nu am trecut-o la bibliografie. E clar ca trebuie urgent sa ma gandesc la o editie a doua. Iti multumesc inca odata si te felicit pentru interviul foarte echilibrat despre Marino!
Din pacate, sursa „Alexandru” a fot folositsa si de securiattea externa in „cercetarea” exilului militant anticomunist. In carte lui Mihai Pelin, ” Melita si Eterul”, Editura Compania, exista doua astfel de semnalari:
„Din raportul înaintat de sursa « Alexandru » ofiţerului Oprişor Oniţiu, la 15 mai 1979, se înţelege că informatorul Securităţii n-a mai reuşit să ajungă la Paris, călătoria sa în străinătatea occidentală încheindu-se în Elveţia. La Lugano, a primit un telefon de la Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca,
aceştia adresîndu-i invitaţia de a-i vizita la Paris, dacă va ajunge acolo. Din nefericire, « Alexandru » nu mai avea nici parale şi nici viză de intrare în Franţa şi era nevoit să se resemneze în peisajul helvetic. Despre ultima carte a lui « Alexandru », pe care Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca o
primiseră demult la Paris, cei doi de la capătul firului i-au spus informatorului că era, după opinia lor, o « sublimă aberaţie ». Şi i-au promis, ca urmare a lamentaţiilor sale că nu se mai putea deplasa în Franţa, că-l vor vizita la Lugano. Dar cuplul de la Paris nu i-a mai telefonat lui « Alexandru » decît peste zece zile, scuzîndu-se că nu şi-au respectat promisiunea, deoarece au traversat o situaţie de sănătate precară şi nu s-au putut angaja într-o călătorie atît de lungă. Dezamăgit, în cadrul acestui nou contact telefonic, « Alexandru » a mai spus interlocutorilor săi că citise ultimul volum al Monicăi Lovinescu, Unde scurte, avînd anumite reţineri în ceea ce privea modalitatea tratării cazului Paul Goma. Cei doi soţi de la Paris s-au mai interesat de sănătatea lui Nicu Steinhardt şi, cu asta, convorbirea lor telefonică, susţinută de la capătul firului de acel « Alexandru » de la Lugano, s-a încheiat.
P 154 – 155
Ministerul de Interne
Departamentul Securităţii Statului
Direcţia I
Strict secret
18 iulie 1979
Raport privind acţiuni externe de incitare la activităţi ostile din sectoarele de artă şi cultură
(…)
O analiză a numeroaselor contacte pe care reţeaua noastră informativă le are cu elemente din emigraţie scoate în evidenţă că sursele noastre constituie – conştient ori nu – posibilităţi de informare pentru cei din străinătate. Aşa, de exemplu, informatorul « Alexandru », pregătit pentru IMB Securitate, efectuînd o călătorie temporară în Occident, a locuit cîteva zile la ambasadorul Canadei în Austria, a fost plimbat circa 10 zile de Paul Miron prin Italia şi RF Germania, l-a vizitat la domiciliu pe Noël Bernard, a avut cîteva convorbiri telefonice cu Monica Lovinescu, toate acestea fără o acoperire cît de cît valabilă. Din modul cum a acţionat acest informator se pot trage multe concluzii, dar cu deosebire iese în evidenţă naivitatea profesională, uşurinţa cu care un om de valoare – care probabil lucrează loial cu Securitatea – este expus pericolului deconspirării.
P 564 – 565