Viorel MARINEASA, Traditie supralicitata, modernitate diortosita

Viorel MARINEASA Traditie supralicitata, modernitate diortosita. Publicistica lui Nichifor Crainic si a lui Nae Ionescu la o noua lectura Editura Universitatii de Vest, Timisoara, 2004, xxx p. Un eseist din prima jumatate a secolului XX ar fi comparat doua sisteme de idei ca pe niste structuri naturale, date, ocupindu-se doar de inventarul deosebirilor dintre ele. Ignora, astfel, pentru ca nu le demonta mecanismele, caracterul lor de fapt construit, bucata cu bucata, pornind de la o teza de multe ori asemanatoare. In anii nostri, interesanta nu mai este neaparat distanta masurata, la un moment dat, intre doua pozitii oarecare, ci procesul de divergere, intelegerea felului in care el s-a produs. Indepartarea lenta, cvasi-statica, seamana cu parcurgerea unei serii de sinonime partiale in care, la fiecare noua echivalare, se pierde un sens si se cistiga un altul, din ce in ce mai nuantat-diferit, ajungindu-se, in final, chiar la contrariul cuvintului de la care s-a pornit. Se intimpla asa aproape la fiecare preluare de stafeta: „discipolul“ isi continua „maestrul“, punind insa din ce in ce mai mult de la el, pina cind, dupa o lunga, inaparenta eroziune, se instaleaza, parca brusc, ruptura. E, intr-un fel, fara sa se poata vorbi chiar de un […]