Liviu ORNEA

Intre Matei Voevod si Piata Iancului, pe o distanta de doua, maximum doua sute cincizeci de metri, pe un singur trotuar, cel din stinga cum privesti inspre Obor, intilnesti, pe rind, farmaciile: Mihai Bravu (mica, mica, dar voinica, joi iti ia si tensiunea gratuit), Centrofarm (era de stat – o mai fi? –, proaspat renovata si fatuita), Help Net (deschisa si noaptea), la mai putin …

M-am nascut in 1960. Nu am experienta razboiului, nici a pogromurilor. Nu am apucat vremuri de prigoana, nu mi-am pierdut slujba pentru ca sint evreu. Atunci, de unde sentimentul asta de insecuritate? De ce, ca si mamei, orice melodie germana mai ritmata imi evoca o parada militara? De ce, prima oara cind am vizitat Germania (de Est), in 1982, impresionat de tot ce vedeam si …

An de an, pe la mijlocul lunii iulie incepe examenul de licenta. in mare parte, o minciuna. Nici macar frumoasa. Examenul de licenta cuprinde doua parti. O proba scrisa, eliminatorie, urmata de prezentarea „lucrarii de licenta“. Niciodata nu mi-a fost clar de ce dam proba scrisa. Studentilor li se cere materia de baza, din anii 1-2, si un subiect, la alegere, din materiile optionale. La …

Se vorbeste insistent in ultima vreme despre invatamintul universitar, despre cercetare, despre reforma. Premisa de la care se pleaca e ca munca de cercetare este componenta esentiala in activitatea unui universitar. Asta rezulta limpede din mult discutatele ordine ministeriale care stabilesc conditiile minimale pentru obtinerea titlurilor de conferentiar si profesor. Cred ca stacheta ar trebui mult urcata in stiintele exacte, actualele conditii impuse fiind de …

In multe intersectii bucurestene au aparut niste reclame fatoase cu cite un ceas electronic in virf. Aratos ceas, mai mare dragul. Doar ca nu merge. Sau, ma rog, face exact ce si cind vrea el. Nu-i nimic, am bifat-o si pe-asta, are orasul ceasuri. In pasajul de la Universitate sint scari rulante. Murdare. Ani de zile n-au mers. De la o vreme, merg uneori. …

Pe forumul Facultatii de matematica si Informatica (http://fmi.unibuc.ro/forum/) se poarta, de luni bune, o destul de aprinsa discutie despre (in)utilitatea materiilor predate in facultate, in special informaticienilor, discutie la care participa studenti si profesori. Chiar daca dezbaterile de pe forum sint circumscrise destul de strict matematicii si informaticii, cred ca merita sa starui asupra lor, si problema si concluziile eventuale interesind, de fapt, mai multa …

Sa ne improspatam memoria: silogismul este un rationament deductiv care contine trei judecati legate intre ele astfel incit cea de-a treia judecata, care reprezinta o concluzie, se deduce din cea dintii prin intermediul celei de-a doua (DEX ’98). Iata, ca sa ne lamurim mai bine, doua exemple. n Exemplul nr. 1: Fascismul este un lucru rau. Comunismul se opune fascismului. Deci comunismul este un …

Pentru cei mai multi europeni, si nu numai, Bologna e orasul care da numele unui sos tomat cu bucatele de carne, delicios peste spaghetti. Pentru universitarii europeni, inclusiv pentru cei români, chiar asa partial integrati cum ne aflam, Bologna e un fel de sperietoare. E numele de cod al acordului incheiat in acest oras in privinta viitoarei structuri a invatamintului universitar in statele Uniunii Europene. …

In editorialul sau din 16 aprilie din La Repubblica, Eugenio Scalfari, fondatorul ziarului, analizeaza rezultatul recentelor alegeri din Italia si propune o explicatie pentru uriasa, evidenta fractura a societatii italiene. Mai precis, incearca sa explice cum se face ca, desi ultimul mandat al lui Berlusconi a fost un evident esec economic si social (crestere economica aproape de zero, inasprire a birocratiei, averi de carton obtinute …

Nu, nu e vorba despre vechiul slagar, ci despre felul cum ma simt uneori cind merg la teatru si, mai ales, cind citesc sau ascult anumite cronici sau interviuri. Aflu din ele, de exemplu, ca nu se mai poate face teatru ca pe vremea lui Cehov, dar nici ca pe vremea lui Ciulei – vechi, vechi, prafuit –, aflu ca ne grabim (unde Dumnezeu? mai …

E destul de bizara reactia celor care afla ca sint matematician. Cu probabilitate aproape de valoarea maxima, fiecare se grabeste sa-mi spuna ca, in scoala, matematica i-a placut, sau, cel mai adesea, nu i-a placut. Uneori apar si detaliile: unuia i-a placut algebra, altuia geometria (mai rar), altul n-avea vedere in spatiu, cutare nu putea sa sufere calculele de la trigonometrie, cestalalt a capotat la …

BIFURCATII. Pedagogii de scoala noua

Cine ne sint universitarii

S-a publicat recent (www.ad-astra.ro) clasamentul universitatilor romanesti intocmit numai pe baza productiei lor stiintifice. Lista a fost reluata si comentata mai mult sau mai putin pertinent in diferite cotidiene. Cred insa ca nu e inutil sa starui un pic asupra ei si a reactiilor pe care le-a stirnit. Ceea ce trebuie spus din capul locului e ca premisa unui astfel de clasament e ca, in …

Am primit zilele trecute din partea Universitatii din Bucuresti un plic care m-a pus pe ginduri. Sint sigur ca nu e nici o greseala, pe plic e scris frumos, cu caractere de tipar ingrosate, numele meu, pentru eliminarea oricarei confuzii e trecut chiar si codul numeric personal. Desi nu poarta antetul Universitatii, plicul mi-a fost inminat de un coleg care, de obicei, imi da banii …

„Anii de studiu la Normala au fost extraordinari, o scufundare totala intr-un mediu cu sute de congeneri, unde toti, oameni de stiinta sau umanisti, fusesera selectati numai pentru ca fusesera considerati capabili si promitatori de o comisie serioasa si riguroasa care nu se uita la nume si nici macar la nota de la bac. Apoi n-a mai fost asa, dimpotriva, pe masura ce ma infiltram …

In Italia, pe strada, ai impresia ca nimeni nu munceste, dar toata lumea se simte bine. Daca citesti presa sau te uiti la televizor, asculti la radio, atunci afli ca economia, si nu numai, e supta de caracatita mafiei. Pe de alta parte, din statisticile publicate periodic de organisme internationale care nu par sa fie in mina mafiei italiene afli ca Italia ocupa unul dintre …

Vrajiti de cursul scurt de matusologie predat de profesorul Adrian Nastase, un adept al tehnicilor tibetane de dedublare care i-au permis sa-si iasa complet din piele si sa judece olimpian, in calitatea sa de persoana oficiala, cererea de perchezitionare a locuintei pe care o detine in calitatea sa de persoana privata, cu ochii tinta la spectacolul dezolant al acestei lumi politice, care pare din ce …

Imbucurator interesul pe care il arata in vremea din urma presa pentru problemele invatamintului. Cine stie, poate (si) cu ajutorul ei vom reusi sa schimbam cite ceva. Pe de alta parte, campanii ca acelea care lasa de inteles ca universitatile romanesti sint, nediscriminat, niste gropi de gunoi imi lasa un gust amar. Cred ca necazurile se trag din faptul ca, asa cum am mai spus, …

La fotbal si la invatamint se pricepe toata lumea. La fotbal, pentru ca toti au dat cu sutul in minge. La invatamint, pentru ca toti au trecut prin scoala. Cum nu conteaza cit de bine dai in minge (important e sa te misti, nu?, sa te simti bine), la fel nu conteaza cum ai trecut prin scoala. Ambele activitati, a doua extrem de pasiva pentru …

Pentru prietenii mei italieni, radicali pentru care singurul politician pasabil e Bertinotti si singura gazeta citibila ramine Il Manifesto, eu sint binisor de dreapta. Ei nu accepta nici o rezerva fata de gay-pride, chestiune de principiu. Le e foarte limpede ca America e imperialista, iar Israelul si mai si. Merg cu placere, daca au timp, la marsuri pentru pace si la adunarile altermondialistilor, unde nu …

De o vreme buna incoace, se tot vorbeste despre simplificarea programelor, si de facultate, si de liceu, a manualelor de asemenea. Motivele sint multiple si nu pe ele vreau sa le discut acum – desi ar merita o discutie separata. Sa plecam, deci, de la premisa ca vrem sa simplificam. Impresia mea e ca, din pacate, prin simplificare se intelege numai eliminarea unei parti din …

« Pagina precedentăPagina următoare »
object(WP_Term)#13215 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }