Theodor E. ULIERIU-ROSTÁS

În seara de 20 mai a avut loc, la Sala Auditorium a MNAR, ceea ce poate fi considerat evenimentul muzical șoc al acestei primăveri bucureștene. Ansamblul Ausonia, sub conducerea clavecinistului Frédérick Haas și a violonistei Mira Glodeanu, a oferit publicului, la o zi după premiera absolută din cadrul Festivalului de Muzică Veche de la Cluj, un recital de muzică barocă recent descoperită în arhivele …

Occhi, che scerno?... Händel la Opera Naţională! Mulţi au fost anii în care respectata instituţie bucureşteană şi-a lipsit cu încăpăţînare publicul de orice creaţie lirică barocă, în flagrant contrast cu entuziasmul care înconjoară barocul în Occidentul mai mult sau mai puţin îndepărtat. Nici de această dată iniţiativa n-a venit direct din partea Operei Naţionale. Spectacolul din seara de 7 mai este fructul unui proiect …

În seara zilei de 17 aprilie 2011, sopranistul Fabrice di Falco a susţinut, pe scena Ateneului Român, un recital pus sub semnul muzicii cîntăreţilor castraţi, intitulat Voix d’anges, Notes Célestes. La invitaţia Institutului Francez din Bucureşti, l-am întîlnit pe Fabrice di Falco în culisele Ateneului pentru o convorbire extravagantă despre vocea sa, moşteniri muzicale şi creaţii contemporane. Vă propun un început abrupt. Prezentarea acestui recital …

La începutul unei primăveri bucureştene destul de bogate în evenimente muzicale, Stagiunea de Muzică Veche ne-a oferit cel de-al doilea concert al acestei ediţii pe 25 martie, la Cercul Militar Naţional. Ansamblul Gli Studiosi di Sebastiano (Raluca Enea, clavecin, şi Maria Petrescu, oboi baroc) şi invitaţii săi (soprana Cristina Voicea şi violoncelistul Ciprian Cîmpean) ne-au propus un program în exclusivitate händelian, intitulat – destul de …

În perioada 1-21 aprilie 2011, pianistul Horia Mihail va susţine, sub titlul Pianul călător, un turneu extraordinar de recitaluri în 12 oraşe din România, pe urmele călătoriei lui Franz Liszt în Ţările Române. Recitalul bucureştean din 15 aprilie va marca plecarea unui pian de concert, care va călători alături de muzician în patru oraşe ce nu dispun de un instrument performant. La sfîrşitul turneului, pianul …

În seara zilei de 9 martie, ansamblul polonez Lute duo a susţinut un recital de muzică barocă în Sala Mică a Ateneului, în cadrul unei serii de evenimente realizate în colaborare cu Institutul Polonez din Bucureşti. Anna Kowalska (chitară barocă) şi Anton Birula (teorbă) ne-au propus un program sintetic, care a cuprins muzică italiană din barocul timpuriu (Kapsberger, Piccinini), spaniolă (Santiago de Murcia, Gaspar Sanz) …

„Lăutarii începură din nou acordurile lor; de astă dată însă, ei cîntară cum se cîntă, adică puseră capul pe umărul stîng şi, prin ajutorul arcuşelor şi al penelor de gîscă, scoaseră din viori şi cobze nişte accente foarte patetice pentru timpii de atunci, dar care astăzi n-ar avea cea mai mică putere asupra simţurilor noastre, nici chiar pe aceea de a ne face să dormim“ …

Pentru amatorul bucureştean de muzică veche, anul nou a început în februarie – odată cu debutul celei de-a doua ediţii a Stagiunii de Muzică Veche. Acest proiect, conceput ca un pandant al Festivalului de Muzică Veche din toamnă şi opera aceloraşi organizatori, promite să ne ţină ocupaţi pînă în luna iunie cu cîte un concert pe lună.   Această promiţătoare serie de spectacole …

Istoria codicelui Caioni e cea a unui document muzical unic în spaţiul Europei Centrale şi de Est, elaborat de un călugăr franciscan care poate fi considerat primul muzician român de stil occidental de care avem cunoştinţă; şi e, în egală măsură, istoria unei moşteniri culturale complexe pe care lumea muzicală românească n-a fost capabilă să o valorifice fără superficialitate. În vara lui 2008, ansamblul francez …

Ideea dialogului între Orient şi Occident pare a fi în vogă de cîţiva ani printre interpreţii muzicii vechi, iar rezultatele s-au dovedit nu de puţine ori fertile, fie că privesc spre lumea musulmană, fie spre Orientul îndepărtat. În această direcţie se înscrie şi albumul Istanbul – Dimitrie Cantemir – Le Livre de la Science de la Musique, realizat sub conducerea lui Jordi Savall şi apărut …

În serile de 2 şi 3 decembrie, prestigiosul Cor de cameră Accentus s-a aflat pe scena Ateneului Român alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, pentru a ne oferi sub bagheta dirijoarei Laurence Equilbey un concert intitulat Puccini/ Fauré, Requiem(s). Impusă ca o figură inovatoare în peisajul muzicii clasice, dirijoarea Laurence Equilbey (n. 1962) a fondat Corul Accentus în 1991 pentru a revitaliza interpretarea …

După cele trei zile memorabile ale Festivalului de Muzică Veche de la începutul lui noiembrie, bucureştenii au putut audia nu mai puţin de trei recitaluri de muzică veche în două săptămîni, un adevărat răsfăţ pe care-l dorim cît mai curînd reluat. Cronica de faţă va examina două programe de muzică occidentală, venite, accidental sau nu, unul în completarea celuilalt; cel de-al treilea concert, susţinut de …

MUZICĂ. Bach de toamnă

O cronică a Festivalului de Muzică Veche

Festivalul de Muzică Veche constituie de cîțiva ani una din constantele agendei iubitorului bucureștean de muzică barocă, renascentistă sau medievală, o agendă pe care principalele instituții muzicale ale Capitalei n-au părut dispuse nici s-o populeze (cu spectacole), nici s-o popularizeze unui public care a continuat să crească vădit în ultimii ani și care, în virtutea acestei realități, a umplut literalmente Sala Ateneului de …

Festivalul de Muzică Veche constituie, de cîţiva ani, una dintre constantele agendei iubitorului bucureştean de muzică barocă, renascentistă sau medievală, o agendă pe care principalele instituţii muzicale ale Capitalei n-au părut dispuse nici s-o populeze (cu spectacole), nici s-o popularizeze unui public care a continuat să crească vădit în ultimii ani şi care a umplut, literalmente, Sala Ateneului, de pe 30 octombrie pînă pe …

« Pagina anterioară
object(WP_Term)#13204 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }