Intrat în ultimul deceniu şi în vocabularul critic românesc, termenul de autoficţiune – seducător, imprecis şi scandalos de cuprinzător – a ajuns să denumească orice deviaţie autobiografică pe care autorul, încă reticent la propunerea de a spune un „eu” răspicat, în epoca individualismului democratic, alege s-o manevreze atunci când vrea să se mute cu arme şi bagaje (referenţiale, în măsura în care referinţa mai reprezintă …
