Pălăvrăgeala vagabonzilor (VII)
- 05-08-2016
- Nr. 834
-
DEMÉNY Péter
Doru POP
- DIALOG
- 1 Comentarii
Doru POP: Péter, dragul meu, hai să trecem la lucruri mai spinoase, despre care nu prea vorbim. Cum e să fii maghiar în România? Te simţi mai degrabă ardelean maghiar sau maghiar ardelean? Ce înseamnă pentru tine să vorbeşti limba română? Ce vezi cînd priveşti dintr-o cultură într-o altă cultură? Pe cine vezi, dincolo de chipurile ipocrite ale „ipochimenilor dîmboviţeni“? Cum ţi se par românii ardeleni? Péter DEMÉNY: Dragă Dorule, am observat că, de-a lungul conversaţiei noastre, eviţi provocările mele personale. Ei bine, eu nu pot fi aşa. Mi-am clădit întreaga carieră intelectuală pe rămăşagul că o să gîndesc altfel decît părinţii şi bunicii. Ştii romanul clasic al lui Jókai? În Fiii omului cu inimă de piatră, văduva jură lîngă patul de moarte al soţului său că o să facă totul altfel decît i-a poruncit muribundul. Aşa şi eu. Cum ţi-am mai spus, bunicii mei erau şovini convinşi. „Húzd meg magad a mőmőliga mellett“ („trage-te lîngă mămăligă“), şi nu face „larma mői mokány“ („nu face gălăgie, mocanule“) – recita bunicul, spre plăcerea tuturor, pentru tata, care tăcea doar pentru că‑l admira pe bunicul pentru cine fusese. Eu m-am certat cu adorata mea bunică de o mie de ori pentru asta. […]
Franz Hodjak a plecat 1992 întristat și cu durere de la Cluj la Frankfurt pe Main.
Vă lipseste?
…..”….Nu ştiu cum a fost mai devreme, dar cred că nu e bine că am rămas numai două etnii, plus rromii abia articulaţi politic….”….
Cei cu o biografie în bună parte în Siebenbürgen, DR. Peter Motzan/Cluj, Sienerth/München, Franz Hodjak sau Gerhardt Csejka/Bucuresti, azi nu mai sunt mobili, dar au contribuit esential la contactul cultural.
Mi se pare că realitatea în Transilvania 1219-1919-1989 e mai degrabă o evitare reciprocă reușită. La sate pare un lucru obisnuit. Ungurii, romănii, sașii, rromii s-au evitat, s-au ocolit. Ritmul de viată la sate nu era orientat spre multiculturalism. În civilizatia urbană după 1848?
Prefer stilul academic al lui Victor Neumann din Timișoara Banat. Trecutul recent e trecut, poate fi studiat și descris academic. Atîta tot. Nu trebuie să nelinistească, să tulbure sau să frîneze în nici un caz, cu nici o scuză sau motiv pe tinerii Bănăţeni sau Transilvăneni 2016.
Cea ce îi privește pe toţi trebuie rezolvat de toţi ( „Was Alle angeht kann nur von allen gelöst werden”.. cea ce îi privește pe toţi… / Dürenmatt-Die Physiker/ gefangen aber frei… întemnitaţi dar liberi../ wahnsinnig aber weise…. nebuni dar intelepţi / Physiker aber unschuldig… fizicieni dar nevinovaţi…bibliografie la Bacalaureat în Banat 1970…).
L-am întîlnit pe Franz Hodjak la Mannheim (Stadtschreiber- 14 titluri pînă 1989 de la Cluj) înainte de a decide mutarea dureroasă de la Cluj la Frankfurt pe Main. (Poetikvorlesung J.W. Goethe Universität 1993 ). Amintirile din Cluj erau biografia sa.
…”…Chiar şi faptul că românii nu ştiu maghiara agravează şi mai mult lucrurile..”….
Tinerii Transilvăneni trăiesc în ritmul … app. Cu un clic își pot transmite cuvintele și gîndurile în engleză, să formuleze în engleză cea ce au de spus vecinilor lor din Transilvania ? Se evita reciproc tinerii 2016, aşa cum era la sate 1219-1919-1989?
Andrei Peșu a fost la Dinkelsbühl (..fotografii cu prim ministrul și oaspeţii la Siebenbürgentag, și la Ulm la Pfingsttreffen 2016 der Banater Schwaben.. .. deci merge și așa… .. întîlniri firesti la prima vedere…) și scrie în dilema veche (Sentimentul apartenenţei) elogios. Mi se pare o apreciere superficială ( Heimat Siebenbürgen nu este și nu a fost ..”patria”… în nici un caz NATIUNEA ceaușistă nu era „patria”…. .. …vînzarea cetăţenilor pentru devize… brain drain… / azi… tinerii… go vest….) dar optimistă!
Dintre cei care au încercat să trăiască și să scrie pîna 1989 în acea „patrie” a lui Andrei Pleșu, Rolf Bossert și Anemone Latzina (Tagebuchtage-Gedichte 1963-1989 / Edition Galrev 1991) au plătit cel mai scump!
Îmi place brandul tinerilor Bănăţeni 2016 cu festivalul de Jazz de la Gărâna a XX-a ediţie, cu Victor Neumann ca persoană publică, cu festivalul literar Rolf Bossert (Pe treptele vîntului) de mulţi ani la Reșiţa. Provincie, da. Dar provincie fixată pe azi.
De unde atîta pesimism 2016 și supraaprecierea jargonului „de la birt” ca un adevăr, o realitate veșnică pentru Transilvania? Transilvănenii s-au evitat 1919-1989, s-au ocolit, nu a fost un meltingpot! Important mi se pare ca accentul să se pună azi pe ritmul de viaţă al tinerilor 2016… app.
Mai sunt două încercari în administaţia statului national UNITAR centralizat (modelul francez cum scrie Andrei Plesu..), mai sunt 10 ani de încercări și erori???
Franz Hodjak… Ein Koffer voller Sand / O valiză plină cu nisip. Frankfurt pe Main 2003.
Cu stimă și simpatie pentru aceste vorbe dureroase în dialogurile din obervatorul cultural „pluralist”.Vorbe dureroase, dar însufleţite și sincere.