(BUNA)STAREA TEATRELOR NATIONALE

Romania e o exceptie care nu confirma nici o regula: nicaieri in Europa (ori altundeva in lume) nu exista atit de multe Teatre Nationale ca la noi (la Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara, Tirgu Mures, Craiova, Sibiu), din ratiuni de respect pentru regiunile istorice, de intarire a identitatii nationale in zone cu populatie majoritar de alta etnie sau… sau… Mai mult, de vreme ce nu exista nici o forma de protejare a titulaturii, in Romania, la o adica, oricine isi poate inventa propriul National (au facut-o, deja, autoritatile locale din Constanta). Ce inseamna, insa, un teatru national, care sint mizele lui, cui se adreseaza o astfel de institutie si prin ce e ea diferita de un teatru finantat de o primarie? E vorba doar despre protejarea mostenirii culturale, despre o misiune muzeistica? E vorba despre repertoriu? Sint Nationalele o oaza a „adevaratei“ creativitati in contra comercialului? Sau sint doar niste teatre ca toate celelalte, dar cu mai multi bani? intr-un moment in care conditia de santier (la propriu) in care se gasesc citeva astfel de teatre (la Iasi si Cluj, iar Bucurestiul va urma) da si speranta unei regindiri a principiilor lor de functionare, iar noua lege privind finantarea institutiilor de […]