În vremurile, pentru mulţi, de nu chiar aşa tristă amintire, Flacăra lui Adrian Păunescu avea o rubrică intitulată „Inteligenţa românească în acţiune“. Era un deliciu pentru toată lumea, deşi nu toţi apreciau acelaşi lucru la ea. Apăreau acolo reportaje, uneori în serial, despre tot soiul de vraci, vindecători-minune, inventatori, oameni de ştiinţă ignoraţi de obtuzele academii osificate în …
De Cartea şoaptelor, romanul mult lăudat al lui Vosganian, m-am apucat după ce am citit o mulţime de cronici ditirambice. Aşa am fost învăţat, să am încredere în cronici. De două ori am încercat să-l pornesc fără succes – nu reuşeam să trec de pagina douăzeci. Şi-atunci mi-am zis că trebuie să fiu defect, că, dacă toţi oamenii …
Profesorul Solomon Marcus nu oboseşte să reamintească mereu şi mereu despre dimensiunea ludică a matematicii şi să recomande alcătuirea manualelor (şi) în acest spirit. Are, desigur, dreptate. Şi nu e vorba numai despre prezentarea matematicii ca joc, de integrarea jocului într-un proces educativ (deşi nu e deloc uşor de găsit echilibrul corect între informaţia pe care trebuie s-o …
Dacă înţeleg bine, religia rămîne cam obligatorie, ca materie din trunchiul comun, în varianta de lege ieşită din Camera Deputaţilor. Adică orele acelea s-ar putea, teoretic, refuza, dar, practic, ele trebuie urmate. Şi nu cred că Senatul, forul decizional în privinţa Legii învăţămîntului, va schimba ceva. De ce ar face-o? Majoritatea covîrşitoare a populaţiei fiind creştin ortodoxă, spaţiul public …
Joi, 13 mai 2010, Dan Şelaru, un blogger pe care îl citesc întotdeauna cu plăcere, şi nu doar pentru că este matematician ca şi mine, scria, pe blogul lui, pornind de la proaspăt anunţatele măsuri de austeritate: „Toată lumea priveşte problema global, problema pensionarilor. Parcă e problema evreiască din timpurile lui Corneliu Zelea Codreanu. Parcă sînt toţi la …
De cîteva săptămîni, atenţia forumiştilor de pe site-ul revistei noastre e acaparată de cazul de plagiat al profesoarei Laura Stanciu de la Universitatea din Alba Iulia. Universitate care, în treacăt fie spus, e plină de bani şi relaţii, putînd organiza manifestări ştiinţifice de nivel foarte înalt – în matematică, de exemplu – care cresc, desigur, chiar dacă …
În 1964, John Gielgud monta pe Broadway un Hamlet cu Richard Burton. Spectacolul s-a jucat timp de şaptesprezece săptămîni şi trei spectacole consecutive au fost filmate cu şaptesprezece camere de luat vederi, rezultînd un teatrofilm care a fost proiectat două zile, în cinematografe americane. Ideea era ca, făcînd uz de tehnica modernă, să se încerce redarea emoţiei scenice …
Cazul. Democraţia românească se manifestă frenetic. Nu ne mai oprim din alegeri, fie şi parţiale. Iar candidaţii sînt de toată mîna, de la animatori de emisiuni TV la oameni cu titluri academice. Uşor iritat de candidatura vedetei TV proaspăt unse deputat, m-am bucurat sincer că PSD a aruncat, la un moment dat, în lupta pentru păstorirea unui orăşel …
Vînzoleala asta din jurul Legii învăţămîntului, avalanşa de „idei înnoitoare“, comparaţiile pe care le fac unii şi alţii, cu ce era „pe vremea mea“, invită, printre altele, la rememorări. Că unii au o memorie îngrozitor de selectivă, că alţii edulcorează totul pînă la îngreţoşare nu m-ar deranja, dacă imaginea asta mult falsificată despre şcoala dinainte nu i-ar …
Se zice că, în plin comunism, la Bucureşti se deschide un bordel luxos, cu zece etaje. Un tip neliniştit se înfăţişează. La intrare, o recepţie computerizată. „Am venit, ştiţi, eu, o femeie...“ „Sigur, ce talie să aibă?“ „Şaizeci“. Recepţionerul butonează ceva: „La etajul şapte, vă rog“. Acolo, altă recepţie computerizată. „Ştim, ni s-a comunicat, doriţi talia …
Actualul proiect de lege a învăţămîntului (două legi, de fapt, pentru că, acum, Statutul personalului didactic, titlul IV din proiect, este o lege separată) stîrneşte meritate discuţii. Păcat doar că predomină comentariile după ureche, interpretările tendenţioase deloc nevinovate (nu e greu de priceput de ce sînt privite ca discriminatorii noile modalităţi de desemnare a organismelor de conducere, de …
Am aflat de curînd că, pe lîngă odiosul termen e-learning, cu care m-am obişnuit de-acum, există unul încă mai barbar: blended learning. Pentru unul ca mine, care, în tinereţe, a fost un fumător împătimit şi care apreciază cum se cuvine whisky-ul, blended are o sonoritate care numai lîngă „a învăţa“ nu-l plasează. Dar, mă rog, se pare …
Deşi plăteşte prost, învăţămîntul vinde bine. Nu e zi în care ziarele să nu arboreze titluri mari legate de educaţie, în care televiziunile să nu reverse şuvoaie de insanităţi despre dascăli şi despre şcoală. Că toată lumea se pricepe la învăţămînt e bine ştiut, că toţi sînt interesaţi – iarăşi e clar. De ce nu se poate discuta …
Deşi plăteşte prost, învăţămîntul vinde bine. Nu e zi în care ziarele să nu arboreze titluri mari legate de educaţie, în care televiziunile să nu reverse şuvoaie de insanităţi despre dascăli şi despre şcoală. Că toată lumea se pricepe la învăţămînt e bine ştiut, că toţi sînt interesaţi – iarăşi e clar. De ce nu se poate discuta …
Tocmai cînd eram, ca de multe ori, în căutare (citeşte: pană) de subiect pentru numărul din 17 martie, zi mare nu pentru că irlandezii îl serbează pe Sfîntul Patrick, ci pentru că noi, românii, ar trebui să-l serbăm pe Sfîntul Urmuz, născut în astă zi a anului 1883 (sau, în calendarul patafizic al lui Alfred Jarry, în …
Mai precis, după prima sesiune. Şi, cel puţin la matematică, numărătoarea nu iese bine. Dintre studenţii de anul întîi, nici jumătate nu sînt integralişti. Mulţi dintre cei picaţi au dat foi de examen albe, alţii au scris cîte ceva – mai rău: se vedea clar nu doar lipsa de cunoştinţe, ci şi confuzia cumplită care le locuieşte mintea. …
Dacă n-ai mai fi... e un spectacol un pic mai altfel decît cele cu care şi-a obişnuit Teatrul Foarte Mic spectatorii. Pe un text al unui autor francez, Florian Zeller, regizoarea Carmen Lorand Veştemeanu a construit un spectacol, la rîndul său, foarte francez. Adică unul în care accentul cade pe replică bine spusă, pe situaţie, şi nu pe vizual, …
În toamna lui 1980, îmi începeam, temător, studiile de matematică. Singurul profesor din anul I care a intrat în Amfiteatru precedat de faima sa a fost Solomon Marcus. Tot pe-atunci am început să-i citesc regulat tabletele pe care le publica în Viaţa studenţească. Cursul lui a fost unul exemplar pentru un tip de matematică – mult mai tîrziu …
„Tu n-apuci patruzeci, măi, Cristi“ – îi spuneam cînd îl vedeam cum dă pe gît cănile cu ness şi aprinde ţigările una de la alta. Numai aşa rezista. N-aveam nici unul mai mult de douăzeci şi cinci de ani. Serios şi plicticos am fost de mic. Dar uite că mi-a ieşit, nu mi-ar mai fi ieşit. Cristi Popescu …
Patru personaje care îşi duc viaţa – nici ele nu ştiu de ce. Personaje fără un trecut limpede, sigur lipsite de viitor, suspendate într-un timp incert, localizate undeva, între pămînt şi mare, prizoniere ale unei încăperi în care căminul e plin de cenuşă, pardoseala acoperită de praf, pereţii coşcoviţi abia fac loc la două ferestre minuscule şi …
