În Adevărul, printre alte titluri îmbietoare, unul care nu poate fi ocolit: „Un popor de avortoni“, de Horia Pătrașcu. Deschid, citesc. Despre noi e vorba, despre români. Mai precis, despre cei de acum, aceștia care încurajăm/ legitimăm odioasele practici ale contracepţiei și permitem, vai!, avortul. Dl Pătrașcu, oripilat, și pe bună dreptate, constată că avem una dintre cele mai mari rate de avort din Europa …
Am în faţă volumul al doilea alCorespondenţei complete a lui René Descartes (Polirom, 2015), ediţie îngrijită de Vlad Alexandrescu. Peste nouă sute de pagini, o muncă uriaşă, impresionantă – traduceri din franceză, latină şi neerlandeză (Robert Arnăutu, Călin Cristian Pop, Mihai-Dragoş Vadana, Grigore Vida), completate cu un excelent aparat critic şi cu note complementare (Robert Arnăutu, Călin Cristian Pop, Grigore Vida). Ca şi primul volum, …
O carte ieşită din comun este Fizica povestită, a lui Cristian Presură, apărută în 2014 la Editura Humanitas. Autorul, un fizician de calibru, recunoscut pentru cercetările sale publicate în reviste de top, acum stabilit în Olanda, e cercetător la Philips. Te-ai fi aşteptat, din partea unui (încă) tînăr cercetător care a trecut prin cercetarea academică şi prin cea aplicată, la o monografie de specialitate. Dar …
Al Capone a fost, poate, cel mai faimos gangster american, şef al unui imperiu criminal, în Chicago, din anii ’20 – anii prohibiţiei. De mîna sau din ordinul lui au murit o mulţime de oameni, era lucru ştiut. Nimeni n-a putut demonstra nimic, nu-l puteau prinde, nu aveau dovezi, era mai tare şi mai deştept ca ei. A căzut abia în 1931, după ce un …
În amintirea lui John Forbes Nash (13.06.1929-23.05.2015) În 10 iunie 1854, Riemann susţine faimoasa (azi) lecţie de abilitare în faţa profesorilor de filosofie de la Goettingen, Asupra ipotezelor care stau la baza geometriei. Subiectul îi fusese propus de Gauss. Foarte pe scurt, ideile lui Riemann, cunoscute abia paisprezece ani mai tîrziu, cînd articolul a fost publicat postum, pot fi rezumate după cum urmează: …
N-am cont de Facebook. Nu înţeleg această frenezie a comunicării. Pe de altă parte, sînt conştient că îmi tai singur accesul la o mulţime de informaţii. Despre unele aflu, totuşi, prin ricoşeu. Aşa a fost cu derapajele rasiste ale lui inefabilului artist Sergiu Anghel despre care bine a făcut că a scris Iulia Popovici în Adevărul. Ce oroare! Preferam să nu le ştiu. Poate fi …
Teatrul Odeon anunţă, prin vocea directoarei sale, actriţa Dorina Lazăr, un program de (re)valorificare a unor texte uitate, sau doar neglijate, din repertoriul românesc – nu atît clasic, cît din perioada comunistă. Într-adevăr, nu tot ce s-a scris (şi jucat) atunci e prost scris, din unele texte se poate salva ceva şi, în plus, există destui spectatori care ar putea primi cu plăcere, nu doar …
Cu generozitate, aşa cum a făcut şi pentru alte teatre din ţară, Teatrul Odeon a găzduit o microstagiune a Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ din Arad. Au fost trei spectacole, am reuşit să văd două dintre ele. În Cerc. Oglindă. Transformare, trei tineri şi un matur „iau“ un curs de teatru, ţinut de soţia maturului, la un centru cultural dintr-un orăşel american de provincie. Oameni obişnuiţi, …
E din ce în ce mai greu să-ţi păstrezi stima pentru Traian Băsescu. Mă descumpănesc frenezia cu care trudeşte la dărîmarea propriei statui, locvacitatea vulgară, fervoarea cu care se grăbeşte să le dea dreptate celor mai porniţi detractori ai săi. Tot mai cred că, dacă Justiţia funcţionează, e, în mare măsură, meritul lui – chiar dacă nu asta şi-a dorit. N-ar fi singurul exemplu de …
Nu mai ştiu cînd am ascultat prima oară Moustaki, dar bănuiesc cine mi l-a dat – pe vremea aceea, Moustaki nu era un răsfăţat al radioului neaoş, de televiziune nici nu putea fi vorba, deci trebuie să fi fost vreo bandă, vreo casetă sau, poate, chiar vreun vinil adus de dincolo. Era, oricum, pe la începutul liceului şi era albumul Le métèque. Adolescent sentimental, mereu …
La teatru, dacă în actul întîi apare un cuţit, musai ca în actul trei să înjunghie pe cineva. Un fel de a spune că fiecare obiect de recuzită trebuie folosit, nimic nu e întîmplător nici gratuit într-o scenografie. Nu cred că acest model poate fi aplicat oriunde în afara scenei şi nu cred, am mai spus-o, că trebuie să devină unul explicativ. Faptul că avem …
David Doiashvili este un regizor gruzin, director al Teatrului Muzical și Dramatic din Tbilisi. Pînă vineri, 27 martie 2015, nu-i văzusem nici un spectacol. Atunci, în Festivalul Reflex, de la Sfîntu Gheorghe, organizat de László Bocsárdi, i-am văzut Visul unei nopţi de vară, coproducţie a Teatrului Naţional din Budapesta și a Teatrului Cetăţii din Gyula. Pentru mine, montarea e deconcertantă – mă pune, din nou, …
Tot în Festivalul „Reflex“ am văzut, abia acum, Hamletul din 2013 al lui László Bocsárdi, tot o coproducţie cu Teatrul Cetăţii din Gyula, de data asta, a Teatrului „Tamási Áron“ din Sfîntu-Gheorghe. E a doua montare a lui Bocsárdi cu Hamletpe care o văd, cu același scenograf (József Bartha, voi reveni) și aceeași autoare (Judit Dobre-Kóthai) a costumelor, aici neutre, fără indicaţie de timp, bărbaţii …
Săptămîna trecută, s-a discutat mult despre încercarea Guvernului de a restructura – prin desfiinţare, în regim de urgenţă – UEFISCDI (un acronim pentru Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţămîntului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării). Au reacţionat, între alţii, Mircea Miclea şi Daniel David, universităţile mari au dat comunicate. Toate intervenţiile au cerut păstrarea stării de fapt. Deocamdată, Ministerul a dat înapoi, a spus că va …
Pe vremea cînd se ocupa de „poşta redacţiei” la Dilema, Radu Cosaşu avea obiceiul ca, de două ori pe an, să facă numere dedicate corespondenţilor, publica scrisorile care-i plăcuseră cel mai mult. Era pe vremea cînd revistele nu aveau forumuri. Cititorii nu aveau acces la toate comentariile celorlalţi, dar aveau parte de o selecţie făcută de cineva în care aveau încredere. Exista, de altfel, în …
Miercuri, 4 martie, cu prilejul sărbătoririi a nouăzeci (!) de ani a profesorului Solomon Marcus, la Academie, un distins medic a afirmat pătruns, cu aplombul inconştient al celui care nu ştie despre ce vorbeşte, că „profesorul Marcus a intrat în istoria matematicii pentru că are numărul Erdős 1“. Adică, traduc pentru cine nu e la curent cu giumbuşlucurile pseudo-scientometrice, pentru că a scris un articol …
Există o adevărată fascinaţie a unor intelectuali, mai ales din zona umanioarelor, pentru tot ce nu înţeleg din spaţiul ştiinţelor exacte. Iar dacă un reprezentant al acestora din urmă cochetează şi cu arta sau cu filozofia, atunci prestigiul lui presupus din ştiinţe e translatat direct în celălalt domeniu. Aşa se face că, de exemplu, Matila Ghyka e preţuit pentru contribuţiile sale în estetică şi, mai …
Frumos este adjectivul care defineşte cel mai bine ultimul spectacol al lui Dragoş Galgoţiu, unul plin de imagini scăldate într-o muzică perfect aleasă, ca de obicei, chiar de regizor. Formula lui estetică este aceeaşi din Epopeea lui Ghilgameş şi din Viaţa e vis, una care, deşi părea a-şi fi epuizat resursele, este încă roditoare, regizorul practicînd şi un subtil intertextualism, autocitîndu-se, mai ales dinViaţa e …
Tot tam-tamul din ultima vreme în legătură cu noua, splendida librărie Cărtureşti de pe Lipscani mi-a adus aminte de o tabletă din 2007 (22 februarie): „Despre crîşme şi librării“. Scriam atunci: Ce-are crîşma cu librăria? Păi, are. Dincolo de faptul că ambele sînt topoi (v-a plăcut?) de neevitat într-un oraş, care-i dau cumva măsura civilizaţiei, şi una, şi cealaltă îmi dau un acut …
Dacă e să cadă, atunci se prăbuşeşte. E o lege a lui Murphy. Ne-a păcălit Traian Băsescu. Aşa se vede acum. Ba, mai degrabă, ne-am lăsat păcăliţi. Oricît nu mi-ar plăcea, trebuie s-o admit. Dar tot nu înţeleg vehemenţa reproşurilor celor care, ani de zile, au susţinut PSD (apoi USL) şi pe Victor Ponta. Aveam de ales între un partid cu hoţi dovediţi şi condus, …
