Mariana NICOLESCO

Admiraţia imensă de care s-a bucurat în timpul vieţii interpretul George Enescu a lăsat multă vreme în umbră geniul compozitorului George Enescu. Şi, totuşi, triumfurilor interpretului timpul pare acum să le alăture în conştiinţa noastră gloria supremă a creatorului.   Printre bisurile din recitalul meu la Carnegie Hall din New York, cu arii de cel mai mare prestigiu din repertoriul liric universal, am inclus şi …

MUZICĂ. Renaşterea Barocului italian

Luca Ronconi a scris o mare pagină în istoria spectacolului de operă

Am aflat cu o mare tristeţe vestea trecerii la cele veşnice la 82 de ani, după o lungă şi grea suferinţă, cum se spune, a unui vechi prieten, regizorul Luca Ronconi, om de o rară eleganţă, de o rară cultură, şi a cărui contribuţie genială a fost decisivă în renaşterea Barocului italian, la Teatrul alla Scala din Milano. Născut în 1933, în Tunisia, crescut apoi …

Sander Gorlinski, figură mitică a impresariatului artistic, îmi povestea că odată a primit un apel disperat de la Opera din München, unde maestrul care urma să dirijeze a doua zi Otello de Verdi se îmbolnăvise şi nu găseau nici o soluţie de înlocuire. După cîteva tatonări inutile, Gorlinski îi telefona lui Lorin Maazel, care se întîmpla să fie liber, dar care nu dirijase niciodată pînă …

Încă din adolescenţă, fiecare dintre noi am ascultat la radio voci admirabile. Şi sînt sigură că fiecare îşi aminteşte, ca şi mine, o anume voce, de o frumuseţe, de o culoare şi de o nobleţe aparte, unică. Vocea lui Nicolae Herlea. Planeta întreagă l-a aplaudat pe marile scene. A fost iubit de toţi cei care l-au auzit cîntînd şi de toţi cei care l-au cunoscut. …

S-a stins Patrice Chéreau. La numai 68 de ani. Doborît de o boală necruţătoare. „A închide ochii... e o modalitate ca oricare alta de a trage cortina“, spunea el nu demult, ascunzîndu-şi sub o falsă indiferenţă timiditatea şi suferinţa, în aşteptarea clipei irevocabile. Era deja cunoscut, însă devenise celebru cu un imens scandal, în 1976, semnînd la Bayreuth regia revoluţionară a Tetralogiei wagneriene Der Ring …

Maestrul Sawallisch nu era numai un mare dirijor, nu era numai un mare pianist şi un mare clavecinist, era un gentlemen, cum rareori întîlneşti, aşa cum scria la plecarea sa dintre noi Peter Alward, colaboratorul său la EMI. Cu o mare autoritate naturală, se ţinea departe de aşa-zisul star-sistem, promotor, mai ales, al superficialităţii, în dauna valorii. Spre dezamăgirea celor care credeau că-i …

CARTEA DE MUZICA. Pagini despre mari creatori

André Tubeuf - Dictionnaire amoureux de la Musique

„Muzica, scrie André Tubeuf, ne reconciliază cu ideea de-a fi singuri pe lume.“ Solitudinea fiinţei noastre inspirată de muzică invadează universul întreg, e plenitudine şi bucurie. În nu mai puţin de şapte sute de pagini autorul evocă minunatele trăiri pe care creaţia marilor compozitori şi geniul marilor interpreţi i le-au dăruit de-a lungul întregii vieţi în care, cu smerenie, a fost în „ascultarea“ muzicii. …

MUZICĂ. Don Giovanni la Porţile Paradisului

La plecarea lui Cesare Siepi

Vestea morţii lui Cesare Siepi a căzut ca un trăsnet pentru cei care credeau că va trăi întotdeauna, plin de viaţă cum era. Aveam totuşi certitudinea suferinţei pe care a avut-o de îndurat această nobilă şi falnică figură a scenei lirice, care-mi spunea, cu o mare discreţie, în ultima scrisoare pe care mi-a trimis-o din Atlanta, unde locuia de …

Concursul internaţional de canto „Hariclea Darclée“

Brăila, 27 iulie-8 august 2010 n 150 de ani de la naşterea legendarei soprane

„Număr record de înscrieri la Concursul Darclée 2010: 187 din 27 de ţări şi 5 continente“   Marile evenimente ale artei cîntului de la Brăila celebrează 15 ani de existenţă, cu participarea, din 1995 şi pînă acum, a peste 1700 de tinere voci din lumea întreagă. Număr record de concurenţi, în acest an, la Concursul Internaţional de …

object(WP_Term)#13213 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }