Cuvant cheie: caragiale

Discursurile naratorului Precum în majoritatea scrierilor în proză ale lui Caragiale, naratorul face parte din acelaşi mediu cu personajele sale şi aparent le împărtăşeşte mentalitatea. Dovada este ling­vistică şi e reiterată în text: naratorul utilizează aceeaşi pronunţie muntenesc-ţigănească pe care o folosesc şi personajele: porţălan, lotărie. Denumeşte şi el, ca şi toţi ceilalţi, un funcţionar de bancă „bancher“, aşa cum, pînă în zilele noastre, în mediile …

În octombrie 1881, Caragiale este numit revizor şcolar pentru judeţele Suceava şi Neamţ. Va locui la Iaşi, pînă în februarie 1882 (timp de cinci luni), cînd va fi mutat la cerere, în judeţele Argeş şi Vîlcea. În această perioadă frecventează Junimea, o cultivă pe Veronica Micle, face proiecte de colaborare cu Iacob Negruzzi. Scrisese O noapte furtunoasă şi Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea, peste cîteva …

În pofida verdictului lovinescian potrivit căruia opera lui Caragiale se va perima, timpul urmînd s-o macine „încetul cu încetul“, ea este mai vie şi mai actuală ca niciodată. Au ajuns să se istoricizeze cîteva dintre interpretările ei critice, devenite clasice cu toată faconda lor intelectuală. Călinescu şi Steinhardt, pentru a-i numi numai pe ei dintre exegeţi, au dus eseul sclipitor în sfera bibliografiei obligatorii. Dar …

Zoe, care e stăpîna judeţului, fiind domina şefului de partid la putere şi a prefectului, manipulînd adică şi puterea politică, şi pe cea executivă, căci una fără cealaltă ar fi ineficientă, în momentul de cumpănă al vieţii sale, cînd e ameninţată să piardă tot, apelează instinctiv la soluţia: „Fănică, dacă mă iubeşti [...] scapă-mă!“, cu varianta.: „Te iubesc, dar scapă-mă!“. Precum toţi bărbaţii caragialieni ameninţaţi …