Gheorghe CRĂCIUN

Spatiul literaturii se complica enorm din momentul aparitiei si institutionalizarii culturii de masa. Frontierele literarului se largesc, isi pierd contururile ferme de altadata, intra in interferenta cu noi forme de textualizare si reprezentare a realului. Cum se stie, la originea tehnicilor din ce in ce mai sofisticate in timp ale reproducerii operelor artistice se afla tiparul si litografia. Reproducerea si multiplicarea textelor scrise …

Berlin, 1998, primavara. Strabat orasul de la est la vest, cu trenul, in drum spre Potsdam. Cartierele Berlinului de Est par la fel de urite ca si Bucurestiul periferic. Aceleasi blocuri cenusii, cu fatade prost finisate, aceleasi aglomerari de fier ruginit si beton, aceeasi atmosfera prafoasa, precara, cu pomi scheletici si arbusti abia infrunziti. Spatiul care se desfasoara in fata mea de la fereastra trenului …

Pina in 1990, poezia neuronala, stranie, cerebrala si proiectiva, a lui Calin Vlasie – inconfortabila prin universul ei ce pare sa nu aiba nici o legatura cu realitatea emprica – a fost deposedata de forta ei de soc politic si psihic prin obisnuitele subterfugii editoriale, curente in Romania comunista, ale modificarii titlurilor, subtitlurilor, eliminarii sau inlocuirii unor cuvinte, imagini, nume etc. Iata de ce Neuronia …

Nu sintem niciodata pregatiti. De fiecare data primim aceeasi veste naucitoare. Nici Madi nu mai e printre noi. Cercul se stringe. Oamenii se string in jurul sicriului. Flori si lacrimi. Fete impietrite si priviri in gol. Senzatia ca spatiul din jurul nostru s-a rarefiat brusc. Nu sintem niciodata pregatiti sa acceptam. Cu atit mai putin sa scriem ca nu putem accepta. Abia implinise 47 de …

Nu l-am vazut niciodata pe Radu Petrescu cu un aparat de fotografiat in mina. Nu l-am vazut niciodata pe Mircea Nedelciu privind contemplativ ceva, un peisaj sau o femeie. Stiu insa ca lui Radu Petrescu ii placeau fotografiile. Cadrele care-l infatiseaza pe el ca personaj distinct nu sint putine. Desi, cum mi s-a spus, de cite ori era fotografiat fizionomia lui se modifica. Eu insumi …

Senzatia de cenusiu si repetabil pe care o degaja proza scurta a Gabrielei Adamesteanu tine probabil, in primul rind, de aspectul verbal, dialogic, strict comunicativ al „scenariilor“ epice propuse. Imediat linga aceasta trasatura trebuie sa situam incursiunile autoscopice ale personajelor, soldate, in general, cu descoperiri de sine care nu ies prin nimic din obisnuit. Naratorul volumelor Daruieste-ti o zi de vacanta si Vara-primavara este o …

De sensibilitatea mult exagerata a scriitorului roman fata de orice „stimul“ venit din afara am avut ocazia sa ma conving inca o data citind raspunsul „indirect“ (fara trimitere la nume) pe care Mircea Mihaies il da unui pasaj dintr-o apreciere a mea facuta intr-un interviu din revista 22, aparut in ultima luna a anului trecut. Imi manifestam acolo un fel de regret ca destul de …

Intr-un eseu intitulat Viata si ideea despre viata in literatura, publicat la inceputul toamnei trecute in paginile Observatorului cultural (si conceput ca o replica la o anterioara interventie a Monicai Spiridon), Daniel Vighi pune problema felului in care ideea si comentariul eseistic se pozitioneaza in raport cu spatiul epicului. In literatura noastra, cea scrisa din 1960 incoace, ar exista – potrivit opiniei autorului – doua …

Intre criticii si eseistii nostri din ultima suta de ani care si-au incercat puterile si in creatia propriu-zisa, Livius Ciocarlie este, dupa G. Calinescu, singurul prozator adevarat. Un prozator singular, egocentric, dilematic, nevrotic, autist intr-o oarecare masura, tarat ca si Bacovia de o oboseala pur existentiala si obsedat inainte de toate de actul de a scrie. Critica si eseistica sa, chiar daca de o mare …

Intre criticii si eseistii nostri din ultima suta de ani care si-au incercat puterile si in creatia propriu-zisa, Livius Ciocarlie este, dupa G. Calinescu, singurul prozator adevarat. Un prozator singular, egocentric, dilematic, nevrotic, autist intr-o oarecare masura, tarat ca si Bacovia de o oboseala pur existentiala si obsedat inainte de toate de actul de a scrie. Critica si eseistica sa, chiar daca de o mare …

Intre criticii si eseistii nostri din ultima suta de ani care si-au incercat puterile si in creatia propriu-zisa, Livius Ciocarlie este, dupa G. Calinescu, singurul prozator adevarat. Un prozator singular, egocentric, dilematic, nevrotic, autist intr-o oarecare masura, tarat ca si Bacovia de o oboseala pur existentiala si obsedat inainte de toate de actul de a scrie. Critica si eseistica sa, chiar daca de o mare …

Un fenomenolog fara sistem, nici principii de lucru consecvent analitice, un entuziast deconstructor al propriilor sale descoperiri fenomenologice si textuale, acesta este Gheorghe Iova, unul dintre cei mai controversati autori aparuti in literatura noastra spre sfirsitul anilor ’80. Desi fara carti publicate, el se face cunoscut inca din anii ’70 prin modul sau de a gindi literatura „in raspar“, pe inversul directiilor ei dominante, minat …

In literatura noastra postbelica, Tudor Topa (autorul a doar doua carti publicate pina acum, scrise la 18-19 si, respectiv, 22-24 de ani) e un prozator de o sensibilitate aparte (si cu lecturi pe masura!) care acopera toata gama de senzatii, pulsiuni si fantasme a unei naturi interiorizate, de la pornirile ipohondrice la interesul pentru „realitatile“ onirologice. Ca si Radu Petrescu, Tudor Topa e o fiinta …

Personajele lui Mircea Nedelciu nu sint corpuri, ci energii: verbale, volitive, actionale, anamnetice etc. In cartile autorului, corporalitatea e la o prima vedere un element de decor, acea materie descriptiv-analitica ce confera traiectului epic consistenta, concretete, aparenta vietii. Lucrurile sint insa mai complicate decit par, mai ales in cazul unui teoretician atit de redutabil cum este acest mare prozator. Toata poetica sa, cu temele, obsesiile, …

Pe Ion Dumitriu l-am cunoscut in atelierul unui prieten comun: pictorul Teodor Rusu. Era spre sfirsitul verii lui 1981 si Ion poposise pentru o zi la Tohanu Vechi (localitatea mea de origine), venind de la Poiana Marului, incarcat de o multime de lucrari noi (picturi in ulei). Dar lucrarile se aflau in portbagajul Trabantului din curte, bine ambalate si legate pentru transportul la Bucuresti. N-am …

Cind, in urma cu citeva saptamini, am propus revistei Observator cultural ideea acestui serial, sedus probabil de complexitatea subiectului, excitat de neobisnuitul aventurii care stiam ca ma asteapta, am scris un text grabit, criptic pe alocuri, in care prima mea grija a fost sa arat nodurile de semnificatie ale viitorului traseu. Poate ca mai mult decit orice doream sa fac perceptibila aceasta sintagma, pact somatografic, …

„…Ziua inainta catre amiaza fara ca trupurile noastre s-o urmeze, eram neclintiti si poate de aceea vesnici, priponiti pe scaune si privind in gol…“ Iata un fragment de fraza emblematic pentru proza lui Stefan Agopian, „administratorul“ unui univers in care corpurile (prizoniere mincarii, bauturii si somnului) se caracterizeaza printr-o existenta mai inceata decit aceea a timpului meteorologic, in care incremenirea gesturilor, reveria buimaca, saltul aleatoriu …

Radu Petrescu este primul mare prozator roman pentru care la limitele fiintei se afla scrisul, actul de a scrie si – ca un reflex al lor – literatura. Drept urmare, toate energiile scriitorului sint concentrate asupra acestor limite. Fiinta e livrata cu voluptate acestor limite si lasata sa-si defineasca sensibilitatea, reactiile, „puterea de lupta“, capacitatea de a genera limbaj si de a impune semnificatie. Cel …

Apasata de prezenta unei cerebralitati atit de extinse, incit uneori, in rigoarea discursului, aceasta poate prelua spre administrare pina si functiile senzitive ale pielii, scriitura Simonei Popescu nu va avea niciodata forta halucinatorie a drogului, puterea de incantatie a unui descintec. Aspira insa tinara prozatoare sa atinga astfel de performante? Doua prime constatari sint de facut aici: ultima carte a autoarei, cea despre Gellu Naum …

Apasata de prezenta unei cerebralitati atit de extinse, incit uneori, in rigoarea discursului, aceasta poate prelua spre administrare pina si functiile senzitive ale pielii, scriitura Simonei Popescu nu va avea niciodata forta halucinatorie a drogului, puterea de incantatie a unui descintec. Aspira insa tinara prozatoare sa atinga astfel de performante? Doua prime constatari sint de facut aici: ultima carte a autoarei, cea despre Gellu Naum …