Observator Cultural

A FOST Duminicile Muzicale ale Festi - valului „George Enescu“. „Cine este George Enescu?“ – aceasta a fost provocarea pe care a lansat-o prima Duminică Muzicală a Festivalului Enescu, care a avut loc pe 28 iunie, la Librăria Humanitas Cişmigiu. La întrebările „Cum îl văd şi cum îl înţeleg valoroşi muzicieni români şi străini pe George Enescu?“ şi „Ce impact are muzica …

Pe 24 iunie, echipa Festivalului Internaţional de Literatură și Traducere (FILIT) de la Iași, organizat de Muzeul Literaturii Române (director: Dan Lungu) și finanţat, în mare parte, de Consiliul Judeţean Iași, a anunţat public, printr-un comunicat, suspendarea ediţiei din acest an a evenimentului, acuzînd ingerinţe și presiuni politice. Valul imediat de susţinere pentru cel mai mare festival literar din ţară, val care a reunit aproape …

Organizatorii Festivalului Internaţional de Literatură și Traducere (FILIT) anunţă suspendarea, în semn de protest, a celei de-a treia ediţii a manifestării, care ar fi urmat să aibă loc în perioada 30 septembrie-4 octombrie 2015. Motivele pentru care am fost nevoiţi să ajungem la această decizie sînt, pe scurt, următoarele: Încercările repetate de a confisca politic festivalul, care s-au intensificat inacceptabil în ultima perioadă; …

La o săptămînă și ceva după încheierea Festivalului sibian, reluăm cartografierea ediţiei 2015 a FITS, cu două articole ce aduc în discuţie highlight-urile selecţiei internaţionale, de la Cenușăreasa lui Joël Pommerat la Wonderland-ul lui Barak Marshall, și spectacolele românești prezentate, cele mai multe dintre ele – producţii ale Teatrului Naţional „Radu Stanca“, dar și creaţii semnate de Gianina Cărbunariu sau Bogdan Georgescu.

A FOST Ţugulea. Editura Casa Radio a lansat sîmbătă, 20 iunie, la Lente & şotron (Pache Protopopescu, nr. 20), în cadrul evenimentului Bucureşti ComicsFest 2015, un nou erou: Ţugulea. Petre Ispirescu, Ţugulea, este un roman grafic de Alexandru Ciubotariu după o dramatizare de Grigore Băjenaru. Scenariul radiofonic integrat în BD este o prelucrare după basmul lui Petre Ispirescu, Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei, …

Între 12 și 21 iunie, la Sibiu a avut loc cea de-a XXII-a ediţie a celui mai mare eveniment de teatru din România (și unul dintre cele mai mari din Europa) – Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS). Cu mult soare în primele zile și multă ploaie în partea a doua – ceea ce a afectat, însă în mică măsură, numeroasele reprezentaţii în …

În cuprinsul acestui articol, am urmărit cîteva principii didactice, care pot fi utile pentru cei care predau matematica la gimnaziu, liceu sau la facultate, ca şi celor care, destul de mulţi, au de-a face cu matematica, prin profesie sau din simplă pasiune. Primul principiu, prezentat săptămîna trecută, s-a referit la un număr redus de obiecte matematice esenţiale, care trebuie explicate elevilor începînd din clasa a …

Chiar înainte de ediţia a treia a Festivalului Super, scriam că această ediţie reprezintă „ieșirea din umbră“ sau din anonimitate: asta ne propuseserăm, și ni se părea că spre asta mergem. Și, credem noi, am reușit. Super, festivalul de filme făcute de adolescenţi, a adunat, la cele 5 proiecţii, de la 60 la 200 de persoane pe calup. Am avut două proiecţii cu filme diverse, …

Luca Piţu, în direct la Europa Liberă, în toamna anului 1989

Fragment din interviul realizat de Neculai Constantin Munteanu

Bună seara, domnule Luca Piţu, mă bu­cur să vă aud, mai ales că sînteţi printre cei care nu aţi întors spatele colegului şi prie­te­nului dumneavoastră Dan Petrescu, după ce acesta a scris mai multe scrisori. Dimpo­trivă, am avut plăcuta surpriză să vă număr printre cei care l-aţi sprijinit, dacă nu în to­ta­litate, dar împărtăşindu-i în mare parte ide­ile. Ce vreţi dumneavostră să ne comunicaţi nouă …

A FOST De ce eu?, premiat în Rusia. Regizorul Tudor Giurgiu a cîştigat Menţiunea Specială pentru „înaltul profesionalism în lucrul cu actorii din filmul De ce eu?“, duminică, 14 iunie, la gala de închidere a Festivalului Internaţional de Film Zerkalo (Oglinda), dedicat lui Andrei Tarkovski şi organizat în oraşul Ivanovo din Rusia. Următoarea oprire pentru De ce eu? este Festivalul Internaţional Art Film Fest, …

Aceste rînduri le scriu din recunoştinţă. Dar recunoştinţa – chiar admiraţia mea pentru oamenii de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Secţia de Terapie Intensivă – mi-am exprimat-o. Şi nu o dată. Încă în focul restabilirii mele. Mai exact – al readucerii mele la viaţă...   Acum e vorba despre altceva. Despre o experienţă de excepţie de care nu am crezut că voi avea parte …

Pînă la 1800, matematica şi fizica erau studiate împreună, sub titlul de filozofie naturală. Ingineria era identificată cu construcţia de drumuri şi poduri, şi abia după 1900 s-a vorbit despre inginerie mecanică, electrică sau chimică, iar după 1950, de spre telecomunicaţii şi IT. Ca discipline de învăţămînt sau cercetare ştiinţifică, toate acestea sînt aparent separate, dar, laolaltă cu alte discipline, au un unic scop suprem, …

Duminică, 14 iunie, a murit scriitorul Luca Piţu. Pe coperta a IV-a a ultimei cărţi publicate antum, Lexiconul figurilor căjvănare, Luca Piţu îşi face o autoprezentare:  „Auctorul cărţii de faţă, anarho-eseist de felul său, s-a născut într-o localitate cajvaniană din Bucovina Meridională, la numai cîţiva kilometri de besearica hatmanului Luca Arbore, pe 14 ianuarie 1947, iar de şcolit, ohoho, se va fi şcolit la …

Duminică, 14 iunie 2015, a murit scriitorul Luca Piţu. Ultima sa carte publicată, apărută anul acesta, a fost Lexiconul figurilor căjvănare – Editura Opera Magna/ Iaşi, un volum în care autorul „listează“ „figurile cajvaniene din vremea copilăriei şi adolescenţei noastre dejiene îndeosebi“.  Pe coperta a IV-a, Luca Piţu îşi face o autoprezentare:  „Auctorul cărţii de faţă, anarho-eseist de felul său, s-a născut într-o localitate cajvaniană …

A FOST „Concertele Enescu“, la Londra. Recitalul lunii iunie din cadrul seriei „Concertelor Enescu“ s-a desfăşurat în seara de 4 iunie, pe scena camerală a Institutului Cultural Român din Londra, şi i-a avut ca protagonişti pe Anca Iaro sevici (viola da gamba) şi Bogdan Mihăilescu (chitară clasică), într-un eveniment dedicat glorioasei tradiţii muzicale baroce de secolele XVII şi XVIII. Concertul a încheiat sezonul 2014/15 …

Filmul argentinian Incendiul/El incendio, în regia lui Juan Schnitman, a cîștigat Trofeul Transilvania, sîmbătă seara, la Teatrul Naţional Cluj, la gala de închidere a celei de-a 14-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Alături de Dennis Lim, juriul format din Violeta Bava (selecţioner, codirector Buenos Aires International Film Festival), George Ovashvili (regizor), Olimpia Melinte (actriţă) și Juliette Lepoutre (producător), a decis și Premiul …

Kriterion 45 – Unicat în Europa de Est

Reverenţă spre trecut, priviri spre viitor – Editura Kriterion, sărbătorită de ICR la 45 de ani de la înfiinţare

„Nu e un simplu cuvînt de salut. Puţine sînt instituţiile culturale care au ştiut, au vrut şi au reuşit să-şi împlinească misiunea în epoci dificile, să se impună în peisajul literar românesc şi european, aşa cum a făcut-o Editura Kriterion, care împlineşte, anul acesta, 45 de ani de la înfiinţare“, spunea consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, în deschiderea întîlnirii aniversare de la Institutul Cultural Român (ICR). …

În perioada 29 mai-7 iunie, s-a desfăşurat cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.Observator cultural vă propune un articol despre Zilele Filmului Românesc, semnat de Cezar Gheorghe, un text despre Despre oameni şi oi, filmul regizat de Grimur Hakonarson (cîştigător al Premiului Special al Juriului şi al Premiului Publicului în cadrul competiţiei internaţionale), semnat de Silvia Dumitrache, o cronică a filmului Comoara(cîştigător …

Scriitorul Nicolae Breban adresează o scrisoare deschisă Ministrului de Externe al Poloniei

Scrisoare deschisă Domnului Ministru de Externe al Poloniei, Grzegorz Schetyna

Stimate Domnule Ministru,   Am fost foarte neplăcut surprins să citesc următoarea declaraţie a domnului ambasador Marek Szczygieł: „Am fost foarte neplăcut surprins să citesc declaraţia domnului Nicolae Breban, preşedintele Consiliului consultativ al ICR, preluată în masă de presa din România, conform căreia în Polonia cineva poate fi impuşcat pentru exprimarea unor păreri sau aprecieri privind subiecte istorice. Consider nepotrivit ca persoane …

Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Polone în România, domnul Marek Szczygieł, a adresat o scrisoare domnului Radu Boroianu, preşedintele ICR. Facem precizarea că în numărul trecut al revistei Observator cultural, editorialul semnat de Ovidiu Şimonca purta titlul: „Dar la polonezi v-aţi gîndit cînd aţi spus că ei l-ar fi împuşcat pe Patapievici?“.  Înainte de mesajul Ambasadorului Poloniei, Radu Boroianu adresase o scrisoare deschisă …

« Pagina anterioarăPagina următoare »
object(WP_Term)#13245 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }