Între prozatorii care s-au impus la noi din anii ’90 încoace, conturîndu-şi, în timp, un profil specific, Dan Lungu ilustrează o formulă realistă pe care, în preajma lui 1989 (plus sau minus cîţiva ani) – în plină vogă, încă, a experimentului prozastic –, puţini o anticipau ca posibilă, socotind-o epuizată, cu toate că, dimpotrivă, tocmai calea experimentului (în special a celui textualist) era aceea care …