Bogdan GHIU

Așa cum arătam în finalul articolului de săptămînă trecută, criza televiziunii publice, în general (nu numai la noi, nu numai TVR e în criză, dar TVR e într-o criză multiplă, altfel spus, crizei structurale globale, „obiective“ i se suprapun, în cazul crizei TVR, intensificînd-o și cronicizînd-o, o serie de crize și de blocaje pur locale, „subiective“, interesate), este legată de criza serviciilor publice și de …

Mai mult, poate, ca oricînd, dar la fel, în mod sigur, ca întotdeauna, dublul set de alegeri politice (locale și legislative) de anul acesta ar trebui să producă o lustrație de facto, echivalînd, așadar, cu un referendum indirect. Ca să fiu mai precis, dar și mai filozofic, cînd nu ai ce alege (ceea ce înseamnă că nu ai de ales), trebuie să decizi. Alegerea presupune, …

În capitolul intitulat „Designul: o teologie“, din eseul Mică filozofie a designului (Petite philosophie du design, traducere din germană în franceză de Claude Maillard, Paris, Circé, 2002), inclasabilul gînditor care a fost Vilém Flusser (accesibil şi în limba română prin două traduceri publicate de Edi­tura Idea: Pentru o filozofie a fotografiei, 2003, şi Gesturi, 2015), abordînd tocmai această sinteză Orient-Occident de ultimă oră, pe filieră japoneză, …

În zorii modernităţii imperialist-maritim-industriale (i.e.) europene, Împărăţia de Mijloc a ales să se reproducă simbolico-ritualic şi să se copieze terestru la nesfîrşit pe sine, preferînd o repliere minuţios-„artizanală“ pe Tradiţie (perfecţionistă nu în sensul teleologic occidental, acela al unei perfecţiuni care trebuie atinse, ci în acela, propriu şi extra- sau a-modern, al unei perfecţiuni anistorice care trebuie repetate, reluate „pe loc“). China s-a izolat, s-a …

„Depășită“ istoric cu forța, în mod artificial, prin introducerea abuzivă în regimul absolescenței programate care ritmează piața printr-o falsă sincronie cu ritmul dezvoltării (înnoirii) tehnologice (de fapt, cu cel al brevetelor), televiziunea, ca presă, împărtășește aceeași poziție omologic-structurală cu cultura, cu sfera publică, cu politica-participare și cu arta. Iluzia depășirii produce paradoxul vetusteții: ceea ce e proclamat ca fiind „de domeniul trecutului“ nu a căzut în …

În loc să scriu, să redau discursiv adică, să „povestesc“ ce vreau să spun (ce am de spus), în articolul de față aș prefera (nu numai acum, în speță, ci în general, de obicei, cei care mă cunosc de aproape știu asta) să desenez, să schițez, să schematizez, poate chiar să mimez sau să dansez (abstract-corporal: abstract, intelectual, dar numai corporal, numai corpul poate face …

TVR (Televiziunea Română) are poate cea mai ciudată existență din România: este în același timp absolut singulară și absolut reprezentativă – un fel de zoo cu noi înșine. Practic, din 1990 pînă azi, situația, internă și externă, a TVR, ca instituție și conștiință, nu a evoluat deloc. În jurul ei au apărut și au dispărut televiziuni (private), a apărut și a „dispărut“ televiziunea însăși (adică …

Nu știu dacă se poate vorbi de exegeză, comentariu, interpretare sau hermeneutică (las deoparte diferen­țele masive, dacă nu chiar contradicțiile dintre acești termeni aparent ușor, imediat, automat înseriabili) a artelor nonverbale (sau extraverbale) prin ele însele, în propriul lor mediu sau „limbaj“, adică nu prin recursul la eterogenitatea metalimbajului verbal. Altfel spus: se poate „vorbi despre“ o operă sculpturală prin sculptură sau despre o operă …

The Banality of the Banality of Evil. Voi scrie curînd pornind de la asta, ca fenomen general. Căci după ce Hannah Arendt „excepționalizase“, de-banalizase analitic banalitatea răului pentru a atrage atenția asupra ei, are dreptate Banksy să vorbească de re-banalizarea banalității răului. „A avut rătăciri, dar ce mare scriitor/gînditor/artist e“: e o discuție în care nu pot să nu mă bag, dar pentru care mă …

Important e ceea ce se întîmplă între extincţie şi apariţie sau, mai degrabă, renaştere. Or, ceea ce se întîmplă nu sub, deasupra sau aiurea, ci între, de mai multe ori o singură dată, este tocmai „golul“, adică „motorul“ istoriei; mai mult: însuşi momentul fiinţei istorice. Nu trebuie să plîngem: dacă vrem ca fiinţa să aibă şi să facă istorie, trebuie să acceptăm şi ca ea să …

Exact în ziua centenarului lansării Dada, să fim brici: fin, luminos tranşanţi. Altfel, Dada, noua umanitate, (întotdeauna) viitoarea umanitate trează, deşteaptă, înţeleaptă, voioasă, bucuroasă de (cu) Celălalt şi de (cu) Alţii (cu cît mai mulţi în urnă, în pălărie, cu atît mai multe şanse de adevăr; nu invers: trebuie să ne tragem la sorţi din cît mai mulţi, dintre toţi, după ce ne vom fi …

În 2016 este centenarul Dádá, adică sărbătorirea unui moment important, de cumpănă, al modernităţii artistice, încă neconsumat după părerea mea. Trebuie să recunosc că mă pregătesc, de mai mulţi ani, să scriu o carte de­spre Dádá: „survolarea“ bibliografică este, atît cît se poate în această privinţă (vezi mai jos), efectuată (am petrecut cîteva luni bune, în mai multe reprize şi cu diverse alte ocazii, în …

„Se vorbeşte mult astăzi despre «omul de pe stradă». E invocat în calitatea sa de filozof mucalit şi sceptic. Cu toate că a devenit o formulă literară, el nu este atît de uituc precum s-ar putea crede. Fiecare din noi joacă, la rîndul lui, acest rol anonim. Strada, decor monoton limitat numai pe două părţi de-a lungul căruia personajul nostru fuge mereu după umbra sa, …

Europa nu are cap. Sau pare a-şi fi pierdut capul, „direcţia“, cum se spune azi într-un anumit argou. Sau, mai exact, ceea ce iese la iveală este nepregătirea ei, am putea spune chiar: improvizaţia. În ciuda unei organizări şi a unei legislaţii pletorice, stufoase, baroc-labirintice, excesiv de tehnicizate – de parcă ar fi o maşină; dar poate că tocmai asta este şi, mai mult, doreşte …

Titlul acestui articol face o evidentă trimitere la acela al celebrului film din 1945 al lui Roberto Rossellini, Roma città aperta, şi mă face deja melancolic: Bucureştiul este un oraş, fabulos ca orice mare oraş (singurul mare oraş al României!), care îşi aşteaptă încă filmul. Sau poate, de fapt, ca să-şi merite filmul, ca să poată deveni epopee cinematografică, el este un oraş care îşi …

Oraşul Bucureşti a devenit o fabulă materială, adică în acelaşi timp o metonimie şi un simbol al realităţii româneşti postcomuniste (postrevoluţionare) în ansamblul ei. Scurt spus, dacă vreţi să înţelegeţi perfect România, poftiţi la Bucureşti: centrul oraşului-capitală, adică al oraşului-centru al ţării, este în curs de evacuare pe motiv, pur şi simplu, de deconstrucţie. Căci dacă în Occident deconstrucţia desemnează un concept şi o metodă …

Ne plîngem (cel mai) adesea de haos, de lipsa de semnificaţie a evenimentelor actualităţii şi mai ales de lipsa legăturii dintre ele, deci de lipsa de coerenţă a actualităţii, cînd, de fapt, tocmai de asta ar trebui în primul rînd să ne temem. Cînd evenimentele, „faptele“, încep să se alinieze şi să-şi răspundă, să comunice într-un fel sau altul, înseamnă că sîntem aproape pierduţi, deja …

Fondation Louis Vuitton(continuare). O impresie sintetică tulburătoare, fără sintaxă, pe care o am tot mai des, despre situaţia actuală generală: arta – una cu viaţa – în cîmp global, cosmic. Globalizare sau cosmicizare? Nu asta face, de fapt, arta: transformă globalul în cosmic? Făcîndu-ne să ne simţim ca înghiţiţi, ca îngropaţi într-un acasă infinit şi implacabil, din care nu se poate ieşi (ca şi cum …

Soulages (la Karsten Greve). Negru pe negru sau negru în/din negru? Aplică negru pe negru sau excavează negrul din negru? Suprapune sau incizează? Fondul prim este, de fapt, ultimul: fundamentul se adaugă. Picătura în plus este poate deja prima. Smoală, gudron: sculptează în negru şi adaugă fundalul la urmă. Demonstraţie despre cum se poate construi cu/din negru ca fond, grund, substanţă, (anti-)materie, non-vizual: pozitivare non-dialectică …

Am putea spune şi noi, acum, după atentatele de Vineri 13 din Paris, la fel ca străbunicii noştri la începutul Marelui Război (Primul Război Mondial): „drôle de guerre“, „ciudat război“. Problema este, însă, că acum sîntem în război şi nu ni se spune (pe cînd atunci, deşi se declarase război, nu se întîmplase, o vreme, mare lucru). Sau ni se spune doar aşa, la televizor. …