Ioana VLASIU

Personalitate discretă, dar inconturnabilă a artei românești, școlit, prin hazardul biografiei, în clasa lui Stelian Panțu, dar declarat discipol al lui Vasile Kazar şi admirator al lui Octav Grigorescu, Mircea Muntenescu s-a afirmat în anii ’70, odată cu generația optzecistă, căreia îi aparține. În deceniile postcomuniste, a deschis două expoziții de anvergură: în 1994, la Galeria Catacomba, și în 2001, în Sala Rondă de la …

Prilejuit de donaţia de carte, corespondenţă şi arhivă personală a istoricului de artă Barbu Brezianu, Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu“ a organizat, pe 9 decembrie, un colocviu, deschis de prof. Silviu Angelescu, directorul Institutului, la care au participat istorici de artă din cadrul Institutului (Gheorghe Vida, Ioana Vlasiu, Corina Teacă, Ruxandra Beldiman, Virginia Barbu, Irina Cărăbaş), de la Universitatea Naţională de Artă Bucureşti …

Apariţia, prin grija Adinei Nanu, a culegerii de cronici şi articole pe teme de artă ale lui Ştefan Neniţescu (1897-1979) – estetician, poet, diplomat, colaborator al lui Nicolae Titulescu – poate fi considerată un eveniment editorial. Ştefan Neniţescu nu este, totuşi, un necunoscut. Tratatul său de estetică a fost reeditat în 1985, iar Andrei Pleşu s-a ocupat …

„Un dictionar al artei contemporane bine documentat si cu o selectie responsabila, e mai mult decit necesar“ Nu avem o „oglinda obiectiva“ si ma indoiesc ca asa ceva poate exista. In schimb, exista destul de multe „cioburi de oglinda“ subiective si daca iti dai osteneala sa le privesti, poti sa-ti faci cit de cit o idee despre ce se intimpla in arta romaneasca la …

O remarcabila expozitie este deschisa in acest moment in sala Cercului Militar: Doamnele artelor frumoase romanesti, o expozitie a pictoritelor si a sculptoritelor din perioada interbelica organizata de Pinacoteca Orasului Bucuresti, cel mai oropsit muzeu bucurestean – care, in lipsa unui sediu adecvat, ofera din cind in cind bucurestenilor bucuria de a vedea cite ceva din bogatele sale colectii. Anul trecut, acelasi muzeu a expus …

Materia prima a lui Peter Jacobi nu este, cum s-ar parea, piatra, bronzul, otelul, betonul, sticla, lemnul, materialele traditionale, mai mult sau mai putin nobile, ale sculpturii, nu este nici apa, sarea, fibra textila, parul sau alte materiale neconventionale care abunda in arta contemporana. Si cu atit mai putin hirtia fotografica sau imaginea virtuala generata de computer care intervin din ce in ce mai insistent …

Un eveniment in viata culturala bucuresteana, expozitia Victor Brauner prezinta pentru prima oara in Romania o serie importanta de lucrari de grafica selectata in intentia de a acoperi un interval de timp (1925-1962) practic egal cu cariera artistica a pictorului. Lucrarile provin din donatia Jacqueline Brauner, de peste 3000 de desene, aflata la Muzeul de Arta Moderna din Saint-Etienne. Institutie foarte activa in ceea ce …

In 1967, primul colocviu international Brancusi reunea la Bucuresti celebritati ale istoriei de arta europene, alaturi de artisti, critici de arta, arhitecti, straini sau romani, care-l cunoscusera pe Brancusi. A fost primul moment important dupa moartea lui Brancusi cind reflectia asupra artei sale intrunea marturii revelatoare si opinii avizate asupra locului sculptorului roman in arta secolului XX. Era faza de pionierat a cercetarii operei lui. …

In 1932 are loc inaugurarea Fundatiei Dalles cu o epozitie organizata de George Oprescu si Jean Al. Steriadi. Cu aceasta ocazie, lui Nicolae Grigorescu, un simbol, chiar si pentru cei care il contesta, si lui Stefan Luchian, a carui faima dupa 1920 se amplifica extraordinar, le este adaugat Ion Andreescu. Triada a ceea ce astazi numim clasicii picturii romanesti se impune de atunci in …

object(WP_Term)#13212 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }