Continuăm, în acest număr, ancheta despre fundamentele contemporane ale criticii de teatru, alcătuită împreună cu Asociația Internațională a Criticilor de Teatru – România (AICT.ro): ce (mai) înseamnă astăzi critica de teatru? Cine, de ce și cum face critică?. în speranța că această discuție îi va antrena, pe traseu, și pe alți critici și artiști. (Iulia POPOVICI). Banca H. Răspunsuri scurte la patru întrebări-fulger Mircea Sorin RUSU Ce înseamnă …
Într-un an ce a început agitat pentru lumea teatrală din România şi care se anunţă a continua pe aceeaşi notă, începem, în acest număr, o anchetă – nu foarte lungă, doar un început de discuţie – despre fundamentele esenţiale ale celei mai disputate meserii din artele spectacolului: critica de teatru. Împreună cu o serie de profesionişti, membri ai Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru – …
A existat, într-adevăr, o „rezistență prin cultură“ în România comunistă? Iar pentru a putea răspunde la o astfel de întrebare, există, pentru cei care vorbesc despre această rezistență, o definiție cît de cît limpede a ei, măcar ca fenomen local? Cu această din urmă problemă se confruntă Gabriel Andreescu, de-a lungul unei consistente părți din cea mai recentă carte a sa, Existența prin cultură. Represiune, colaboraționism …
Teoria (a mea, dar nu doar a mea) la care țin, poate, cel mai mult spune că viitorul teatrului din țara noastră e legat de recunoașterea contribuției esențiale asupra scenei publice, de pînă acum și de acum încolo, a practicilor și esteticilor dezvoltate în sectorul independent. Nu doar „sinergia“ celor două scene, ci și afirmarea explicită a faptului că și aici funcționează un principiu constructiv …
Să zicem că ești musulman. Sau arab (în ciuda stereotipiilor larg răspîndite, cele două categorii nu se suprapun 100%). Sau că ai trăsături faciale mai puțin „albe“ decît spun regulile toleranței și ale fricii pe continentul european. Și că vrei să iei avionul să pleci undeva, un avion dintr-un mare aeroport european, de unde se zboară oriunde. Chiar și la Mecca. Sau că te urci …
Pe ecran, Johan (Erland Josephson) se întoarce mai devreme dintr-o delegație; la un sandvici și un pahar de bere, o informează pe Marianne (Liv Ullmann) că a doua zi dimineață o va părăsi: va pleca cu noua lui iubită la Paris. Camera de filmat privește peste umărul întors al lui Johan, fixată aproape exclusiv pe chipul lui Marianne. Neînțelegerea, durerea și starea de negare ale …
Deși în România nu există practica preview-urilor, seria de reprezentații, cu prețuri reduse la bilete, de „testare“ a noii producții, iar „serile de presă“ pot varia (fiind ba a doua, ba a cincea, ba a zecea reprezentație) în funcție de politica fiecărui teatru, să vezi spectacolul într-o zi „normală“, luni de zile după premieră, cu public printre care nu se află critici, iar actorii se …
Dacă în vremurile noastre vor fi existat pînă acum dramaturgi de limbă maghiară din România/dramaturgi maghiari trăitori în România (habar n-am cum se spune ca să fie bine), alții decît András Visky, despre ei nu se știe nimic. Ce se știe sigur e că nimeni pînă acum n-a făcut, în teatru, o radiografie atît de nemiloasă a satului secuiesc postcomunist precum Csaba Székely. Și ceea …
Acum cîțiva ani, la un showcase de dans polonez, am avut ocazia neașteptată de a vedea un festival în care peste jumătate dintre producții erau solo-uri ale unor coregrafe-femei. Apoi am citit cîteva articole despre apariția în forță a regizoarelor-femei în Polonia, unele (Maja Kleczewska, Monika Strzępka) ajungînd chiar în inima mainstream-ului scenic polonez. Iar dacă pun laolaltă teatrul și dansul, în ultimii ani, prezența …
Revoluția română n-a fost altceva decît o ocazie de rearanjare a mobilei. Vulgarizez, iar mutarea mobilei (clasice, de sufragerie) din Anul dispărut. 1989 are, evident, cu totul alt substrat metaforic. Dar cam așa a sunat, în capul meu, una dintre reflecțiile de după „vizionarea“ spectacolului. Anul dispărut – pe textul lui Peca Ștefan, în regia Anei Mărgineanu – are trei părți, fiecare, construită în jurul unui …
Nu-mi stă nici în fire, nici în obicei să consider că lucruri care mă afectează direct, personal sau profesional, sînt în mod necesar şi de interes public. La două săptămîni după ce am fost „invitată“ la şedinţa Senatului Uniter (Uniunea Teatrală din România) pentru a mi se reproşa, în solidar cu Oltiţa Cîntec, organizarea, pe 8 ianuarie, în numele Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru …
Ne întîlniserăm – doi curatori și artistul asociat – să discutăm propunerea de „temă“ pentru ediția din noiembrie 2016 a Festivalului Temps d’Images (TDI) de la Cluj. N-aveam cum ști că tema în sine tocmai căpăta contur în însăși viața din jurul TDI: viața numită Fabrica de Pensule. La început de ianuarie, Festivalul Temps d’Images și organizatorul lui, Colectiv A, abia fuseseră premiați de Administrația Fondului …
Reacţia României (prin responsabilii ei politici şi oamenii de presă) în faţa evenimentelor din Republica Moldova în ultimul an e, în nota ei dominantă, dezamăgitoare: o susţinere fără rezerve a partidelor din (fosta sau resuscitata) Alianţ(ă) pentru Integrare Europeană şi lectura în cheia Războiului Rece a confruntărilor, ele dîndu-se, se spune, între proeuropeni şi filoruşi, aceştia din urmă, evident, manipulaţi/plătiţi de Moscova. Doar că motivul …
Așa-numitul Federal Theatre Project (FTP) a fost un fel de rețea-pilot de teatre regionale, coordonată de la Washington, finanțată de Guvernul Statelor Unite și activă între 1935 și 1939, singura inițiativă din istoria spectacolului din SUA care a tins către și s-a apropiat, în mare măsură, de ideea de teatru național. FTP a făcut parte din cele cinci Federal Projects Number One susținute financiar de WPA …
Jolanta Janiczak e dramaturg de spectacol; soțul ei, Wiktor Rubin, e regizor de teatru, unul dintre numele importante ale tinerei generații poloneze; Joanna Krakowska este curator și critic de teatru, iar Magda Mosiewicz e realizatoare de film. Împreună, semnează probabil cel mai interesant spectacol pe care l-am văzut la ediția 2015 a Festivalului Boska Komedia, showcase-ul polonez de teatru: Kantor Downtown, o producție a Teatr …
Pe 31 decembrie, Ministerul Culturii publica pe site trei propuneri de modificare a așa-numitei Legi a managementului în instituții publice de cultură (în fapt, Ordonanța de Urgență 189/2008 actualizată). Propunerile vizau eliminarea condiției de studii de licență în domeniul de activitate al instituției, mărirea notei minime pentru validarea concursurilor și a evaluărilor, de la 7 la 8, și limitarea la trei a reprezentanților autorităților finanțatoare …
„Teatrul nu e o clădire.“ E un slogan de acum cîţiva ani, chintesenţa răbufnirii de nemulţumire a artiștilor în faţa monopolului logistic deţinut de teatrele publice și a direcţionării privilegiate a fondurilor publice către reabilitarea sediilor teatrelor – dar și în faţa neplăcutei realităţi că managerii de teatru sînt evaluaţi adeseori mai degrabă pentru reușitele imobiliare decît pentru cele artistice. Însă „stabilizarea“ trupelor de teatru este, …
Romo Sapiens, care vorbeşte despre discriminarea romilor în societatea românească şi problemele de integrare în cea germană, este a doua colaborare a Alinei Nelega cu Réka Kincses – ele fiind coautoare ale textului şi coregizoare şi la Double Bind, spectacolul despre relaţiile interetnice din Tîrgu-Mureş produs anul trecut de Naţionalul local. Chiar dacă procesul de lucru la cele două producţii a fost asemănător în multe …
Publicată anul acesta la Editura Tact, cartea economistului american Mark Blyth Austeritatea. Istoria unei idei periculoase este de departe una dintre cele mai importante analize recente ale politicilor economice euro-atlantice de după declanșarea crizei din 2008. Profesor la Brown University, Mark Blyth face în acest volum o genealogie a ideilor contemporane despre austeritate și demontează, elegant și fascinant, miturile care-o însoțesc. Există o opoziție față de …
Să începem prin a dăuna extazului inaugural (care probabil nu ţine de strategia de marketing, absent fiind, am impresia, din materialele de promovare a producţiei, dar este foarte prezent în reflectările ei de pe internet): nu, Foamea noastră cea de toate zilele nu este primul spectacol-cină din istoria teatrului românesc, măcar şi pentru faptul că, nu în negura istoriei, ci acum abia nouă ani (în …
