Cuvant cheie: radu-mares

Nu știu să existe vreun studiu sociologic/antropologic (sau cum l-am mai putea numi) care să consemneze de ce media de viață a scriitorilor români este/ar putea fi (nu știu sigur dacă e chiar așa, este o simplă, subiectivă constatare) mai scăzută decît media pe țară a restului populației din România. În ultimii ani, au tot murit pe bandă rulantă scriitori din toate generațiile, mai ales …

Într-o „Pomenire“ încredinţată revistei Bucovina literară, Vasile Andru recunoştea că, în anii lor tineri, din aurita „hoardă suceveană“, Radu Mareş era cel mai bun. Chiar dacă „bădia“ George Sidorovici, „patronul“ locului, împărţind verdicte şi iscălind certificate de scriitor, ezita să-i înmîneze coroniţa. Ce-i drept, pentru Radu Mareş, gloria a venit tîrziu, după pensionare; dar a venit! O victorie de maturitate, anunţa şi Liviu Antonesei. Şi, …

Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor anunţă cu durere încetarea din viaţă a scriitorului Radu Mareş. Radu MAREŞ (3 martie 1941, Frasin/Suceava – 26 martie 2016, Cluj-Napoca). Prozator. Facultatea de Filologie a UBB Cluj (1964). A fost profesor, ziarist, redactor la revista Tribuna (1971-1997), director al Editurii Dacia (1997-2001). A publicat volumele: Anna sau pasarea paradisului (roman, 1972); Cel iubit (proze, 1975); Caii salbatici (roman, 1981); Pe …

Radu Mareş (n. 1941) este un prozator clujean cu state vechi şi multe cărţi la activ (romane şi proză scurtă). Debutat în 1972 (cu romanul Anna sau pasărea paradisului), el a publicat în 2012 romanul Deplasarea spre roşu (Polirom), iar în 2014 a revenit cu volumul de proză scurtă Sindromul Robinson (tot la Polirom).Sindromul Robinson este un volum, aş spune, simptomatic nu numai pentru resurecţia …

Pentru Radu Mareş, prozator pursînge, fie că se desfăşoară în spaţiul generos al romanului, fie că preferă proza scurtă, literatura şi viaţa constituie un continuum imposibil de disociat. Cel mai recent titlu al bibliografiei sale, Sindromul Robinson, este un volum ce reuneşte patru povestiri, variaţiuni pe tema singurătăţii şi a fanteziei creatoare, potenţate de solitudine, dar şi incursiuni fascinante în universurile ascunse dincolo de faţade, …

A devenit, poate, absurd de greu să ne mai apropiem de textele literare, mai ales de cele catalogate ca fiind posmoderne, în măsura în care fiecare dintre termenii unei posibile triangulaţii a sensului au fost şubreziţi: ceea ce a vrut autorul să spună (o hermeneutică romantică desuetă), ceea ce a vrut textul să spună (eşuînd într-un structuralism care dezgroapă schele) şi ceea ce cititorul …

Clasificarea scriitorimii române pe generaţii şi promoţii mi se pare artificială. Chiar dacă se pot găsi trăsături sau puncte de contact comune, e clar că personalitatea fiecărui scriitor îşi pune, pînă la urmă, amprenta, dincolo de combinaţiile şi socotelile contabile ale criticilor şi istoricilor literari. E clar că scriitorii sînt şi ei nişte oameni, cu bune şi rele deopotrivă, ca şi celelalte vertebrate, şi nu …