Bogdan-Alexandru STĂNESCU

Ocronică dedicată acestei cărţi nu poate fi, cred, decît una foarte personală. Cine are răbdarea de a parcurge integral corpusul receptării de care a avut parte Manualul întîmplărilor se va izbi de ceea ce a devenit un loc comun: e foarte dificil să interpretezi o asemenea carte. Da, e dificil, într-adevăr, pentru că este exemplul perfect de operă deschisă. Atît de deschisă, încît se dovedeşte …

Apariţia unei traduceri de poezie a devenit un eveniment ocult pe piaţa noastră de carte. Cred că se traducea mai multă poezie străină pe vremea răposatului decît se întîmplă acum, Anno Domini 2014. Iar produsul, ca să zic aşa, este invariabil Ad usum Delphini – aşa cum, în general, ne citim între noi, poezia străină intră într-un circuit eminamente închis şi este destinată celor cîteva …

Sîntem de acord că proza şi, mai mult decît orice altă categorie prozastică, povestirea, proza scurtă, nu trebuie să afirme, nu trebuie să arate, ci sînt susţinute de sugestie, de aluzie, reprezintă o deschidere spre un mister. Ce fel de mister? În funcţie de categoria în care acesta se încadrează, putem vorbi despre un anumit tip de proză scurtă: cea aşa-zis realistă, proza de atmosferă, …

Dacă mă trezeşte cineva din somn şi îmi cere să spun repede primul lucru care-mi vine în minte legat de poezia douămiistă, acela ar fi curajul de a spune EU. Un EU curat, revoltat, care a dat de pămînt şi cu textualismul optzecist, şi cu mizerabilismul ludic şi histrionic al nouăzecismului. Poeţii generaţiei 2000, cu excepţia lui Răzvan Ţupa, au simţit nevoia de a suferi …

Romanul românesc contemporan suferă, printre multe altele, dintr-o monomanie pe care și-a cultivat-o cu savoare și pe care a moştenit-o din interbelic, din familia polemică a romanului urban: personajele lui sînt nişte indivizi care ţin fie de o boemă soft, fie intelectuali rataţi, fie scriitori lipsiţi de succes, peste care vine ca o glazură divină suferinţa erotică. Din păcate, nici personajul loser nu e loser …

Nu mi-am dat seama în ce proporţie domină ficţiunea în cartea lui Emmanuel Carrère, însă ceea ce este real, oricît de puţin ar fi, e groaznic. Eduard Limonov e un monstru, o fiinţă care nu se lasă înghesuită în tipare umane, oricît de multă îngăduinţă am avea în a le schiţa. Profilul său ţine mai mult de teratologie decît de antropologie. Aşa cum această carte …

„Je veux être la matière!“ – Saint Antoine sau Flaubert, după preferinţe   Unul dintre cele mai ample jurnale din literatura română, cel al lui Radu Petrescu, publicat integral (şi în forma sa originară, de jurnal neprelucrat pentru publicare) anul acesta, este şi unul dintre cele mai speciale. Spun asta (şi au spus-o mulţi alţii înaintea mea) pentru că notaţiile zilnice ale diaristului nu …

Nu cred că exagerez dacă spun de la început că romanul (?) lui Tudor Creţu este unul dintre cele mai complexe proiecte literare duse la bun sfîrşit în ultimii ani de un tînăr scriitor. Complexitatea asta implică un volum principal (romanul), un volum de poeme şi, după cîte am înţeles, un proiectat jurnal de creaţie. Poate că această complexitate a făcut ca pînă acum să …

Sebastian A. Corn este unul dintre cei mai interesanţi prozatori români de după `89. O ştiu cîţiva iniţiaţi, o ştiu cei din cercurile SF&Fantasy, însă establishmentul literar, ba chiar şi anti-establishmentul (zonele care tind spre cercul interior al puterii) au rămas impenetrabile pentru acest scriitor-medic care îşi poate trece la activ cam toate subgenurile SF, dar şi cărţi care sfidează clasificarea, cum este acest Iovik, …

În mod categoric, e ceva cu Hrabal, de toţi scriitorii adevăraţi care se raportează la el simt nevoia cîte unui exerciţiu mediumnic, a unei comunicări cît de cît directe. E ca şi cum o fantomă nu s-ar lăsa dusă din locul unde a trăit, un Poltergeist bun, în cazul de faţă. Pentru că fragila convenție a lui Huelle din Mercedes-Benz, cea a unor scrisori …

Vă mai amintiţi de acel Dumitru Crudu al gîndacilor de bucătărie? Gîndacii care fugeau „de oamenii cu şpreiuri“? Cam de acolo se trage Ion Buzu, atunci cînd scrie bine. Pentru că, aşa cum bine remarca Gabriela Gheorghişor, în cartea lui, dacă presupunem că empatizezi cu teroarea metafizică şi cu atenţia maniacală focalizată asupra propriului organism ca laborator al singurătăţilor existenţialiste, dacă presupunem apoi că ai …

Critica literară este o disciplină plină de vanitate. Criticul literar este un vanitos prin chiar faptul că-şi asumă cu seninătate (vom vedea însă ce se ascunde în spatele acesteia), în baza unei solide culturi literare, a unui schelet teoretic ranforsat cu titan, a unei structuri morale indiscutabile (voi reveni şi aici), ei bine, îşi asumă libertatea de a citi şi de a spune ce crede …

Cînd am citit prima oară, în manuscris, volumul lui O. Nimigean, nu mi-am dat seama de ce anume îmi aminteşte vocea „virgiliană“ a cărţii, partea lui Dr. Jekyll din acest volum clădit pe o amfibologie structurală. Abia la a doua lectură am avut revelaţia: era vorba despre acea voce blînd-ironică, cultă, însă plină de îndrăzneala de a călca pe drumuri bătute, purtînd masca tradiţionalismului, care …

Pe la 25 de ani am început să pictez. Era în perioada cînd scriam şi cronică de artă. A fost nevoie de un prieten foarte sincer şi cu talent pedagogic, care m-a rugat într-o seară să desenez un măr. Mi-am dat seama că nu sînt în stare, dar că l-aş putea descrie destul de bine. Adică am putut să re-creez imaginea unui măr cu ajutorul …

În ziarul Adevărul de săptămîna trecută, domnul Nicolae Manolescu îmi face onoarea de a mă utiliza pe post de cobai reprezentativ pentru tînăra critică de întîmpinare. Primesc rolul eclatant de încasator al al unor superbe exerciţii de demolare analitică, în urma cărora rămîn un tînăr posesor de gust, analist literar talentat dar, hélas, un om lipsit de cultură literară. Aş adăuga aici, ca un fel …

Aristotel argumentează, în Poetica sa, că originea comediei stă în descrierea unor defecte ce nu reuşesc să stîrnească nici compasiune, nici durere, cele două fiind incompatibile cu acel fior din care se naşte rîsul. Lucru nu foarte valabil, spune James Wood în cartea lui despre literatura comică a secolului al XX-lea (The Irresponsible Self: On Laughter and the Novel), în cazul prozei moderne, care se …

Cînd debuta în volum, în 1995, cuEvenimentul zilei, Lucian Vasilescu scria versuri inclasabile. Atît de atipice oricărui sistem, fie el şi in statu nascendi, încît i-au creat o aură singulară. Am întîlnit pentru prima oară numele său în cartea lui Dan-Silviu Boerescu, O pasiune pentru pisici, tot atunci cînd am întîlnit şi o altfel de critică, altfel decît cea de manual (eram în anul terminal …

Dacă eşti curios să afli mai multe de spre volumul lui Dan Sociu, două vor fi lucrurile pe care le afli de pe net, ambele cu o foarte mică legătură cu poezia dintre coperte: primul, că autorul a refuzat un premiu pentru această carte, al doilea, că s-ar simţi, cu o pregnanţă indiscutabilă, influenţa celor trei poeţi pe care i-a tradus în ultimii şase-şapte ani: …

„Theyfuckyouup, yourmomanddad“  Philip Larkin   Recitesc periodic Integrala prozei scurte a lui Capote și, datorită unei amnezii afective – îmi plac atît de mult prozele astea, încît simulez uitarea, pentru a putea simţi din nou plăcerea primei lecturi –, pe la jumătate mă opresc la Arborele nopţii și-mi spun că, de-ar fi fost doar asta, Capote era perfect. De fiecare dată, acelaşi gînd. La fel, …

Pentru mine, proza anilor 2000 a însemnat Ionuţ Chiva. A venit ca un creion corector peste optimismul melancolic al lui Ovidiu Verdeş, peste limbajul spălat al personajului său, a venit ca o infuzie de agresivitate, de revoltă, de curaj pe fondul simpatic aplicat de Verdeş literaturii. Am simţit cu atîta acuitate importanţa acelei cărţi (pe care am recitit-o cu ocazia cronicii de faţă) încît poate …