Iulia POPOVICI

Anul care s-a încheiat a fost așa: Anul Caragiale (ironia lui Ion Luca a făcut să fie și an electoral, cu mari tulburări politice, ocazie pîrdalnică de actualizat textele lui, nu mereu spre folosul artei), Anul Strindberg (cu finanțarea țării-mamă, a fost ocazia publicării în românește a unui număr semnificativ de texte ale lui), anul deschiderii a două săli noi la Teatrul Național din București, …

O icoană pe hîrtie și o copie ca de imprimantă color după Gioconda, într-un cabinet medical dintr-un spital vasluian. Cadrul e lung, doctorul vorbește mult, nici nu contează ce spune, spectatorii germani rîd, ce să facă și ei. În scenele cu medici și spitale, telefonul mobil joacă un rol important – doctorii au discuții personale, care par mai importante decît pacientul în sine. Cu toții …

TEATRU. Unde duce independența

Theodor-Cristian Popescu - Surplus de oameni sau surplus de idei

De cîteva luni, Teatrul LUNI de la Green Hours e „ocupat“ de propriii artiști, care joacă acolo aproape în regim clandestin, boicotînd administrația barului, subcontractată de Voicu Rădescu unei firme cu care e în conflict deschis – de aici, și scrisoarea de protest lansată la început de decembrie de actorii, regizorii, muzicienii… a căror activitate e legată de Green. Ultimul (dar și primul) bastion …

Pentru că e, de fapt, o piesă scurtă, dar al nostru Caragiale are atît de puține texte dramatice încît nu poți ignora Conu’ Leonida față cu reacțiunea, Silviu Purcărete (în premieră la Național, însă într-o coproducție cu teatrul său de suflet, cel din Rîmnicu Vîlcea) a decis să nu se lase atras (o spune el însuși) de brizbrizurile extratextuale care fac de obicei din dialogul …

Gaudeamus 2012 a fost un tîrg bun. Un bun tîrg de ficțiune, românească, dar (mult) mai ales străină – pentru că întreaga piață editorială din țara noastră pare a se fi restrîns la: 1. literatură, 2. orice altceva, în traducere. Sigur că (din păcate) nu va fi vorba aici despre benzi desenate; doar că Tîrgul de Carte Gaudeamus a scos în evidență, acum mai …

„Am plecat în 2005 la New York pentru că lumea artistică de la Madrid mi se părea deja apăsătoare, mi se părea că acolo nu mai pot evolua. O vreme, la New York n-am făcut altceva decît să mă gîndesc la propria mea artă. În America am găsit o atmosferă de maximă libertate, cea de care aveam nevoie în acel moment.“   Prima retrospectivă José …

În fiecare an, ritualul se desfășoară imperturbabil la fel: teatrele producătoare află primele, pe urmă regizorii răsuflă ușurați (pentru ei, selecția în Festivalul Național de Teatru – FNT contează cel mai mult), apoi națiunea află lista finală a spectacolelor care vor umple sălile Bucureștiului la final de octombrie, pe urmă vin comentariile, nemulțumirile (de ele oricum nu se sinchisește nimeni), interviurile cu selecționerul, plîngerile pe …

În octombrie, în spațiul-galerie de la etajul șapte al clădirii IASITEX din Iași a avut loc ceea ce organizatorii au numit „un dublu eveniment“: vernisajul expoziţiei Învaţă-mă, alintă-mă (cu lucrări video, instalaţii, pictură şi fotografie de Andrea Faciu, Rachel Koolen, Nono Pessoa, George Doroş şi Eleni Kamma) şi prima prezentare tranzit.org în România de cînd tranzit.ro a fost lansată. O expoziție centrată pe artiști cu …

Pe scurt, Festivalul Internațional de Literatură București (FILB), inițiat de Bogdan Stănescu, Oana Boca Stănescu și Vasile Ernu, și-a pus la cale un frate mai mic, la Timișoara (evident, FILTM), păstorit de Headsome Commu­nication (Oana Boca și Ioana Grünenwald) și de poetul și jurnalistul timișorean Robert Șerban. Tema evenimentului a fost: „La Vest de Est/ La Est de Vest“, iar invitații care au citit …

Ghinionistul domn Lefter Popescu

„Două loturi“ la TNB

Întotdeauna mi s-a părut cumva suspect (și nu sînt singura, despre această ambiguitate s-a scris) cum s-au inversat brusc numerele cîștigătoare la cele două trageri de loterie din Două loturi, fix la amploaiatul care trebuia să rețină biletele și să dea premiul. Tocmai el să aibă dreptate, și să fi notat greșit fie ghinionistul dl Popescu, fie gazeta, fie ambii? E ceva la mijloc – …

„Cînd se întîlnesc mai mulți critici, vorbesc despre sensul artei. Cînd se întîlnesc niște regizori, discută despre unde găsesc cele mai bune condiții de lucru.“ Citez – aproximativ – dintr-unul dintre invitații străini (italian, mai exact) la „Întîlnirile Internaționale de la Cluj“, organizate de Teatrul Național „Lucian Blaga“, a căror temă de anul acesta a fost „Est-Vest“.   Pentru că la dezbaterile de dimineață – …

La Gheorgheni, un orășel harghitean de nici 20.000 de locuitori, faimos mai degrabă prin proximitatea cu polul frigului din România (localitatea Joseni), există un teatru care organizează, alternativ (fiecare, o dată la doi ani), două festivaluri cu profil unic în țară: Coloc­viul Teatrelor Mi­nori­tăților Na­ționale, singurul care adună spectacole de pe toate (dar toate!) scenele unde se joacă în altă limbă decît româna, și dance.movement.theater …

Problema cu sindromul Genovese (numit și „Bystander effect“) e că nu poate fi explicat foarte ușor. Oamenii care asistă la o infracțiune sau la o situație de criză în spațiul public nu intervin, nu sună la poliție, nu încearcă să prindă infractorul sau să ajute victima dintr-un complex de motive: autoprotecție psihică prin negare, frică, incapacitatea de a recunoaște necesitatea intervenției (în lumea în care …

Cum ar fi dac-am trăi în secolul al XIX-lea și am putea călători în timp ca acum de la Paris la Londra? Sau dacă am trăi pe viu o invazie a unor marțieni dotați cu mașinării complicate? Pe 25 și 26 septembrie, scriitorul spaniol Félix Palma vine la București – la Librăria Cărturești și la sediul Instituto Cervantes din bulevardul Regina Elisabeta 38 – pentru …

Maratonul Teatrului Independent – desfășurat la București între 10 și 16 septembrie 2012 – e chiar un fel de maraton, avînd în vedere numărul mare al spectacolelor programate într-o zi și distanța de parcurs dintr-un spațiu de joc într-altul. Spectacole multe, de genuri diferite și anvergură valorică – la fel, care trasează un peisaj al „independenței“ bogat cantitativ, dar nu neapărat și divers. În interviul …

A trecut o săptămînă de la Gala Tînărului Actor – HOP. Cum tradiționala întîlnire dintre concurenți și invitați (directori de teatre, critici etc.) n-a mai avut loc, iată mai jos micul meu monolog adresat tinerilor actori – nu față-n față, ci prin intermediar.   1. O să vă surprindă, poate, dar mai toți spectatorii de la Mangalia sînt cît se poate de familiarizați cu cît …

In memoriam Cornel Todea

(18 noiembrie 1935-30 august 2012)

A fost regizor de teatru şi televiziune, vicepreşedinte al Uniunii Teatrale din România (Uniter) din 2000 pînă în 2008, director al Teatrului „Ion Creangă“ din Bucureşti, „părintele“ Galei Tînărului Actor HOP, una dintre „instituţiile“ teatrului de televiziune şi, în acelaşi timp, ale teatrului pentru copii. Arestat în dosarul „Pătratul roşu“ (în care a fost condamnată, printre alţii, Oana Orlea – Marioana Cantacuzino), Cornel Todea …

Treizeci de oameni. Aceiași, aproape, ca cei care au venit la „ocuparea“ Institutului Cultural Român (ICR), la protestul împotriva închiderii TVR Cultural etc. Mult mai puțini decît iubitorii de papioane de la manifestația de susținere nu atît a ICR, cît a președintelui său demisionar, Horia-Roman Patapievici.   „Mulţi dintre noi au fost în stradă în ianuarie 2012 şi ştiu ce înseamnă solidaritatea socială. Ştiu …

Pentru că ziarele românești nu par interesate de cultură decît cînd o nouă clădire de patrimoniu e „în pericol“ sau un artist român obține o recunoaștere într-o țară occidentală, știrea că Silviu Purcărete a primit, pentru montarea spectacolului Călătoriile lui Gulliver (la Teatrul Național „Radu Stanca“ din Sibiu), premiul The Bank of Scotland Herald Angel, decernat în cadrul Festivalului de la Edinburgh (un eveniment de …

Are 91 sau 92 de ani? O bătrînă cu semne vădite de Alzheimer (jucată de Cristina Casian) își revizitează viața și golurile de memorie, într-un joc de cedări și pusee de autoritate cu cea care, la jumătatea vîrstei ei, e angajată s-o îngrijească (Florina Gleznea), sub privirile unui vizitator de ocazie, o tînără de 26 de ani (Nicoleta Lefter), angajată a unei firme de avocatură, …

« Pagina anterioarăPagina următoare »
object(WP_Term)#13203 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }