Cea de a doua soţie a lui Juan Perón, Eva Duarte de Perón, a cunoscut şi ea o zbuciumată viaţă de apoi. Istoria unică a cadavrului ei începe în prima zi a lungului proces de îmbălsămare făcută de un renumit medic legist spaniol, plătit generos de către preşedinte, pentru a conserva fizionomia defunctei. După un lung priveghi, sicriul …
Figura lui Perón, singurul preşedinte argentinian ales de trei ori şi creatorul celui mai longeviv partid din istoria argentiniană, a continuat să provoace pasiuni după moarte, şi nu doar simbolic. Posteritatea sa a urmat un traseu în care teama, emoţia şi misterul au produs o reţetă tulburătoare chiar şi pentru acest popor cu predispoziţii ezoterice. Despre Argentina se …
Generalul se menţine la putere timp de 3 luni, avînd un control din ce în ce mai slab asupra forţelor disidente. La sfîrşitul lui august, îşi anunţă demisia, dar clasa proletară îşi reafirmă sprijinul pentru regim, ameninţînd cu greva generală dacă Perón va ceda. Pe 16 septembrie 1955, în oraşul Córdoba, izbucneşte o insurecţie civilo-militară, care cuprinde celelalte …
Cuplul prezidenţial recurge la educaţia publică pentru a susţine un tot mai agresiv cult al personalităţii – manualele şcolare sînt inundate de imaginile Evei şi ale lui Perón, iar unele fragmente din cărţile şi discursurile acestora – folosite drept material de studiu. Celor doi li se adresează şi ode special compuse. Figura lor omniprezentă alimentează un misticism politic …
A scrie despre peronism este asemeni jocului cu o clepsidră. În funcţie de poziţia în care te afli, acesta poate părea plin de promisiuni împlinite sau vid cu dezamăgire. Un adevăr asupra căruia argentinienii nu se contrazic este imposibilitatea de a îl plasa pe Juan Perón (supranumit „părintele politic al ţării“) sub un semn de augur, clar determinat. …
Neîncrederea endemică a fost agravată de criticile la adresa iregularităţilor şi a corupţiei politice şi sindicale, determinate de ritmul rapid al privatizărilor impuse de Menem. Altă consecinţă inevitabilă a procesului a fost creşterea semnificativă a şomajului. După cîţiva ani de prosperitate, în care Argentina devenise ţara latino-americană cu cel mai mare venit pe cap de locuitor, restul anilor …
Dincolo de latura narcisistă a argentinienilor, atracţia produsă de atelierele de teatru, unde oricine se poate îmbăta cu apropierea celebrităţii, speculează un interes autentic, rareori contagiat de snobism, pentru lumea scenei. Înainte de epoca peronismului (pînă în anii 1940), doar publicul high class alegea teatrul drept opţiune de divertisment, dar începînd cu anii ’50-’60, el devine una …
Oamenii capitalei ies din aceste blocuri, salutîndu-şi portarii neobosiţi, şi se îndreaptă spre garajele pentru care plătesc chirii lunare mari sau spre el subte (prescurtare a termenului subterráneo) – metroul. Capitala este, de altfel, primul oraş latino-american în care se construia o reţea de metrou, în 1913. Adăugîndu-se aglomeraţiei precipitate, oamenii se transformă într-un spectacol ce trezeşte …
Apa se prelinge pe troturar, amorţind în frigul dimineţii. Furtunul întins în faţa blocului se unduieşte preţ de cîţiva metri, suportînd tumultul în creştere al oraşului. În uniforma de un bej monoton, portarul ridică furtunul şi face cîţiva paşi pe trotuar, salutîndu-i cordial pe locatarii blocului şi pe vecinii care ies grăbiţi pe stradă. …
Doi termeni fără de care societatea argentiniană ar fi imposibil de descris, sînt parrilla şi asado. Grătarul, nelipsit din aproape nici o gospodărie şi inventat în diverse dimensiuni şi forme, este la parrilla, cuvînt mustos, al cărui dublu r sfîrîie voluptuos precum grăsimea fripturilor sale. Prin extensie, o parrilla este restaurantul ale cărui principale specialităţi sînt cele la …
Basca tipică, vesta de piele, poncho-ul amplu, pe vremuri folosit şi ca sac de dormit sau cort, pantalonii largi, brîul lat de piele în spatele căruia stă, diagonal şi în perfect echilibru, un cuţit (tradiţional folosit pentru a ucide vaci, a tăia carnea sau pentru luptele cu atacatorii), cizmele de călărit şi eşarfa legată elegant la gît (accesoriul …
Holul Hotelului Torre Cristoforo Colombo din cartierul Palermo (unul dintre cartierele cele mai şic ale Capitalei) mirosea a balegă. Vecin cu una dintre clădirile de mult devenite personaje ilustre – la Sociedad Rural Argentina –, hotelul era, la acel sfîrşit de iulie, martorul celui mai mare eveniment industrial al ţării: expoziţia agricolă şi zootehnică anuală. Organizat în fiecare iulie, începînd din 1886, în enormul spaţiu …
Amica mea Paula umple cu grijă recipientul de lemn, lovind uşor marginile, pentru ca iarba verzuie să se aşeze comod, aşa cum cere tradiţia. Cu un alt gest reflex, apucă ceainicul plin şi toarnă, la fel de grijuliu, nescăpînd din ochi iarba, pe sfert încă uscată. Acest sfert va rămîne astfel, supunîndu-se strictei legi legate de cel …
Dar cum se suferă în Argentina? Cum se confruntă oamenii cu experienţa durerii profunde? În zecile de ştiri televizate referitoare la cazurile de violenţă (un loc comun într-o ţară măcinată de sărăcie atroce), spectacolul suferinţei nu încetează să îmi atragă atenţia. Rareori au loc izbucniri necontrolate de plînset, crize de isterie, urlete de durere şi bocete neconsolate. În …
Fiinţă contradictorie, prinsă între sentimentalism şi ofensivă, între pasivitate visătoare şi acţiune pătimaşă, argentinianul asistă calm şi trăieşte cu intensitate. Priveşte spectacolul vieţii cu atitudini neaşteptate, îndepărtat de pasiunea italo-spaniolă care i-a determinat configuraţia culturală şi permanent conştient de rigorile sociale. Pare să nu uite nici o clipă că ochiul societăţii îl priveşte necruţător şi îi determină gesturile. …
Spre deosebire de umorul naiv, relaxat şi candid al brazilienilor, maeştri ai unui cult al optimismului cu orice preţ, argentinienii, ca autoproclamaţi europeni ai Sud-Americii, recurg la subtilitate şi rafinament atunci cînd se amuză şi îi amuză pe cei din jur. Zîmbetul politicos, străin de răceli convenţionale rigide, cu care argentinienii se salută, se poate transforma rapid în …
O anecdotă deja clasică îl defineşte astfel pe argentinian: un italian cu nume spaniol care se crede englez. Ironia nu rezistă mai mult de cîteva clipe; argentinianul mediu are, în mod cert, cel puţin unul dintre ascendentele menţionate de anecdota cu pretenţii de maximă. Melanjul etnic local anulează convingeri fabricate în mintea europeanului, care aşteaptă să cunoască o …
Din inima albă a obloanelor metalice, vegheate de coloanele subţiri de vilă romană, din plenitudinea unui roz elegant şi nostalgic, în ciudata, dar adecvata simbioză cu verdele acoperişului, ferestrele arcuite privesc către Plaza de Mayo. Casa Rosada îşi înalţă eleganţa simplă în estul acestui scuar, martorul istoriei de peste 400 de ani a oraşului, şi aminteşte că numele …
Într-o dimineaţă de septembrie, în 1928, se năştea, la Buenos Aires, o invenţie a cărei existenţă ubicuă şi plată nu mai trezeşte azi nici un interes estetic, dar a cărei absenţă ar modifica neaşteptat cutumele oricărei societăţi contemporane. Industria taximetrelor era, în acel an, una dintre victimele crizei economice, absenţa pasagerilor amintind cu îngrijorare că unul dintre …
Prin ochii hubloului de avion, oraşele celor două Americi se zăresc în anatomia lor reală. Ele se întind cuminte, ordonat şi previzibil, precum notele succesive ale unei muzici tihnite. Străzile perfect perpendiculare, de o rigoare monotonă dar liniştitoare, alcătuiesc dreptunghiuri în jurul cărora viaţa se desfăşoară cu intensitatea oricărui loc al acestei lumi. Buenos Aires, gloria Americii de …
