Şerban FOARŢĂ

Cântecul Caprifoiului (fragmente)   Cunosc un cântec drag şi voi Să-l murmur, despre Caprifoi, Şi să vă spun povestea lui Aievea: cum, de dragul cui, Cu ce prilej a fost compus, – Căci ştiu, pentru că mulţi mi-au spus.   Tristan, nepotul Rigăi Marc, Îl supărase pe monarc, Încât acesta, foc şi pară, Îl va fi alungat din ţară În Southwalesu-i natal, – de vină Fi’nd dragostea-i pentru Regină. Acolo, petrecu un an   De zile, tânărul Tristan. Ci, trist cum nu pot să …

Varianta PDF a rubricii semnate de Șerban Foarță poate fi descărcată AICI.     I. TREI LIDURI INFANTILE                   Prunul   Un prun avem. E-atît de mic Că parcă n-am avea nimic. +++Un gard în juru-i are, +++Spre-a nu-l călca-n picioare.   Să crească mare,-ar vrea. Dar nu E chip să crească, fi’ndcă nu +++Prea are, asta-i: n-are, +++Micuţul nostru soare.   E ăsta prun? Au nu e prun? +++N-a făcut prune; însă Că este, totuşi, eu vă spun. +++Se vede după frunză.     Croitorul din ulm (Legendă …

Ora pro nobis! Smirnă şi tămâie! Cast parfum de nard! Mirt sau alămâie, Olmuri ce mângâie Când, alene, ard! Pajişti şi coline-n Fumeg de altar! Roze apriline, Guri în care-albine Dibuie nectar! Asfodelă albă! Crâng de blând iasmin, – Din care se-nvoalbă Pasăre codalbă Cu penaj carmin! Crin cu-aurărie De potir sfinţit! Ambră aurie! Briză azurie Până-n asfinţit! Crud miros de mlajă Pe un mal de râu! Duh pe care-o plajă Umedă-l degajă Într-un vânt călâu! Flori, celui Preaveşnic Date-n dar, – la fel Ca şi scumpul sfeşnic, Cel ce arde veşnic Pentru, numai, El! Lujeri …

Alchimicelor nupţii numai cei puri li-s martori, iar nu urâţii tartori ai silnicei corupţii   a cărnii celei date verminei, drept merinde, cât va să se perinde pe leşurile date-n   arendă maicii hume din care-nfloare,-n luna lui martie, cea cum luna de galbenă, anume   narcisa, – zisă,-n graiul de-odinioară, fulie. Ci martie, mai sau iulie sunt fără noimă-n Raiul   alchimic, care,-n loc de orice calendar, ne dă o cale,-n dar, ce duce către-un loc   unde narcisa, rouă drept lacrimi, are-n pleoape, iar, dacă plouă, ape filosofale plouă,   în chip de …

Benoît-Joseph Courvoisier, pe care am avut plăcerea să-l cunosc în urmă cu vreo şase ani, este un tânăr autor francez, de o aleasă politeţe şi distincţie, vrednic profesor de litere, la Rennes, căsătorit cu o timişoreancă, românofon şi prieten bun al poeziei româneşti. A încheiat, acum trei ani de zile, o remarcabilă antologie a liricii noastre populare, pentru a face, ulterior, o vastă punte ca …

Phoenixul & Columba Sune pasărea din turla Singuraticului pom Arăbesc; şi, cast sodom, Zburătoarele la surla-i Să se-adune, – minus tu Vestitor de rău, sol josnic Al Potrivnicului dosnic, Ce,-aici, n-ai niciun atu.   Fără doar vultùrul, rege Peste păsări, – nici un rostru Hrăpăreţ; prohodul nostru Să decurgă după lege.   Preot în sfânt alb stihar Fie lebăda ce-şi simte Moartea şi nu se dezminte, – Altfel, slujba n-are har.   Iar tu corb bătrân cât trei Vieţi de om, cu-odrasle negre, – Printre vocile funebre Du-te, locul …

        Tudor BANUȘ Motto: Peste munţi şi peste văi trece un balaur şi din toate fetele tu ai păr de aur. (Numărătoare)   Nu ştiu câţi cai-putere poa’ să aibă un cal ca ăsta, potcovit cu roţi, pe care,-n frâu, doar anevoie poţi să-l ţii când o bălaie sau o roaibă amuşină,-n adieri; şi nu e şaibă să nu tresară-ntr-însul, ca-n noi toţi, când suntem aşteptaţi şi-am vrea să aibă umerii noştri-arìpi (în loc de roţi, picioarele); nici nu-i şurub să n-aibă un …

Unii trăiesc în dulce târg iar alţii,-n târg amar; la unii timpul dă în pârg, cu alţii e avar; eu ştiu cât ţi-ar fi fost pe plac să fi trăit în burgul poetului de pe Feleac, – şi te salut, Grigurcu.     Unii rezidă-n câte-un parc, mai mulţi, stau prin ogrăzi; de-aleanul, cum să te descarc, al dragii tale-Orăzi? – care sporeşte-n ceasul gri când se întoarce-amurgul... ’Nainte de-a se înnegri, eu te salut, Grigurcu.     Ne ducem traiu-ntr-un exil, în contra lui nu-i …

Puţin îmi pasă Nu-mi pasă că azi-mâine nu vor mai fi pe lume nici oasele nici nasu nici limba mea şi n-o să-mi pese vreodată mie un moft pe nume Raymond născut dintr-unu ce s-a numit Queneau Nu-mi pasă ce s-o face cu vai hârţogăraia cu Sena cu urâtu de fiecare zi Nu-mi pasă mie care mă joc de-a puia-gaia cu moartea descântând-o-ntr-un şir de poezi’ Nu-mi pasă Dulce noaptea se scurge prin găvane de …

Cine pe cine trage de sfoară sau pe sfoară, nu este foarte lesne de zis: oricum, nu pare (o spun a mia oară) a fi vreun leu ce rage, mai dându-le şi plesne cu laba peste crupă, unde ţesutu-i fraged, păpuşilor din trupă, ca să le (când, în glezne, au plumb) pună-n mişcare Fiind un Puppenspiel, acesta, altu-i şpilul, mai dosnic, mai tiptil, că până nici copilul ălui carele este (dintr-una dintre loje, dar care, care, care ?), stăpânul lumii-aceste de-apatice fantoşe, nu înţelege cum le pune …

Francis Jammes * Cică, la miezul nopţii Crăciunului, în staul, stau boul cu asinul de vorbă,-n umbra sfântă. Eu cred. De ce n-aş crede-o? Atunci, pe cer, de aur stau stelele ca nişte monstranţe,-n noapea sfântă. E taina celor două făpturi şi-un an de zile o ţin. Nu s-ar prea spune. Eu, însă, ştiu că ei ascund şi alte-arcane sub frunţile umile, o ştiu pentru că ochii lor se-nţeleg cu-ai mei. Ei le sunt buni …

Crochiu de Maria Foarţă   Gâsca hăituităCândva poetu folosea pana de gâscă trecu apoi la mina de grafit pe care-a-nlocuit-o cu tocu rezervor ca să se-mpartă asăzi între pixu cu pastă şi maşina de scris: e un profit într-asta e un rău greu de ieşit din tehnologica dilemă ce-i sigur e că încă se mai scrie pe când iertându-i gâştii penetu …

        Râsu-plânsu     ...Iată, ca să nu ne luăm prea în serios, o „felie de viaţă“ de pe tărâmul diavolesc. Deci, Şeful se îmbăiază, iar drăculeţii mai mici se răfuiesc între ei.“                                                        (T. B.) …În rest, suntem chiar noi „felia“ asta, pe care o ronţăie, cu poftă, drăculeţii!                                                         (Ş. F.) Grav nu e că-s atâţia, ci că nu …

Paso doble     „Cum să nu te simţi apropiat de specia volatilă, când şi ea, şi noi avem, adesea, aproape aceleaşi dansuri de seducţie...?!“                             Tudor Banuş – Unde-aţi plecat, dragi catalige, într-o cadenţă fără greş? – Nimic nu poate să ne-oblige, cât mai avem, sub paşi, un preş de iarbă verde,-a vă răspunde, căci bănuim că nu e altă …

Max Jacob, desen de Jean Cocteau Preotul constituţional                                   1793   Pe popi i-nsoară primăria, al nostru-a luat-o pe Maria. Întâinăscutu-i fi-va papă, al doilea, un prinţ de sânge, iar prâslea, crai sau împărat. Preotul merge, pe-nserat, la unchi-su, la dracu-gol, pe stânca roşie,-n Kergildat. Ei au să dănţuie,-mpreună, pe plaja neagră,-n clar de lună. Ia-ţi, dom’ părinte, una cu bani, în nu …

Max Jacob, desen de Picasso, 1915 Din Les Poèmes de Morven le Gaëlique Poet al uneia din „Franţele profunde“ (e vorba,-n speţă, de Bretania sa natală), Max Jacob se molipseşte, nu o dată, involuntar sau programatic, de bigotismul lor naiv şi redutabil, de pâcla de evlavie şi eres în care ele stăruie din veac. (Sau, mă rog, mai stăruiau acum un …

Acum şi atunci   Mare s-ar cădea să-ţi fie, Doamne, ţinerea de minte (nu ca a noastră, care-i scurtă şi ţine cât ţinem aprinsă o galbenă turtă de ceară), ca să-ţi aminteşti ce-a fost în Vinerea   de dinaintea Paştilor, în satul Costeşti, Argeş (era-n 18 aprilie 1930, la denie), când …

1. Sîmbătă, 24 octombrie, în jurul orelor 16. Primit un telefon din partea dlui Florin Puşcaş (de la „Ştiri pe surse“, Timişoara), cum că PMP-ul şi-a însuşit (în mod fraudulos, adaug eu – fără să-mi ceară, adică, permisiunea) o strofă a textului meu Invocaţie: „Fie să renască numai cel ce har/ are de-a renaşte, curăţit prin jar,/ din cenuşa-i proprie şi din propriu-i scrum,/ …

Menajeria menajerei     Această amplă menajeră pare să fie o mejeră, ca-n Die Verblendung*, a lui Kien, căruia-i schimbă viaţa-n chin, după ce-i şterge, vraf cu vraf, cu cârpa, cărţile de praf, pân’ ce, din vârf până-n podele, praful alege-se de ele – iar Kien, din mare sinolog, ajunge un asin olog. Numai că dacă Doktor Peter Kien s-ar …

  John KEATS LA BELLE DAME SANS MERCY– Biet suflet, ce te face, oare, Să bântui singur, când, pe lac, E veşted stuhul fără floare, Iar păsări tac? De cine, nobil domn, amarul Să-l porţi pe-aicea, eşti constrâns? La veveriţe,-i plin hambarul Şi grâu-i strâns. Se-nnoură pe fruntea-ţi fir De crin întru melancolie, Iar în obraji, un trandafir În agonie... …