Alexandru MATEI

FÎNTÎNA BARTHESIANĂ. Moartea autorului sau sacralizarea Lui

1. Dacă ar fi să considerăm locurile datate din opera lui Barthes, nu ar trebui să ne uităm atît înspre S/Z sau spre alte texte aşa-zis analitice, pline de tabele şi linii (da, e greu de citit aşa ceva, e la fel de greu ca lectura unei pagini din proza lui Mallarmé, doar că textele sale strălucesc de prestigiul romantic al literaturii). N-ar trebui …

Citeşte articolul

Televiziunea, TVR Cultural şi cultura de masă

Poate ar fi bine să nu fim repede vărsători de sînge, să nu împărţim lumea, iarăşi, în „intelectuali“ şi „cocalari“. Ar fi bine să nu descoperim cum noi înşine, intelectuali, avem tendinţa, de explicat la un moment dat, de a trece de partea celor din urmă din teribilism. Dar nu e aici numai teribilism. Atunci cînd termenul de intelectual li se aplică pînă la saţietate …

Citeşte articolul

„Cred că o televiziune culturală nu depinde atît de conţinuturi, cît de felul în care le prezintă“

Interviu cu François JOST

Autor a peste 20 de volume dedicate televiziunii, François Jost este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti francezi ai audiovizualului. Predă studii media la Paris-Sorbonne Nouvelle din 1989. Profesor invitat la Montréal, Barcelona, Montevideo, Louvain, Rosario, Buenos Aires, Bucureşti, Porto Alegre. Care este situaţia culturii la televiziunea franceză, acum – şi, de altfel, cum aţi defini noţiunea de cultură? De la dispariţia publicităţii la …

Citeşte articolul

FÎNTÎNA BARTHESIANĂ. Literatura ca ideal apostat

Barthes n-a scris niciodată literatură. Practica literaturii ca atare vădeşte o încredere enormă în limbaj, chiar şi în cazul unor mari sceptici, ca Beckett. Literatura este o scriitură eminamente pozitivă. Oricît de multe ajungi să refuzi limbajului, cînd începi să scrii literatură începi să crezi în el, în forţa lui de a crea lumi, de a adăuga, de a provoca. De-a lungul anilor 1960 – …

Citeşte articolul

Ei, şi ce?

Şi eu tindeam să am aceeaşi reacţie: să plîng după TVR Cultural, care se va desfiinţa, dimpreună cu TVR 3 şi TVR Info. O face deja Bogdan Ghiu pe criticAtac (textul integral aici), şi sînt sigur că-l vor repeta foarte mulţi. Dar de data asta nu sînt de acord cu eseistul. În ultimii ani, TVR s-a extins. TVR1, TVR2, TVR3, TVR Info, TVR …

Citeşte articolul

FÎNTÎNA BARTHESIANĂ. Barthes şi istoria, dinspre România

Un fost coleg de cameră al lui Barthes de la sanatoriul din Saint-Hilaire-du-Touvet, André Lepeuple, scrie despre cărţile pe care viitorul teoretician i le recomanda (şi mai scrie că Barthes citea Biblia). Printre ele, Retour de l’URSS, de Gide. Mai tîrziu, după întoarcerea din România, îi mărturiseşte că „fusese ultimul francez care a părăsit Bucureştiul după ce sovieticii au preluat puterea. [...] Bătrîne, dacă vreodată …

Citeşte articolul

Replică civică unui gest politic

Deşi n-am date multe, am esenţialul. ICR nu mai e al Preşedinţiei, ci al Senatului – enfin, adică al USL. L-am văzut şi eu pe ministrul Mircea Diaconu aflat azi în poziţia elefantului din schiţa cu Toma (în recîştigare de trompă, însă). Ce era să spună? „ICR trebuie să cînte în acelaşi cor“ cu toată lumea. Ideea de delegare a responsabilităţii şi a puterii rămîne …

Citeşte articolul

FÎNTÎNA BARTHESIANĂ. Tînărul Barthes şi Istoria

Primul text publicat de Barthes, în 1942, e un comentariu despre Nietzsche. Boala se declanşase de cîţiva ani, şi toate visele lui de a ajunge student la École Normale Supérieure împreună cu Philippe Rebeyrol, colegul său care avea să ajungă directorul Institutului Francez din Bucureşti, erau năruite. Primele texte traduse în româneşte în antologia Romanul scriiturii (1.) sînt comentarii la Jurnalul lui André Gide, primul …

Citeşte articolul

Clara Mareş, Tudor Vornicu şi cum se scrie istoria

Istoria nu este o știință, cu asta unii dintre noi ne-am obișnuit. Dar atunci, la ce bun istoria? O mulțime de răspunsuri stau la pîndă, și nu e în intenția mea să le consemnez acum. Din anii 1930, de cînd se face istoria mentalităților, apoi din anii 1970, cînd unii istorici au superbia să afirme că istoria e un gen cvasiliterar (spre deosebire de ce …

Citeşte articolul

FÎNTÎNA BARTHESIANĂ. Barthes şi noua teorie

Teoria literară modernă eludează aproape integral moştenirea Luminilor şi continuă să se opună, în linie romantică, clasicismului. Sigur, în spaţiul francez, relaţia teoriei cu clasicismul a fost mereu problematică (cel puţin dacă o comparăm cu cea similară în spaţiul german, romantic par excellence). În acest punct, Barthes apare ca o figură inedită, deopotrivă clasic şi romantic, la care vom reveni. Însă nu numai clasicismul interesează …

Citeşte articolul

Hardcore theory (II)

Rareş Moldovan - Symptomatologies

Deconstrucţia presupoziţiilor postmoderniste ale lui Fish şi Jameson traversează două etape. Prima întrebuinţează un vocabular adornian: este vorba despre punerea în evidenţă a neutralizării ca destin al culturii moderne (Şcoala de la Frankfurt vorbeşte astfel despre cultura modernă ca vîrstă a împlinirii ironice a sintezei hegeliene, nu prin reconciliere epifancă de tip Aufhebung, ci prin dezafectarea antinomiilor, în care „istoricitatea este consumată“): nivelarea diferenţelor, toate-s …

Citeşte articolul

Hardcore theory (I)

Rareş Moldovan - Symptomatologies

Un răspuns al lui Roentgen sugerează ce este teoria. Is the invisible visible?, vine întrebarea, în 1896. Not to the eye. Teoria pune mereu întrebări stînjenitoare, ba chiar absurde, lipsite de bun-simț. Sînt întrebări ascunse în raportul opac dintre real și limbaj. Iar răspunsurile, care fac mereu un ocol prin real (fie el un text), reînnoadă altfel acest raport. Teoria sperie, sau speria. Cui i-e …

Citeşte articolul

FÎNTÎNA BARTHESIANĂ. Roland Barthes inedit

O scrisoare din Bucureştiul comunist

Între 1944 şi 1948, Roland Barthes are o corespondenţă intensă cu un tînăr student, apoi licenţiat în drept: Robert David. Jean-Louis Calvet, în biografia pe care i-o dedică lui Barthes în 1990 la Editura Flammarion (devenită biografia oficială a semioticianului, deşi contestată de apropiaţii lui, printre care Eric Marty, editorul operelor complete), îl aminteşte şi evocă o întîlnire de documentare pe care a avut-o cu …

Citeşte articolul

TVR 55. Lumini şi umbre (II)

Ar fi simplist să vorbim despre Televiziunea Română din perspectiva strictă a cetăţeanului responsabil sau a unui eu ideal – pentru că, aşa cum scria Radu Cosaşu deja în 1967, „acasă, nu mai pot urmări idei rostite ca într-un amfiteatru de facultate, nu mai pot vedea şi auzi oameni mişcîndu-se şi vorbind ca la teatru [...] prezentatorul trebuie să mă privească în ochi, fiindcă-i cer …

Citeşte articolul

TVR 55. Lumini şi umbre (I)

TVR a împlinit, la sfîrşitul anului trecut, 55 de ani de lumini şi umbre – o existenţă deja venerabilă, în aceeaşi formulă yin-yang: post public de televiziune, politica TVR trebuie să fie mai mult sau mai puţin apropiată de cea a puterii politice în curs. Pe de altă parte, autonomia financiară relativă în raport cu audienţa îi permite să difuzeze programe de calitate, destinate …

Citeşte articolul

Scînteia ca scînteia, dar la cine-i focul?

De ce a ieșit lumea în stradă, de fapt? A. Dintr-un impuls atavic, pentru a-și manifesta răutatea funciară (versiunea unor iresponsabili care trăiesc în paradisul propriilor minți). B. Dintr-o revelație ontologică, fundamentală (versiunea unor copii care nu au apucat 1989). C. Aici e cel mai greu de completat. De ce au ieșit, de fapt, cîteva mii de oameni în multe orașe din țară, timp …

Citeşte articolul

„Excepția culturală franceză nu e un mit“

Interviu cu Pierre ASSOULINE

Dintre invitații Franței la Tîrgul de Carte Gaudeamus numărul 18, Pierre Assouline e, poate, cel mai cunoscut. Trebuie spus aici că România nu se află pe lista priorităților vedetelor literaturii franceze și că, în acest moment, nu-mi amintesc să ne fi călcat, în ultimii ani, Otopeniul vreun cîștigător al Premiului Goncourt. Desigur, interesul Franței pentru diseminarea culturii franceze continuă să fie ridicat în raport …

Citeşte articolul

Antimodernitatea criticii de întîmpinare

Antoine Compagnon – istoric literar, înainte de orice – trebuia să inventarieze nu doar figurile „antimodernului“, ci și formele lui literare. Desigur, ar fi fost vorba de ceea ce în engleză se numește „modernism“ din punct de vedere estetic și poetic – acea Literatură astăzi clasică sau, după caz, „închisă în formă“. Dar s-ar fi putut gîndi la caracterul antimodern al cronicii de întîmpinare …

Citeşte articolul

Fîntîna barthesiană reloaded

La începutul acestui an, am avut ocazia să descopăr cîteva texte inedite ale lui Roland Barthes, din perioada pe care el o numeşte a „dorinţei de a scrie“, cea care precedă apariţia primului său volum, Gradul zero al scriiturii, în 1953. Roland Barthes îşi începe viaţa de scriitor tîrziu, la aproape 40 de ani, pentru că tuberculoza îl rupe de o carieră universitară şi …

Citeşte articolul

Incapacitatea societăţii civile de a fi autonomă faţă de Putere

Deşi dezbaterile ideologice din presa scrisă, atunci cînd mai au loc, nu mai ating defel viaţa politică dominată de partide, există de o bucată de vreme o sintagmă ideologică ciudată la prima vedere, tot mai întrebuinţată şi deopotrivă contestată: „capitalismul de stat“. Cel care a lansat-o este filozoful maghiar Gaspar Miklos Tamas, prezent cu un text director în volumul coordonat de Adrian T. Sîrbu şi …

Citeşte articolul