Sala de la Schitu Măgureanu a Teatrului Bulandra e fixată în memoria mea ca un abdomen întunecos, arcuit și încordat de volumul unui presupus balcon, totul vag și dominat de lumina mesmerizantă a scenei. Poate și pentru că, ani de-a rîndul, relația mea cu teatrul a fost dată de structura elisabethană, la vedere, a sălii de la Grădina Icoanei. Sau poate pentru că, în puținele …
Co-catedrala Sfîntului Ioan Botezătorul e accesibilă dinspre autogara La Valetta, care lasă o senzaţie de haos și zarvă caniculară ce se adaugă atmosferei sumbre, silențioase a imensei bazilici. Ceea ce rămîne după vizită e tot o impresie de haos, încremenit însă: fragmentat de nu mai puțin de douăsprezece capele, spațiul navei e saturat de sculpturi, epitafuri, marmură policromă și catifea roșie. Un aer barbar plutește …
Primăvara a fost mai degrabă răcoroasă. Dacă moralul nostru a fost mai scăzut, aveţi răbdare, vara va veni, negreșit. Și cu ea vacanţa. Vacanţa e un timp al distanţei faţă de preocupările noastre obișnuite. Dar nu e o simplă paranteză. E un timp al relaxării, dar și al regenerării, al întîlnirilor, al comuniunii, al convivialităţii. Un timp al regenerării: unii își vor lua cîteva zile pentru …
Prima mea locuință la Amsterdam a fost pe Djambistraat, în cartierul Dapperbuurt. Căsuțele pitice erau divizate în minuscule apartamente cu intrare direct din stradă. Era ca într‑un sat pescăresc frizon, doar că înșirat nu de‑a lungul străzilor acoperite cu nisip, ci pe caldarîmul cu piatră cubică ce caracteriza, la acea vreme, orașul. Piața, una dintre cele mai vii ale Amsterdamului, aduna populația pestriță a zonei: …
În 1992 am călătorit prima dată la Istanbul, îmbarcat cu o eroică inconștiență într-unul dintre acele autocare ale foamei, care duceau primii mici antreprenori români spre mirajul bazarelor cu marfă ieftină și proastă, menită să marcheze societatea în continuă tranziție a României. Din acea călătorie absurdă și expiatorie, pe care mi-am impus să o fac împotriva tuturor evidențelor (inclusiv a posibilității de a lua avionul), …
Iarna la Pisa poate fi ostilă. Frigul umed se instalează ca o substanță solidă în perimetrul dintre Camposanto, Baptisterio și catedrală, albind peluza altminteri de un verde viguros și generînd astfel un contrast psihologic iritant cu albeața mediteraneană a pietrei de construcție. Un frig de stepă, abstract în absența zăpezii, e înviorat prin coregrafia neîntreruptă a grupurilor de turiști asiatici care se bucură copilărește de …
Ignorarea autorităţii managerului. Este de notorietate deja faptul că Legea managementului instituţiilor de cultură a generat un fel de struţocămilă administrativă. Pe de o parte, s-a creat cadrul eficientizării prin stabilirea unui nivel de management cu planificare multianuală, cu verificare periodică a performanţei şi cu elaborarea unor instrumente de control managerial menite să eficientizeze actul de conducere. Pe de altă parte, instrumentele puse la …
Textul de mai jos a fost trimis pe data de 7 ianuarie 2016 fostului ministru al Culturii, Vlad Alexandrescu, în speranţa că îi va fi de folos într-o agendă de lucru în care artele vizuale contemporane şi cultura muzeală s-ar fi bucurat de atenţia pe care o merită. Nu am avut nici o reacţie, oficială sau neoficială, din partea domniei sale pînă la încheierea mandatului. …
Muzeul Naţional de Artă Contemporană, pe scurt MNAC, s-a născut din spuma diverselor dezbateri şi orgolii, undeva prin 2001. Cuiul lui Pepelea a fost sediul pe care prim-ministrul de atunci al României, Adrian Năstase, l-a destinat acestei iniţiative – anume aripa E4 din Casa Poporului. În mod previzibil, această alegere a provocat dezbateri violente în spaţiul public sau, mai precis, în acel sector interesat de/activînd …
Primesc un telefon surescitat de la dna C., care îmi spune că se află la British Museum, unde a intrat pur şi simplu, aproape fără să-şi dea seama că a părăsit traficul pietonal stradal pentru a deambula prin spaţiile ticsite de artă veche. Filtrul între exterior şi interior pare să nu existe, muzeul e o extensie a pieţei publice, e o stradă acoperită, e acel …
La începutul luptei lui Horia Bernea cu imaginea, solidaritatea imagine-text era, cred, totală, cele două tehnici se sprijineau și se justificau reciproc – desenul avînd explicitări ideogramatice, de alfabet personal, iar textele, un subiectivism plastic și metaforic tipic obiectului artistic. Desenul-text este antemergătorul exploziv, iar pictura vine în urma meditației astfel întrupate, este ulterioară, metodică, limitativă. Masa corporală a operei post-desen răsucește revelațiile abisale ale …
Reiau titlul unui articol scris în anul 1992, ca introducere la expoziţia Praporilor a lui Horia Bernea, găzduită de Mücsarnok, Budapesta. În pofida tonului festiv adoptat atunci, atît titlul, cît şi retorica textului denotă, la o lectură actuală, o anumită rezervă faţă de stadiul/starea picturii lui Horia Bernea la acea dată. Douăzeci şi mai bine de ani mai tîrziu, ne aflăm într-un punct simptomatic al …
L-am cunoscut pe George Soros în 1992, cu ocazia inaugurării Centrului Soros pentru Artă Contemporană, CSAC București. Ne aflam într-unul dintre spațiile închise pînă atunci din fostul Palat Regal, era o lume foarte amestecată și guralivă sub imperiul evenimentului și al șampaniei, drept care discursurile amenințau să cadă în derizoriu. Fiind anul cu pricina, nimeni nu se gîndise la microfoane și stații de amplificare. George …
„Il a redoublé une syllabe et il est devenu célèbre“ (Madeleine Chapsal) Nu e un timp potrivit pentru înțelegerea cuvîntului Dada și nici pentru aducerea în atenție a lui Tristan Tzara. Un festivism discutabil înconjoară încă o cifră rotundă, a cărei singură utilitate mnemonică ar fi – eventual – declanșarea unei relații firești cu toată această afacere a avangardei, care să se prelungească și în anul …
În 1997, cînd s-a lansat Prinţesa Mononoke, titlul a devenit instantaneu nu doar un succes de casă, dar și un film animé cult, mai cu seamă între cunoscătorii genului, dar și printre producătorii de jocuri video și de efecte speciale pentru filme. Caracterul delicat și precis al detaliilor materiale, forța poetică a texturilor transparente, mișcările firești ale personajelor, toate introduceau o stare beatifică de verosimil …
E o poveste pe care o repet uneori. Pentru că e o clipă de viață. În 1980 am devenit coproprietarul unui apartament minuscul în zona Pieței Coșbuc, printr-o schemă perversă a pieței imobiliare comuniste care stabilise că: 1. Nu se puteau face tranzacții imobiliare în zona supusă demolării pentru dezvoltarea proiectului Casa Poporului; 2. Nu se admitea o dublă proprietate imobiliară pe teritoriul Capitalei. Cineva …
Primul cutremur al existenței mele s-a produs în 1971, în luna iulie. Făcînd parte din generația celor care la vîrsta adolescenței îşi mai făceau vacanțele cu părinții, mă aflam în acea lună fatidică la mare, în familie. Eforie Nord era o stațiune care nu își pierduse încă șicul modernist. Chiar dacă locuiam – sărăcăcios – la gazde neprimitoare, mergeam la plajă pe fîșiile înguste de …
Cel mai fascinant spectacol în Tokyo sînt pietonii, și cea mai activă scenă – metroul. Atît stațiile unite prin coridoare complexe, pe mai multe niveluri, cît și trenurile cu interioare de dimensiuni modeste sînt amplificatoare de caractere, de gesturi, de fizionomii, de costume. De la persoane foarte în vîrstă, îmbrăcate cum dă Dumnezeu, în haine de piele din petice, în pantaloni-burlan și pantofi scîlciați, la …
Arta lui Alexandru Chira atinge, în această etapă, semnificaţia maximă, deoarece înglobează mai mult decît obsesiile, contradicţiile şi chinurile creatorului. Este o operă reprezentativă pentru două tipuri de modele intelectuale care articulează cultura Europei de Est între epoca Vărsătorului şi a doua perioadă de teroare comunistă (post-stalinism, naţionalismul ceauşist, brejnevism). Alexandru Chira le întruchipează pe amîndouă, ceea ce reprezintă un privilegiu pentru istoricul de artă …
Receptarea lucrărilor lui Alexandru Chira este umbrită de text. Literalmente, de cele mai multe ori: note, scheme, liste şi aglomerări compacte de cuvinte ocupă zone strategice ale imaginii, devenind implicit părţi ale compoziţiei. Obstrucționat constant în cutreierarea sa contemplativă, ochiul privitorului este absorbit de zonele obscure, unde un înţeles important pare să fie elaborat în secret. Frustrarea se naște dintr-un sentiment subliminal de urgență, transmis …
