UN Cristian

Premiile Observator cultural 2012

Fragmente din discursurile laureaţilor; GALERII FOTO

Luni, 26 martie 2012, la Teatrul Odeon, s-a desfăşurat cea de-a VI-a ediţie a Premiilor Observator cultural. În cadrul Galei, s-au acordat opt premii la cinci categorii şi Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia.   Laureaţii celei de-a VI-a ediţii a Premiilor Observator cultural Debut Alex Goldiş, Critica în tranşee. De la realismul socialist la instaurarea autonomiei esteticului (1948-1971), Editura …

Aproape fiecare promoţie de studenţi de la Facultatea de Litere din Bucureşti își propune, manifest sau nu, să scoată o revistă literară. Vorba Vine umple de-acum un gol prelungit, continuă o serie astăzi invizibilă de proiecte mai mult sau mai puţin oficiale (dacă ar fi să amintim doar de celebrele Noii sau Litere nouă ori despre efemeride recente, ca Doamna Grasă). Doar că Vorba Vine …

Dacă la început a fost surpriza extrem de plăcută a unui eveniment unicat prin modul de organizare și format, după patru ediții, FILB-ul a devenit certitudinea că orice proiect independent realizat cu pasiune poate deveni un brand. Dincolo de un bilanț, dialogul cu cei trei responsabili de proiect ne dezvăluie părțile neștiute ale celui mai viu festival independent de literatură din România. (un cristian) …

La 81 de ani, Nora Iuga îşi face planuri de viitor. La vîrsta la care alţii au ales deja retragerea din viaţa publică, Nora bate cu mult filmul deloc mut al operei, omul îşi depăşeşte cu mult condiţia de scriitor român într-o industrie literară strîmbă şi neperformantă, urechistă şi clientelară, incapabilă de autosusţinere financiară (şi din lipsa unor politici naţionale de promovare valorică), în care …

Pînă prin 2009, ai stat cumva la cutie. Îmi vorbise Constantin Virgil Bănescu despre tine, doar îmi vorbise. Cele patru volume de poezie erau invizibile. Cum de te-ai hotărît să pariezi pe literatură? În cutia de care vorbeşti (mie îmi place să-i spun ladă), am publicat patru volume de versuri, unul la Suceava şi trei la Iaşi, am absolvit o facultate şi m-am mutat …

De cinci ani, Săvârșinul a apărut pe harta literaturii printr-o tabără de creație pentru tineri scriitori, finanțată de primăria din localitate, Uniunea Scriitorilor din România și revista Arca din Arad. La cîțiva pași de Castelul Regal și parcul lui dendrologic, timp de o săptămînă, 10-12 scriitori aflați la începutul carierei, dar activi în mediul on-line socializează literar, explorează împrejurimile și pun la cale proiecte …

Esențială ni se pare diversificarea evenimentelor

Interviu cu echipa Festivalului Poezia e la Bistrița

Trebuie să fii prea cîrcotaș să găsești dinadins puncte slabe unui festival cum e cel de poezie și muzică de cameră de la Bistrița. Din 2009, Poezia e la Bistrița a schimbat radical percepția despre cum ar putea să arate un festival de poezie din afara Bucureștiului. Sigur că numai pasiunea poate genera un asemenea proiect. Dacă există ceva care impresionează (fără …

Un festival de anvergură

Interviu cu Irina HOREA, coordonatorul Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură“

Argument  Noua rubrică „Festivaluri literare“ încearcă să aducă în faţa cititorilor poveştile unor festivaluri naţionale şi internaţionale deja tradiţionale sau la început de drum. Cum sistemul literar funcţionează nu doar prin structurile fixe deja ştiute: edituri, librării, reviste şi premii, festivalurile au rolul de a-i reuni pe scriitori şi de a-i pune în contact cu publicul. Mai mult decît lecturile publice, încă experimentale în …

În ultimele săptămîni, se încearcă, pe 4-5 bloguri cît de cît cuantificabile (hai, 10), pe 3-4 forumuri și pe Agenția de Carte, să se acrediteze ideea unei crize la USR. Sigur că, după această scurtă intervenție, mă voi trezi cu diverse etichetări. Dar pentru că, pînă acum, în Observator cultural au apărut multe dintre atacurile nemulțumiților, am simțit nevoia să spun: OK, dar de …

Departe de încrîncenarea luptelor literare, indiferent la aşa-zisele centre de influenţă şi jocuri de culise, m. duţescu a debutat cu un volum de versuri în 2010, la Editura Cartea Românească: şi toată bucuria acelor ani trişti. Tînărul arhitect vorbeşte cu detaşare despre cum e să fii, printre altele, scriitor mai mult din întîmplare, dar nu întîmplător. De ce m. duţescu şi nu Mihai Duţescu? …

Ce s-a spus pe scena Teatrului Odeon (VIDEO)

Premiile Observator cultural 2011: fragmente din intervenţiile laureaţilor şi ale membrilor juriului

Premiul pentru Debut Carmen Muşat: „Eu, Autorul este o carte cu totul şi cu totul specială pentru că Raluca Dună construieşte o teorie literară la intersecţia dintre artele vizuale şi literatură. Nu şi-a ales o temă comodă, dar cu inteligenţa ei tăioasă, cu erudiţie, cu spirit critic a ştiut să decupeze dintr-o foarte bogată bibliografie a temei acele elemente care i-au servit demonstraţiei“. …

Se spune că nu prea vorbeşti în public, dar că succesul de public e asigurat odată ce eşti prezent, pentru că, la fiecare 30 de minute, o glumă marca Gherguţ va ridica sala în picioare. Cum reacţionezi la o astfel de etichetă? Am văzut oameni ridicîndu-se în picioare în timp ce vorbesc şi îndreptîndu-se spre ieşire. Săli întregi încă nu. Glumele mele cele mai reuşite …

Dilăr pentru o zi, al doilea roman al lui Andrei Ruse, a apărut de curînd în colecţia „Ego. Proză“ a Editurii Polirom. Venită din partea unui autor cu mare priză la publicul tînăr (romanul Soni s-a vîndut în 1.000 de exemplare în primele două luni de la apariţie), coordonator al boomlit-ului (www.boomlit.com) şi al unui club de lectură, cartea readuce în discuţie un subiect …

Extrem de popular în rîndul recentelor promoţii literare, lansînd şi recenzînd cărţi, frecventînd şi conducînd cenacluri şi festivaluri, Octavian Soviany a rămas, multă vreme, sub pecetea tinerilor. Pînă şi succesul de public (în 2007, volumul Dilecta primeşte Premiul cititorilor Observatorului cultural) i s-a pus fostului echinoxist pe seama acestei apropieri (şi ca profesor de liceu, şi, de ceva vreme, şi ca blogger). Romanul …

După cele cinci volume atît de personale de versuri (Evenimentul zilei, Ingineria poemului de dragoste, Sanatoriul de boli discrete, Spirt. Muzeul întîmplărilor de ceară, aproape. atît de departe) şi un confort 2 îmbunătăţit (în colaborare cu Ioan Es. Pop), în 2010 Lucian Vasilescu şi-a reunit opera poetică în două volume apărute la Editura Vinea. Poetul, ca şi gazetarul, au coexistat, poate prea discret, într-un …

Fără să apeleze la publicitatea de dragul publicităţii, Zilele Scriitorilor Români au reunit între 13 şi 16 decembrie întîlniri pe specificul publicului vizat (de club, licean, scriitoricesc), căutînd să regăsească o stare de spirit şi să nu transforme într-un eveniment public de vedetizare activităţi care ţin de funcţionarea reală a unei uniuni de creaţie. Aniversarea scriitorilor importanţi, folosirea arhivei (o expoziţie Ion Cucu şi …

Nu mică mi-a fost mirarea cînd, după ce toate formalităţile au fost făcute (plata standului şi lista lansărilor), am fost înştiinţaţi, telefonic ce-i drept, că una dintre cărţile care urmau să fie lansate la Gaudeamus nu putea să apară pe programul oficial (tipărit, stimabile!), pentru că organizatorii nu încurajează (citat exact) „subcultura“. Era vorba despre romanul Morţii Mă-tii, al subsemnatului. Ce-i drept, cu titlul …

Ai trecut prin etapele scriitorului de tranziţie. Evoluţia ta ca scriitor profesionist a inclus aproape toate salturile necesare şi etapele (obligatorii?) pe care un întreg mecanism de piaţă, cel editorial, le-a impus. A fost nu doar greu, cred, dar şi obositor şi derutant drumul pînă la o carte tipărită în condiţii normale, pînă la un contract avantajos şi pînă la o intrare pe piaţă. Ca să …

Crezi în prieteniile literare? Am crezut multă vreme şi o perioadă ele chiar au fost posibile, în perioada de început, însă odată ce lucrurile evoluează pe calea literaturii, prieteniile pure devin cvasiimposibile. Rămân prieteniile de imagine, de interes, de grup sau, în cazurile mai rare, prieteniile dintre oameni, dar nu cele dintre scriitori.   Să-nţeleg că prietenii tăi actuali nu …

Există cărţi pe care, vrei, nu vrei, trebuie să le regăseşti în bibliotecă. Antologia semnată de Daniel D. Marin însumează toate condiţiile pentru a figura într-o bibliotecă publică (editură de top, descriere CIP, carte care nu se desface după două răsfoiri), dar, în ceea ce mă priveşte, nu întruneşte nici un argument pentru a figura în biblioteca personală. …

« Pagina anterioarăPagina următoare »
object(WP_Term)#13210 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }