Valerian SAVA

Pun titlul de mai sus, cu ghilimelele, paranteza şi semnul de întrebare cuvenite, punîndu-mă implicit la adăpost de orice acuză de insultă, injurie etc. Primul cuvînt e citat din aserţiunile a doi eminenţi colegi tineri, lideri incontestabili ai celor două generaţii mai noi ale criticii de film, care au folosit ei înşişi termenul cu funcţie literar-figurativă. În …

FILM. Top Ten 2008 şi Top Three 2009

În urma voturilor cumulate, Cei 12 care au speriat restul au decis că Paranoid Park este cel mai bun film al anului 2008

- Ileana BÎRSAN 1. There Will Be Blood 2. Persepolis 3. Paranoid Park 4. No Country for Old Men 5. I Served the King of England 6. Tuya’s Marriage 7. El orfanato 8. Boogie 9. Juno 10. Auf der anderen Seite   „O experienţă oripilantă: impertinenţele subculturale via Ministerul Culturii“ Fără iluzia că noul …

E sau nu e posibilă o reformă în cinematografia română?

Scrisoare deschisă către ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional

Domnule ministru Theodor Paleologu,   Subsemnatul Valerian Sava recurg la calea unei scrisori deschise, din primul moment al instalării dumneavoastră ca ministru al Culturii, adresîndu-vă felicitările şi urările cuvenite, pentru învestitură şi cu prilejul Anului Nou, avînd eu totodată două motivaţii aparte pentru acest demers precipitat. Mai întîi, la fel am procedat, chiar dacă pe căi diferite, la …

La începutul anului, m-am întrebat ce-a putut-o determina pe o colegă a noastră, în funcţie la Asociaţia Criticilor din UCIN, să-şi intituleze cu pronostic un articol din revista editată de HBO, Anul seniorilor. O fi fost vreun compliment anticipat pentru Le beau Serge ori s-o fi gîndit autoarea că anul va începe cu Legiunea străină şi se …

Lucian Pintilie, absent de la festivitatea de deschidere, unde era aşteptat pe podium; o copie de mult expirată a filmului Reconstituirea, proiectat în deschidere; sonorul, defect pe întinse porţiuni ale copiei încă mai proaste a Pădurii spînzuraţilor, din seara următoare, cînd proiecţia a fost întreruptă cîteva minute; Mircea Daneliuc, interzicînd proiectarea peliculelor sale programate cu acest prilej. Acestea …

Dragă Vanina Vignal, prima carte de vizită, cu care cred că-i nimerit să fii prezentată cititorilor noştri, este aceea de îndrăgostită de România. Am aflat asta la Sibiu, la ediţia din 2007 a ASTRA FilmFest, unde prezentai filmul Stella. Cum s-a întîmplat şi cum de durează această dragoste? De ce iubeşti pe cineva?! E o bună întrebare, dar …

Cristian Mungiu ne sfătuia: „Să nu ne amăgim“. Avertismentul apărea într-un memorabil interviu din Evenimentul Zilei (2 mai 2007), înainte de plecarea la Cannes cu 4, 3, 2; „finanţarea tinerilor – continua el – e doar acoperirea necesară pentru ca, în spate, să se poată derula nestingherită împărţeala mălaiului“. „E vorba de infracţiuni, de valize cu bani, de …

FILM. Ce nu vor să ştie MCC, CNC şi TVR din acquis-ul comunitar

Dialog cu Michel REILHAC, director general delegat la Arte France Cinéma, şi Michel BOYON, preşedintele Consiliului Superior al Audiovizualului din Franţa

Puse sub efigiile oficiale ale Republicii Franceze, care deţine în această perioadă preşedinţia Uniunii Europene, Zilele franco-române ale Cinematografiei şi Audiovizualului – Bucureşti, Hotel Radisson, 26-27 septembrie a.c. – au beneficiat de elocinţa şi competenţele echipei de specialişti francezi, atît în reuniunile plenare sau din atelierele întîlnirii, cît şi în întrevederile de lucru individuale. A fost …

Am văzut „filmul“ Dincolo de America de patru ori (sînt de acord cu Anca Grădinariu, care scria în ziarul festivalului de la Cluj, AperiTIFF, că nu avem de-a face cu ceea ce se numeşte îndeobşte film, drept care am folosit ghilimele). L-am văzut de patru ori, dar nu în virtutea normei propuse de inegalabilul nostru înaintaş …

Cu Asta e, în 2001, şi cu Podul de flori, abia în 2008, Thomas Ciulei stabileşte un record de temporizare în filmografia vîrfurilor Noului Cinema. Îi depăşeşte net pe Cristi Puiu şi pe Cristian Mungiu, aceştia cu „numai“ 4-5 ani între Marfa şi banii şi Moartea domnului Lăzărescu, respectiv între Occident şi 4 luni, 3 săptămîni şi 2 …

După prăbuşirea la jumătate, în 2007, a numărului anual – oricum, foarte scăzut – de premiere cu lungmetraje de ficţiune (de la 12 la 6), se încheie în coadă de peşte şi stagiunea filmică românească 2007-2008: nici o premieră autohtonă în luna iunie, în urma nu mai puţin simptomaticei cacealmale din luna mai. Prea captaţi de deliciile şi …

TIFF 7, în 7 interviuri peripatetice

Dialog cu Radu BELIGAN, Ileana BÎRSAN, Andrei CREŢULESCU, Laurenţiu DAMIAN, Tudor GIURGIU, Corneliu PORUMBOIU, Alex. Leo ŞERBAN

1. Palme d’Or,ca prefaţă la falimentul sistemului Tudor Giurgiu, Transilvania International Film Festival e cel mai bun seismograf al Noului Cinema – românesc în primul rînd, dar şi de pretutindeni –, prin competiţia consacrată primului şi celui de-al doilea op regizoral. De la selecţia filmelor, operată de Mihai Chirilov, pînă la seminariile iniţiate, funcţionaţi ca un cronicar al …

FILM. Ofensiva de primăvară a Noului Cinema

Dialog cu Thomas CIULEI şi Magda MIHĂILESCU

Dacă e luna mai, avem mai întîi Festivalul Filmului European, aflat în plină desfăşurare la Bucureşti, apoi programat în alte cîteva oraşe din ţară, şi sîntem în ajunul Festivalului de la Cannes, pe Coasta de Azur. Prefaţăm cele două evenimente, întrebîndu-ne cît de acasă la el se simte filmul românesc anul acesta, în ambele localităţi care …

Supravieţuitorul e departe de a fi unul dintre cele mai proaste sau nesemnificative filme ale lui Sergiu Nicolaescu. Nu-i un subprodus, precum cel intitulat cifric 15, nici atît de rudimentar în cabotinisme ca Orient Express – spre a cita numai peliculele din precedenţii ani 2000. Iar semnatarul (în compania lui C. V. Tudor) al ultimei catastrofe a „epopeei cinematografice naţionale“, Triunghiul morţii (prin care …

FILM. NexT 2 – un festival si o institutie

Facerea unui festival de film profesionis

In timp ce in cinematografia publica nereformata o duzina de uniuni si asociatii corporatiste si vreo doua festivaluri de nisa au in continuare ca obiectiv principal banii publici de la CNC, iata ca, dupa a doua editie a Premiilor Gopo, inca o initiativa privata a tinerilor cineasti si critici de specialitate salveaza onoarea Bucurestiului filmic printr-un festival profesionist, performant in competitia si promovarea valorilor: NexT …

Autorul capodoperei Un barbat ca Eva, Radu Gabrea, are vocatia tematicii minoritarilor de toate categoriile. S-a vazut si in filmul de virf tocmai citat, turnat in Germania in 1984 si afisindu-si dilematica in titlu. Barbatul titular il evoca pe seful de scoala al Noului Film German, Rainer Werner Fassbinder, care disparuse cu numai doi ani inainte, la virsta de 38 de ani. Dar intreaga filmografie …

Domnule Claude Lelouch, sinteti binevenit in Romania, mai intii prin ce sinteti, prin filmele dumneavoastra, dinainte si de dupa Un homme et une femme din 1966, cu La Palme d’Or si cu Oscarurile sale, si prin noul film, oferit acum publicului romanesc, Roman de gare; dar sinteti binevenit in mod special, in acest moment, cind vorbim despre un Nou Val si chiar despre un Nou …

Un film controversat: Restul e tacere

Cronicarii revistei noastre comenteaza in contradictoriu cel mai recent film

Atuurile si capcanele filmului de gen Filmul lui Nae Caranfil Restul e tacere merge pe urmele productiei istorice Independenta Romaniei din 1912, nu numai prin subiect, dar si prin anvergura riscanta a proiectului, prin stigmatele pe care conjunctura i le-a aplicat si nu in ultimul rind prin contrarietatea confuza a receptiei, evaluarilor si efectelor, in contextul definirii unei ipotetice scoli de film proprii. Asupra …

Sala Tronului din fostul Palat Regal, o prestigioasa participare a invitatilor din strainatate, dar si reducerea numarului de premiere la sase lungmetraje de fictiune in 2007, dintre care numai doua au putut fi nominalizate la categoriile importante de premii, iata datele care au marcat contradictoriu a doua editie a Oscarurilor/Césarurilor romanesti. Raspunsurile in ordine alfabetica la o ancheta-fulger ad-hoc ne stau marturie. 1. Ce …

Ultimul film al lui Mircea Daneliuc, Legiunea straina, ne spulbera ultima speranta de redresare a ultimului lider „neexpirat“ al „generatiei ’70“. Si, cunoscind proiectele realizatorului (in numar de doua) finantate orbeste de CNC, nu ne putem amagi nici ca ne-ar mai ramine o sansa: imprevizibilul. Acesta n-ar fi de ignorat la un artist autentic, cit timp nu si-a inscenat encomiastic, fara pic de umor, propria …

« Pagina anterioarăPagina următoare »
object(WP_Term)#13216 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }