A fost nevoie să treacă 20 de ani și o capitală culturală europeană pentru ca Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) „să se facă mare“ – să ajungă, organizatoric, la nivelul ridicat pe care-l au cele mai multe dintre producțiile invitate. Dar iată că se poate – ca spectacolele să nu se amîne de pe-o zi pe alta, practic să nu existe probleme …
Nici că putea găsi coaliția de guvernare un mijloc mai bun de defulare a frustrării naționale, în plină aiureală constituțională, ca renunțarea la președintele Andrei Marga. Opinia publică e mult mai sensibilă la chestiuni simbolice decît la aspecte politico-economice concrete, iar candidații la conducerea Institutului Cultural Român nu vor lipsi de data asta: dă mult mai bine să fii salvatorul ICR-ului Marga decît groparul ICR-ului …
Deputatul Eugen Nicolicea (citat de Gândul) crede că „drepturile fundamentale sînt fundamentale în condițiile legii“. Un alt parlamentar glosează pe tema „orientarea sexuală se mai schimbă, nu e ca sexul, cum ești trecut în certificatul de naștere, așa rămîi“. Jurnalistul Cristian Teodorescu (pe Voxpublica) e împotriva adopțiilor cuplurilor homosexuale de grija a ce-or să spună copiii vecinilor și mai ales vecinii înșiși. Altă jurnalistă, …
Din nou în România, după lansarea de la Cluj a cărții sale, Zonă de trecere. Despre sfîrșitul postcomunismului (Editura TACT, traducere de Maria Magdalena Anghelescu), filozoful – „minor, căci estic“, spune el – și teoreticianul cultural Boris Buden a venit la București pentru o zi, în drum de la Kiev spre Berlin, pentru o lansare-dezbatere, alături de Andy Jelcic și Ciprian Șiulea, …
Cînd, imediat după Revoluția din 1989, porțile Europei s-au deschis pentru teatrul românesc, revelația a fost imediată: într-o lume în care, cu onorarii și asigurări tot mai mari pentru actori și tehnicieni, devenea tot mai costisitor să faci producții la scară mare, România venea cu spectacole cu zeci de oameni în distribuție, cu zeci de mașiniști care manevrau decoruri complexe – totul la „prețuri“ accesibile. …
Zece performeri, 106 creații/ momente din istoria celei mai mari bienale de artă din lume, un spațiu gol, pereți albi și o podea gri. Săptămîna aceasta –, pe 1 iunie, pentru marele public se deschide la Veneția a 55-a ediție La Biennale. Pentru prima dată în istoria participării românești, pavilionul național (artiști: Alexandra Pirici și Manuel Pelmuș; curator: Raluca Voinea) găzduiește o acțiune continuă, …
Un ziarist în căutarea unui subiect „adevărat“. O profesoară de fizică excedată, obsedată de olimpiade internaționale. O mamă avocată, cu un ridicat confort material și pătrunsă de sentimentul propriului liberalism matern. Un tată cu afaceri în domeniul echipamentelor de securitate, pragmatic pînă la cinism, bun manipulator al ideii de familie. Și un adolescent – personajul mereu absent –, olimpic supradotat și rebel prin forța …
Avantajul, atunci cînd începi să faci regie la o vîrstă așezată și cu o identitate profesională afirmată, venind dintr-o altă lume alta decît cea a teatrului, e că presiunea „succesului“ și a modelelor scenice recunoscute devine mai puțin relevantă decît mizele artistice personale. Sună oarecum complicat, dar explică de ce debutul în direcția de scenă al prozatorului Lucian Dan Teodorovici – …
Omul e, aproape prin definiție, supus prejudecăților în viață – iar prejudecățile teatrale (deși au tendința naturală de a se lăsa confirmate) sînt cele mai păcătoase. Și pentru că am o astfel de prejudecată despre relația (neglorioasă) dintre comediile clasice și scena românească, nu cred că m-aș fi repezit să văd o montare cu Școala nevestelor, fie ea în regia lui Cristi Juncu – și …
Probabil că procesul de clișeizare socială n-a „început“ în filmele Noului Val Românesc – peliculele care au în centru cele mai stereotipizate categorii din cinematograful nostru actual (medicii și polițiștii), Moartea domnului Lăzărescu și Polițist, adjectiv (deși, mă grăbesc s-o spun, nici lungmetrajul lui Cristi Puiu nu e unul despre sistemul medical, nici cel al lui Corneliu Porumboiu – unul despre Poliția Română) cîștigă extrem …
Joseph Anton, atipicul volum de memorii al lui Salman Rushdie avînd în centru anii în care a trăit sub amenințarea fatwei, „condamnarea la moarte“ lansată de ayatollahul Khomeini, e o scriere la fel de multistratificată, cu numeroase fire narative și interpretări posibile, ca oricare dintre cărțile lui de ficțiune – iar una dintre aceste lecturi posibile este chiar cea de cheie pentru cifrul extrem de …
În general, lumea nu e prea interesată de statistici, mai ales în cultură. Arta e inefabilă, nu se măsoară – așa ajungem să nu avem idee despre ce se petrece, cine ce vrea și ce, unde i se oferă și, evident, nici politici culturale. Chiar dacă, uneori, se întîmplă lucruri ce ar merita un pic mai multă atenție – sociologică. La Teatrul Național din …
Iluzii de Ivan Vîrîpaev, în traducerea lui Bogdan Budeș, regia lui Cristi Juncu și o distribuție variabilă, e cea mai recentă premieră a Teatrului ACT din București – o poveste pe patru voci despre bucăți de viață împreună din existența a două cupluri de prieteni, înainte și înapoi pe firul timpului ajuns în pragul sfîrșitului. Patru actori care vorbesc, în numele personajelor lor, despre iubire, …
Încerc să fiu cît mai neutră în privința noilor direcții ale ICR București, căci aș vrea să văd întîi cum se materializează ele, ce se va întîmpla, cum, cu cine. Deocamdată, însă, nu mă pot împiedica să observ că, oricît de neutru ai fi, Institutul Cultural Român are o masivă problemă de imagine și-și gestionează foarte prost orice dimensiune de PR. Pe terenul acesta, războiul …
În momentul de față, la capătul a aproape 70 de ani de la moarte, Mihail Sebastian e de departe cel mai editat (respectiv, jucat), monografiat (Cornelia Ștefănescu, Mihail Sebastian, 1968, Dorina Grăsoiu, Mihail Sebastian sau ironia unui destin, 1986), „psihanalizat“ (Marta Petreu, Diavolul și ucenicul său. Nae Ionescu – Mihail Sebastian, 2009) etc. autor minor al interbelicului românesc. Exemplele pe care le-am dat sînt exclusiv …
Pe ecranul televizorului la care zapează la un moment dat cineva în casa Ancăi și a lui Dragomir, elegantul, albul apartament urban de pe scena Sălii Media a Teatrului Național București, apar fugitiv imagini în alb-negru – o masă, o femeie frumoasă, un bărbat. Există invariabil cîțiva spectatori care rîd – reacția involuntară la recunoașterea cadrelor din Năpasta cinematografică a lui Alexa Visarion din anii …
Adrian Marino. Constantin Noica. Nicolae Balotă și Alexandru Paleologu. Mihnea Berindei. Mihai Botez. Nicolae Breban. Acestea sînt „cazurile intelectuale“ pe care le deconstruiește și reinterpretează Gabriel Andreescu în cea mai recentă carte a sa. Cărturari, opozanți și documente e o extinsă – și foarte delicată, într-un final, în abordarea unor situații sensibile – pledoarie pentru lectura contextuală, în cunoștință de cauză, a …
Coșmarul anilor ’50 în România învinsă în cel de-Al Doilea Război Mondial. Dar, ca întotdeauna…, doar acea parte a istoriei, cea a paradisului pierdut. E ca și cum ai vedea defilîndu-ți prin fața ochilor, pe repede înainte, pagini după pagini din rafturile cu zecile de volume de memorii și interviuri apărute în ultimii 20 de ani, pagini după pagini din stive de …
După excursiile vizuale elaborate din spectacole precum Epopeea lui Ghilgameș, Viața e vis, Portretul lui Dorian Gray, n-aș zice că o montare după o piesă a lui Bertolt Brecht ar fi fost cea mai previzibilă dintre alegerile lui Dragoș Galgoțiu – deși Hamletmachine al lui Heiner Müller putea fi un precedent în teatrul (mai mult sau mai puțin) politic. Ascensiunea lui Arturo …
Sînt două festivaluri mari la Cluj, care, o dată la doi ani, ajung să-și succeadă la o distanță foarte scurtă – unul e „pentru independenți“ și combinație de teatru și arte vizuale (Festivalul Temps d’Images), pe de o parte (organizat de Colectiv A la Fabrica de Pensule), și Festivalul Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat – TMS – din Cluj. În general, …
