Ovidiu ŞIMONCA

Surprinzător (sau poate nu), Gabriel Liiceanu îşi descrie, în recenta sa carte Scrisori către fiul meu, o zi obişnuită, pornind de la volumul O zi din viaţa lui Ivan Denisovici de Aleksandr Soljeniţîn. Punerea în paralel a vieţii deţinutului Ivan Denisovici (aflat în cel mai crunt Gulag) cu viaţa lui Gabriel Liiceanu (din anii 2000) ni se par …

Dorota MASLOWSKA, Albă ca zăpada şi roşu bolşevic, Traducere din poloneză de Constantin Geambaşu, Ilustraţii de Krzysztof Ostrowski, Editura Trei, Colecţia „Fiction Connection“, Bucureşti, 2008, 264 p.   Fără nici o îndoială, un editor, din oricare parte a lumii, care ar găsi o fată de 18-19-20-21 de ani ce scrie despre generaţia ei, cu droguri, dezabuzare, sictir, amoruri …

Răspunsul este NU. Deocamdată, cu toate avertismentele analiştilor economici, criza nu pare să fi ajuns pînă la Romexpo, unde săptămîna trecută s-a desfăşurat a XV-a ediţie a Tîrgului Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură. Organizatorii au calculat şi au ajuns la concluzia că numărul vizitatorilor a depăşit 100.000 – o cifră-record, neaşteptată pentru aceste vremuri ameninţate de criză, …

După o şedere de aproape un sfert de secol în Argentina, Witold Gombrowicz (1904-1969) se întoarce în Europa, la începutul anilor ’60, primind o bursă oferită de Fundaţia Ford, la Berlin, continuată de o alta, în Franţa. Gombrowicz plecase din Polonia în 1939, înainte ca Varşovia să fie invadată, şi nu s-a mai întors niciodată în patrie. După …

Cu cîteva zile înainte ca volumul Iluzia anticomunismului să ajungă în librării şi să fie lansat printr-o dezbatere publică (12 noiembrie, Muzeul Naţional de Artă Contemporană), spiritele s-au inflamat. Pe două bloguri, cele susţinute de Ioan T. Morar şi Mihail Neamţu, au existat cîteva afirmaţii hazardate. Consemnarea lui Mihail Neamţu se intitulează Atacul asupra Raportului Tismăneanu: stînga neo-marxistă …

La Festivalul Internaţional de Literatură, desfăşurat la sfîrşitul lunii octombrie la Bucureşti, printre invitaţii speciali s-a aflat şi scriitorul polonez Wojciech Kuczok. La Muzeul Ţăranului Român, Wojciech Kuczok a citit un fragment din romanul Mizeria, apărut în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Constantin Geambaşu. Wojciech Kuczok are 36 de ani, iar în 2004 a primit …

De cîteva zile bune, profesorii cu care discut îl înjură vîrtos pe premierul Tăriceanu. Reproşul principal poate fi formulat printr-o întrebare: de ce parlamentarii PNL au votat în Parlament mărirea salariilor, iar premierul i-a contrazis blocînd legea. Altfel spus, de ce această promisiune a fost susţinută de partid şi infirmată de premier, dacă situaţia economică nu permitea mărirea …

Bomba a explodat luni. Milan Kundera, celebrul scriitor, a turnat un om la Securitate şi acel bărbat, Miroslav Dvoracek, a fost condamnat la închisoare pentru 22 de ani, din care a executat 14, după ce a fost transferat din închisoare într-o mină de uraniu. La baza informaţiei este un articol din revista Respeckt, care apare în Cehia. Milan …

Chiar în această săptămînă, cînd revista noastră ajunge la cititori fie în formă tipărită, fie on-line, în fiecare seară, la Teatrul ACT din Bucureşti, se prezintă cîte un spectacol. Sînt cinci zile pline, de marţi, 14 octombrie, şi pînă duminică, 19 octrombrie, în care puteţi vedea sau revedea unele dintre marile succese ale teatrului. Acest maraton teatral, împănat …

Care este impactul în Germania?

Cîteva întrebări despre „Zilele culturale româneşti în Bazinul Ruhrului“

Nu doresc să discut valoarea operelor expuse în Germania, cu ocazia „Zilelor culturale româneşti în Bazinul Ruhrului“, manifestare organizată de Asociaţia „Danubium“ şi de ICR. Comunicatul de presă primit de la ANAID Art Gallery, pe care îl publicăm în această pagină, credem că este lămuritor în privinţa celor doi artişti invitaţi să expună în Germania. Ce …

  Pe zi ce trece îmi este tot mai simpatic Cornel Dinu! Cîndva mă enerva, mă scotea din minţi dorinţa sa de a părea un priceput într-ale istoriei, dar de cîteva zile îi acord circumstanţe atenuante. Cum să nu-ţi fie simpatic Cornel Dinu, omul care, după ce Piţurcă l-a făcut „derbedeu“, a răspuns în cel mai fascinant stil: prin invocarea lui Esenin. Aşadar, antrenorul …

Domnule Negrici, ce credeţi că i s-ar putea întîmpla unui elev de liceu, care, într-o expunere orală sau într-o teză, va zice, citîndu-vă, că, la Blaga, „gîndirea artistă e stereotipă, trucurile sar în ochi. Senzaţia e de exerciţiu retoric uscat şi, prin repetare, mecanic“? În carte mă refer doar la unul dintre volumele lui Blaga, Poezii, apărut în 1962, şi nu la întreaga …

Mona Muscă a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că nu va mai candida pentru viitorul Parlament, nici la vreun partid, nici independentă: „Nu sînt membră a nici unui partid. M-am retras din viaţa politică fără intenţia de a reveni în alegeri“. Justificarea: „Mi-am pierdut încrederea în modul în care funcţionează în România instituţii ce ar trebui să …

Despre bacalaureat, fără mînie, dar cu fermitate

Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi revista Observator cultural au organizat o dezbatere, la care a fost prezent ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei

Dezbaterea organizată de Facultatea de Litere şi de revista Observator cultural s-a aflat sub semnul urgenţei. S-a pornit de la constatarea că subiectele dinainte anunţate pe Internet au însemnat un bacalaureat defectuos organizat, care n-a evaluat real cunoştinţele elevilor. Participanţii la dezbaterea din 31 iulie au susţinut punctul de vedere exprimat în scrisoarea deschisă adresată ministerului şi tuturor universităţilor din România de Consiliul Profesoral al …

Săptămîna trecută, situaţia era în fierbere, la momentul cînd revista pleca spre tipar. Am rezumat confruntarea în editorialul „Sare pe o rană deschisă“. În acest număr al revistei, vom reface întreaga polemică, folosindu-ne de ample citate. Mai întîi, a fost scrisoarea deschisă, publicată în Frankfurter Rundschau, de Herta Müller, pe 17 iulie. Scriitoarea germană de origine română îşi …

Herta Müller a protestat, săptămîna trecută, în ziarul Frankfurter Rundschau, faţă de prezenţa, la Şcoala de Vară organizată de ICR Berlin a lui Sorin Antohi – în calitate de director – şi Andrei Corbea-Hoişie – invitat să conferenţieze. Herta Müller afirmă că e vorba de „un scandal că România se prezintă în Germania cu aceste două persoane, care în timpul dictaturii au colaborat cu …

Însoţim acest prim episod despre Ascensiunea lui Traian Băsescu cu un scurt dialog pe care l-am avut cu Marius Oprea. După ce am primit textul şi am convenit asupra publicării, în mai multe numere consecutive, am considerat necesar să-l prefaţăm cu un scurt interviu. Întrebările noastre încep, toate, cu „De ce?“, răspunsurile sperăm să clarifice contextul cultural şi jurnalistic în care Observator cultural publică …

Bacalaureatul n-a fost niciodată un examen serios. Şi înainte de 1989, dar şi după, trecerea bacului era, totuşi, o formalitate. Intrarea la facultate era ţelul, disciplinele de la bacalaureat, care nu erau materie de admitere în învăţămîntul superior, se parcurgeau destul de superficial. Nu-i mai puţin adevărat că, totuşi, nu se intra chiar „bîtă“ în bacalaureat. Un elev care se pregătea pentru un examen …

Gheorghe Rădulescu, profesor de limba şi literatura română la liceul „George Enescu“ din Bucureşti, a refuzat, în timpul bacalaureatului, să mai corecteze lucrări, afirmînd că tezele sînt copiate. Gheorghe Rădulescu a fost primul profesor din ţară care a atras atenţia că bacalaureatul din 2008 este viciat, a vorbit, n-a închis ochii în faţa probelor flagrante. Aşadar, avem un profesor care s-a încumetat să se opună …

Scrie Simona Popescu în Tovarăşe de drum: „Ce mişto ar fi fost să fim băieţi! Cu cîteva tricouri şi o pereche de blugi, cu o pereche de ghete şi una de adidaşi, n-aveam treabă… Şi-o geacă de blugi (căreia să-i poţi adăuga o căptuşeală de blană artificială iarna). Băieţii au trăit altfel comunismul, zicem. Ei măcar se puteau …

« Pagina precedentăPagina următoare »
object(WP_Term)#13218 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }