In memoriam

Lamento pentru Cristina Hăulică

Cum nu este normal ca un copil să se stingă înaintea părinţilor săi, tot atît de nefiresc este ca o veche profesoară să deplîngă dispariţia absolut neaşteptată a unei excepţionale studente a ei, aşa cum este cazul acum cu draga noastră Cristina. Am cunoscuto de mică, elevă la şcoala primară, ca fiică unică – în toate sensurile – a iubitului ei tată, dl Mihai Isbăşescu, …

Citeşte articolul

A murit Antoaneta Tănăsescu

Reluăm in fragment dintr-un articol publicat în februarie 2010, în „Observator cultural“

La 9 decembrie 2013, s-a stins din viaţă Antoaneta Tănăsescu, profesor universitar la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti. Antoaneta Tănăsescu (născută pe 17 ianuarie 1941, Bucureşti) este fiica Eugeniei Tănăsescu-Zahia (născută Bălăşoiu), funcţionară în Ministerul de Finanţe, şi a lui Aurel Tănăsescu-Zahia, avocat, apoi consilier juridic. Devine absolventă a Liceului „Gh. Şincai“ în 1957, primind Diplomă de Onoare, şi a Facultăţii de Filologie …

Citeşte articolul

La moartea lui Marcel Reich-Ranicki

Cel mai renumit critic literar al Ger - maniei, cel care a influenţat, ca nimeni altul, viaţa literară a Germaniei de după încheierea războiului pînă în contemporaneitate, s-a stins din viaţă la vîrsta de 93 de ani, miercuri, 18 septembrie, la Frankfurt pe Main, retras de cîteva săptămîni într-un azil de bătrîni. Născut în Polonia, în 1920, într-o familie germano-poloneză de evrei, criticul, care …

Citeşte articolul

Mihai Oroveanu (1946-2013)

Mihai Oroveanu s-a născut pe 20 septembrie 1946, la Bucureşti. Istoric de artă, fotograf, curator şi colecţionar de artă, Mihai Oroveanu a fost şi un bun cunoscător al artei internaţionale actuale. În 1990, Mihai Oroveanu a devenit director general al Oficiului Naţional pentru Documentare şi Expoziţii de Artă. Începînd din anul 2001, Mihai Oroveanu a fost director general al Muzeului Naţional de Artă Contemporană din …

Citeşte articolul

Uriaşul

Prin 1948, într-o zi de iarnă cu un cer vineţiu, împreună cu un vecin, coleg de clasă, îmi făceam de lucru trăgînd prin omătul fleşcăit o sanie în care se afla un băieţaş durduliu, cam de vreo doi ani şi ceva, simpatic, şi care se arăta bucuros de căluţii lui, manifestîndu-se printrun chiot cristalin. După puţin timp, din casa care avea pe faţadă un basorelief …

Citeşte articolul

Oro

Să evoc tot ceea ce a făcut Mihai Oroveanu ar fi mult prea greu şi ar deveni fastidios prin stufoşenie. A fost un făuritor, un iniţiator, un promoter. De toate realizările sale vor vorbi alţii şi va scrie istoria. Eu îl voi descrie aşa cum l-am cunoscut şi aşa cum ne-am apropiat, prin afinităţi elective. Era un om stăpînit de spiritul de colecţionar, de …

Citeşte articolul

Pentru coerenţa valorilor

Pe 31 august 2013, s-a stins din viaţă Mihai Oroveanu, a cărui activitate profesională a fost în mod decisiv legată de existenţa şi funcţionarea în parametri internaţionali a Muzeului Naţional de Artă Contemporană. Fondator al amintitei instituţii, director şi prieten al tuturor celor cu care s-a însoţit în această temerară întreprindere culturală, istoricul de artă, curatorul, fotograful şi colecţionarul Mihai Oroveanu rămîne în sufletele celor …

Citeşte articolul

Să ne amintim de Alexandru Muşina

Revista Observator cultural le oferă cititorilor o serie de evocări ale scriitorului Alexandru Muşina, care s-a stins din viaţă pe data de 19 iunie 2013, la Braşov. Poet, eseist, teoretician literar şi profesor-fondator al Facultăţii de Litere a Universităţii „Transilvania“ din Braşov precum şi creator al mai multor „şcoli“ de poezie (responsabil pentru formarea mai multor poeţi tineri), Alexandru Muşina a scris Budila-Express, unul …

Citeşte articolul

Maestrul meu, Alexandru Mușina

În iarna lui 1982, profesoara noastră de română, doamna Cornelia Bularca, ne-a spus că la Casa de Cultură se ține un cenaclu. Era Cercul Literar 19, care s-a numit așa pentru că la ședința inițială au participat 19 autori. Cred că – sper că nu greșesc – la ședința inaugurală, a fost Simona Popescu. Cert e că Simona a venit în clasa noastră de la …

Citeşte articolul

Lumina de la capătul tunelului

Să trăieşti într-o dictatură totalitară înseamnă să simţi cum nu doar spaţiul privat, ci spaţiul tău personal, intim chiar, se restrînge de la o zi la alta. Această senzaţie de sufocare, de lipsă de orizont, era absolut caracteristică pentru existenţa cotidiană a anilor 1980. Combinată cu senzaţia de gaură neagră, de dematerializare a unei lumi din care se împuţinau, uneori pînă la dispariţie, atîtea dintre …

Citeşte articolul

Despre Sandu Muşina în general. Sau despre generalul Muşina

Nu ştiu unde a avut loc Jurămîntul din Livada de Piersici: pe cîmpul de instrucţie de la Pleniţa, în căminul 6 Martie, în vreuna din sălile de curs ale facultăţii, şi nici dacă a avut şi o dimensiune formală – eu unul n-am văzut-o, deşi eficacitatea lui poate fi lesne constatată. Cred că, deşi făcea caz de moştenirea noastră culturală europeană, lui Sandu i-ar fi …

Citeşte articolul

Un Profesor cu traistă

Pe domnul Alexandru Muşina îl ştim toţi din generaţia mea ca pe profesorul atipic, profesorul cu pălărie de pai şi cu o traistă maramureşeană, zîmbind mereu cînd ne întîlnea, iar zîmbetul lui stătea preţ de minute bune pe chipul luminos. Iubea ceea ce făcea şi ne-a molipsit şi pe noi cu această dragoste pentru literatură, folclor, idei, cărţi... Coboram din corpul S, din …

Citeşte articolul

Pentru Regele Dimineții

Mi-e greu să scriu acum despre Sandu Mușina, cel care mi-a fost ca un frate preț de o viață de om. Și totuși scriu un cîntec de petrecut, dintr-un rit de trecere în care el credea cu tărie. Ne-am cunoscut în ’87, cam pe vremea asta, într-o seară de iunie, în preajma Nopții de Sînziene, cînd oamenilor le e dat să trăiască unele clipe de …

Citeşte articolul

Alexandru Mușina a avut curajul să se lase traversat de viață

Am scris despre cărțile publicate în ultimii ani de Alexandru Mușina, Regele dimineții și Nepotul lui Dracula, romanul său satiric. În ultima dintre cele două cărți, ai impresia că se poate rîde de oricine și de orice. Acolo poţi citi o parte din discursul profesorului FAD, universitarul-semiotician ridiculizat pe parcursul romanului. Am făcut caz în textul meu de fragmentul respectiv, spunînd că autorul exagerează, oarecum …

Citeşte articolul

Un spirit care părea să învingă boala

Înainte de a-l cunoaşte mai de aproape, Alexandru Muşina a fost pentru mine un personaj, un eseist şi un memorialist incomod, cu al său Epistolar de la Olăneşti – un scriitor care a incomodat prin stilul său fără menajamente, frizînd uneori aluzia directă, personală (dar ironia pe care o manifesta faţă de ceilalţi şi-o aplica, în mod echitabil, şi lui însuşi). Anul trecut, într-un …

Citeşte articolul

Cîteva întîlniri între SF și AM

Alexandru Mușina a fost un cititor redutabil de ficțiune speculativă. Cu siguranță, lecturile sale de gen au fost mai mult decît un divertisment, fiindcă în proiectul său cultural și literar, literatura de masă, de consum a fost înțeleasă ca noul folclor. Alexandru Mușina nu mai gîndea în categorii de „literatură mare“ și „subliteratură“. Cine i-a citit cărțile și l-a auzit vorbind știe că una dintre …

Citeşte articolul

Celui plecat

Mai întîi a fost privirea: albastră, glacială. Te obliga la răspunsuri precise, sigure, documentate, avertizîndu-te că orice ezitare urma să fie sancţionată. O privire atotcuprinzătoare, din faţa căreia nu aveai cum să fugi. O privire care te intimida dar în acelaşi timp te învăţa să te autodefineşti. Era însoţită de mersul elastic, metronomic, de la un capăt la altul al catedrei din amfiteatrul PIII1, cu …

Citeşte articolul

Exemplul Mușina

În general, convorbirile mele telefonice se încheie în două-trei minute, chiar și cu oamenii cei mai dragi. Numai cu doi prieteni mi s-a întîmplat să vorbesc adesea la telefon mai mult de o oră: cu Mircea Ivănescu și Alexandru Mușina. Dacă pe cel dintîi îl sunam aproape întotdeauna eu, cel din urmă mă suna mai mereu el: „Salut, Alexandru Mușina la telefon, ce mai faci?“, …

Citeşte articolul

„E bine! Încă-s viu“

Prin forţa lucrurilor, adică datorită vîrstei, dar şi preocupărilor, am cunoscut mulţi oameni inteligenţi şi foarte inteligenţi. Om care să gîndească mai fără întrerupere ca Alexandru Muşina n-am cunoscut. Gîndea cum respira. Că nu-i o vorbă convenţională nu trebuie să certifice nici măcar prietenii mei braşoveni, care i-au fost aproape vreme de decenii şi pe care i-a ajutat decisiv să fie ce sînt astăzi. …

Citeşte articolul

Autentic şi liber

Cînd, în urmă cu două săptămîni, Caius Dobrescu mi-a spus că Alexandru Muşina a avut o recidivă dură a hepatitei C şi se află internat, în stare gravă, la spitalul Fundeni, nu mi-am imaginat că sfîrşitul se pregătea să vină atît de repede. Deşi în ultimii ani boala, pe care o purta cu sine din tinereţe, îl marcase dureros, Muşina revenea, de fiecare dată, la …

Citeşte articolul