Bogdan-Alexandru STĂNESCU

Îmi amintesc cum, prin anul 2012, fiind eu pe cale să debutez în poezie, i-am citit din viitorul meu volum unei bune prietene. I-am citit nu cu puţine emoţii. Rezultatul, venind din partea unei persoane extrem de culte, de lucide şi de inteligente, m-a lăsat paf, vorba amicului Vasile Ernu: „Poemele sînt foarte bune, mi-au plăcut. Ce mă uimeşte, însă, este că tu încă mai …

Pe măsură ce ne apropiem de momentul vorbirii (scrierii), poezia lui Alexandru Mușina evoluează de la acel dublu balans despre care scriam data trecută spre o zonă mult mai experimentală, unde simplitatea formală asumată (ce va ajunge pînă la cel mai pur prozaism) își găsește pandantul într-un cinism cu rol de blindaj obiectiv. Dacă acele alunecări în zona unui fantastic neanunțat trimiteau înspre o sensibilitate …

Încă nu-mi pot explica atracţia pe care am simţit-o dintotdeauna pentru artiştii care fug de grupări şi grupuscule ca dracul de tămîie. În cazul lui Dimov, de exemplu, îmi place acel pustnic din ultima fază a vieţii, nu neapărat cel ce mărşăluia în miniregimentul oniric. Poate pentru că e dovadă de mare curaj şi de o verticalitate extremă să încerci să „trăieşti“ pur şi simplu …

Într-un eseu ce deschide relativ recenta sa culegere Confesiunile unui tînăr romancier, Umberto Eco argumenta că titlul primului capitol din Numele trandafirului („Firește, un manuscris“) este cel care dă tonul romanului, nodul care diseminează traseele interpretative ale romanului, cel ce stabilește cine și ce va înțelege din povestea care urmează. Cei cărora le este familiară într-o anumită măsură istoria literaturii se vor gîndi, bineînțeles, atît …

Sub pseudonimul Monsù Desiderio, pictor pe care André Breton îl considera un precursor al suprarealismului, conexiune ce îl îndreptățea pe Gustav René Hocke să înrudească spiritual două tipuri de existență și creație despărțite de secole bune (manierism și suprarealism), se ascund două entități reale, detectabile istoric: François de Nomé și Didier Barra. Pictori născuți la Metz, au trăit la Napoli în prima parte a secolului …

Că stăm prost la capitolul criticii literare dedicate literaturii universale, asta nu e o noutate. Numele care ne vin în minte din prima sînt în mare chiar cam toate cele care s-au aplecat (pentru a oferi o viziune nouă sau doar personală asupra textelor) asupra literaturii universale: Călinescu, Vianu, Streinu, Dinu Pillat, Lucian Raicu, Nicolae Balotă sau Edgar Papu, Cornel Mihai Ionescu. Se observă cu …

Spuneam în articolul precedent că această ediţie de Opere a Angelei Marinescu este construită à rebours, astfel încît „astăzi“ ajungem la inedite din 2015, care deschid primul volum ce se încheie cu Parcul, volumul din 1991, unul dintre cele mai intense din întreaga creație a poetei. Vorbeam, în prima parte a cronicii mele, despre o tensiune structurală între delicatețea internă și violența expresionistă a expresiei, găsind-o …

Pe la 1520 (data este incertă), Albrecht Dürer îi trimitea unui medic din alt oraș un autoportret (desen și acuarelă), în care indica locul unde simțea o durere. Dürer bolnav, după cum e cunoscut autoportretul, deși a avut inițial o finalitate practică (un consult la distanță, dacă vreți), s-a transformat într-un minisimbol al manierismului. Arta devine expresia unei sfîșieri lăuntrice, a tensiunii rezultate în urma …

Mai curînd decît a aşeza dialogul acesta romanesc în siajul celor platoniciene, cred că Uimitoarea istorie a lui Şabbatai Mesia (roman istoric) trebuie pus în relaţie cu dialogul lui Martin Buber, Ich und Du. Pentru că aici se află punctul de fugă al tabloului pictat de Andrei Cornea: posibilitatea (sau opusul acesteia) de a stabili un raport între pasiunea religioasă (cumva obiectivată, răcită de trecerea …

Pentru unii dintre noi (dar nu destul de mulţi, pentru a intra în analele Gaudeamusului), apariţia primului volum din seria de Opere Cristian Popescu (Familia Popescu) a constituit un real eveniment editorial. De fapt, dacă mă gîndesc bine, editarea operei acestui extraordinar de influent scriitor nouăzecist a ilustrat destul de realist statutul poeziei în mica societate a cititorilor: sîntem un soi de sectă cu semne …

Nu obişnuiesc să mă cert cu alţi cronicari, dar de data asta trebuie să încep prin a amenda nota obtuză din România literară, semnată Marius Conkan, care reuşeşte nu numai să rateze toate referinţele culturale dinNada, dar şi să subinterpreteze cu malevolenţă un volum care numai slab nu e. Ciudat, da, respingător, da (dar de la Rosenkranz încoace, ca să nu merg chiar pînă la …

Deformare, maladiv, intelectualism, grotesc, abstrus sînt determinantele acestei replici romaneşti date de Octavian Soviany dramei muzicale a lui Wagner, Inelul Nibelungilor, a cărei structură tetralogică o şi urmează (romanul este divizat în patru părţi şi subdivizat în XXIV de cînturi încadrate de un prolog şi un epilog, ambele avînd drept scenă Procesul de la Nürnberg). Moartea lui Siegfried anunţă o despărţire radicală de barochismul din… …

Într-un fel, văd cronica de faţă ca pe un preambul al celei de săptămîna viitoare, un intro biografic şi nu numai. Înainte de toate însă, vreau să fac o reverenţă cuiva care de pe vremea facultăţii mele face pentru alţii (şi pentru o literatură faţă de care se poziţionează ca auxiliar) mai mult decât pentru sine însuşi. Mă refer la un cristian, intervievatorul lui Octavian …

Într-o societate care a găsit, mai ales după 1989, ca fiind extrem de comod să se instaleze într-o cultură a discursurilor paralele, nişte paralele ce se ating doar în polemici injurioase, lipsite de argumente, Horia-Roman Patapievici a adus încă de la început noutatea culturii abordate ca schimb de întrebări. Idioţenia goanei după concluzii (frumos şi tăios enunţate de Flaubert în scrisoarea către bunul prieten …

După moartea lui la fel de împănată cu elemente mitice precum i-a fost şi viaţa (nu mai spun povestea premoniţiei din eseul Flautul fermecat, care implica zborul de la un anume etaj IV, nici pe cea a porumbeilor care trebuiau hrăniţi), Bohumil Hrabal s-a transformat în Scriitorul European par excellence, model recunoscut al unui Philip Roth, în proza căruia, e drept, mai ales în pasajele …

Dacă aş lua în serios toate topurile și listele pe care le fac criticii lipsiţi de talent sau de chemare, generaţia ’80 mi-ar părea cîştigătoare: e un apetit extraordinar pentru liste, iar cei mai acerbi îmi par susţinătorii șaizecismului, deşi e evident perdant în ochii oricărui simplu cititor. Judecînd însă după rezultate, generaţia optzeci abia acum îşi aşază coroana pe frunte: nu numai că antologiile …

După ce a participat la toate marile războaie duse de trei împăraţi la rînd, centurionul Romulus Bucur s-a retras în, să zicem, Moesia inferior, unde a primit pămînt şi unde-şi unge cicatricile cu pomadă, rememorînd atît cumplitele bătălii, cît şi imaginarele aventuri ale unui soldat năpăstuit de boala visării.   Deschizătorul volumului optzecist Cinci, poate cel mai american poet de acolo, ordonează, sub titlul Arta …

Pe la 26-27 de ani, am început să mă desprind, uşor şi natural, de Vama Veche & 2 Mai şi să caut un loc care: a) să aibă plajă; b) să nu fie Vadu, Limanu &Co.); c) să nu se afle pe harta turistică a hipioţilor (pe vremea aceea, illo tempore etc.). După îndelungi scufundări, am ajuns pe site-ul Primăriei din Sulina, unde se spunea …

Într-o lume mai bună decît cea mai bună dintre lumi, cartea asta scrisă de criticul Mihai Iovănel ar genera discuţii aprinse. Dar cum trăim într-o ţară care face parte dintr-o lume din ce în ce mai bolnavă și mai superficială, probabil că va fi citită în grupuri discrete, mici secte de lectură, ceea ce nici nu e chiar așa de rău. Am să încep chiar …

M-am ferit întotdeauna să scriu despre prieteni pentru că, în ciuda opiniei generale, cînd faci un asemenea pas, tendinţa este să fii mai aspru decît ar trebui. E ca și cum ai scrie despre propria persoană: dacă ești dotat cu simţul ridicolului, dacă ești om, nu poţi să nu fii ultrasensibil la stîngăcii, la erori de detaliu tocmai pentru că te raportezi la un ideal …