OPINII

Dragostea din labirint

Plecat la Hong Kong pentru a-şi redresa portofelul, un prieten m-a rugat să-i ţin cursurile şi seminariile de filozofie. Nu sînt un mare filozof, m-a şi speriat titlul pretenţios („Teorii contemporane ale artei“), dar după aceea m-am gîndit că ştia că nu sînt filozof, nu mă ruga, deci, dacă nu se încredea în mine. Fireşte, curajul meu a fost nuanţat de faptul că avea nevoie …

Citeşte articolul

Un adevăr dincolo de lege

Cum de a ajuns cariera mea să fie la mîna unor funcţionari ai Inspectoratului Şcolar Judeţean din Braşov? O profesoară ca mine, cu gradul II şi cu un master în Literatură şi comunicare este la bunul plac al unor oameni care, sub haina falsă a corectitudinii, „aranjează“ toate posturile din judeţ, încît şcolile sînt pline de pensionari şi de necalificaţi, iar noi, cei supracalificaţi, …

Citeşte articolul

Revista „Tribuna“ sau toate astea trebuie să înceteze

Dacă mi-ar fi spus cineva că voi fi (mai bine de) un deceniu jurnalist al Tribunei clujene, n-aș fi crezut. Nu fac aici decît să parafrazez cuvintele redactorului-șef al revistei, dl I. Maxim Danciu, pensionat la finalul anului 2012 și sărbătorit, printr-o discretă masă rotundă, la sediul filialei locale a USR. Cuvintele ne-au venit mănușă mai ales nouă, redactorilor rămași în …

Citeşte articolul

Spiritul de castă şi „confidenţiala“ lege a pieţei de artă

Pînă în 1990, piaţa de artă românească a fost încătuşată în rigorile comerţului de stat, prin aşa-numitele „consignaţii“. Astăzi, aceasta este în zona particulară, prin case de licitaţii, galerii, tîrguri de artă şi anticariate. Este normal să existe şi norme ale funcţionării acestei pieţe. În discuţie se află un proiect (ce porneşte de la ACOAR, Asociaţia Comercianţilor de Opere de Artă din România) de …

Citeşte articolul

Marea cantitate neglijabilă

Într-o țară în care nu funcționează sistemul lecturilor publice plătite, în care bibliotecile preferă să finanțeze autori locali (editați pe la tiparnițe în care directorii lor sînt acționari) care iau fața celor mai importanți scriitori (pentru că e mai simplu să-ți fidelizezi grafomanii de pe uliță decît să inviți, pe rînd, niște scriitori la o întîlnire cu miile de utilizatori declarați), într-o perioadă în care …

Citeşte articolul

Nu mă scuz şi nu acuz

Unii morţi sînt în pămîntul de acasă, cei mai mulţi sînt în pămîntul de nicăieri. În vara anului 2011 s-a întîmplat să trec prin una din întîmplările neobişnuite care îi sînt date unui om: o spun cu tristeţe şi mirare. E drept, şi pînă atunci trecusem prin tot felul de întîmplări dar întotdeauna ultima era rară, însă nu asemenea, pentru că, aşa cum mi s-a …

Citeşte articolul

În loc de comentariu politic

Renunţ în această săptămînă la comentariul politic, pentru a interveni într-o aşa-zisă polemică, de fapt, un atac grobian şi imund. Citind un articol scris de Alex. Ştefănescu, vreau să exprim o opinie de cititor care i-a citit cărţile lui Norman Manea, încă de la primele ediţii apărute în România. Părerea mea e că Norman Manea este un foarte important scriitor român contemporan. Cu sau …

Citeşte articolul

Bodyguard

Alex. Ştefănescu nu este numai un critic literar cu vechime, ci şi, de la un timp, politician, actual lider al PNŢ-CD Bucureşti. În calitate de om politic, s-a remarcat exclusiv prin galanteriile à la Theodor Baconsky adresate Elenei Udrea, cu ocazia unui pact de colaborare electorală la alegerile locale, asezonate cu observaţia că „dacă ar fi trăit, Eminescu ar fi fost membru PNŢ-CD“. Nu la …

Citeşte articolul

Literatura română fără vechile frontiere

Scrisoare deschisă către dl Alex. Ștefănescu

Dragă Domnule Alex. Ștefănescu, Ar putea părea doar un amănunt anecdotic că ne știm de aproape două decenii, încă de pe vremea cînd săptămînalele literare bucureștene păreau a fi centrul universului. Ați acceptat cu generozitate să scrieți un cuvînt înainte unui volum care mi-a apărut în anii nouăzeci și, de atunci, nu o dată a rămas consemnată în scris opinia dumneavoastră despre paginile mele. Mi-ar …

Citeşte articolul

Cu Ponta și Băsescu la judecata lui Kant

Ce este „judecata“ lui Kant? Ea are o dublă semnificație. Pe de o parte, o înțelegem ca pe abilitatea firească a omului de a-și utiliza rațiunea pentru a lua decizii în societate și în viața privată. Pe de altă parte, judecata lui Kant derivă din faptul că filozoful de la Königsberg a introdus în etica politică ideea conform căreia oamenii sînt, cu toții, răi de …

Citeşte articolul

Cercul (vicios) al ideologiei culturale româneşti

S-ar spune că alegerile din 9 decembrie le-au dat peste nas aristocraţilor reflecţiei politice care publică şi vorbesc la televizor uniţi în jurul simbolului Băsescu. Preşedinte european, luminat, realist, just şi patriot – Băsescu n-a fost tocmai încarnarea acestor atribute. Desigur, ar trebui să fie un moment suplimentar de autoreflecţie pentru ei, pentru PDL, pentru susţinătorii lor, dar mă tem că rezultatul alegerilor readuce dezbaterea …

Citeşte articolul

Cultura națională dincolo de fracturi

Cît de actuală mai este tema privitoare la locul, rolul și valoarea culturii române? În perioada interbelică, la care ne raportăm și astăzi ca la o veritabilă Renaștere românească, această problemă a frămîntat mințile unor gînditori precum Lucian Blaga, Mircea Eliade sau Emil Cioran. Se poate spune că această temă fundamentează spiritul întregii epoci interbelice, conferindu-i specificul care continuă să ne atragă irezistibil, cu …

Citeşte articolul

Alternativele actuale ale istoriei artei

În numărul 38 al revistei România literară semnatarul – constant în ultimul timp – al rubricii de artă plastică, Petre Tănăsuică, comentează laudativ cartea Pierderea măsurii a lui Hans Sedlmayr. Este vorba despre o carte apărută iniţial în 1945, tezele lui Sedlmayr vădindu-se a fi fost conturate în mod clar sub influenţa antimodernismului violent al hitleriştilor. Sedlmayr relua fără ezitare tezele …

Citeşte articolul

Pentru cine joacă președintele-jucător?

Ziua națională a României. Traian Băsescu trece în revistă garda de onoare. Chipul îi este palid, crispat, aproape descompus. Un zîmbet forțat îi strîmbă buzele într-un rictus împietrit. Privește sticlos înainte și parcurge țeapăn, cu pași repezi distanța impusă de protocol. Nimic din ținuta sa nu amintește de „prezidențialitatea“ unui președinte. Președintele invalidat are jalnica aparență a unui condamnat la bătaia cu vergile. Știe …

Citeşte articolul

Feriţi-vă de Sfîntul Francisc! Şi de stegar!

Prin mai în acest an am vizitat Assisi. Îmi doream demult sa ajung pe locurile unde a trăit şi a predicat Sfîntul Păsărilor. Şi să văd minunăţia de capelă pictată de Giotto. Mai mult decît reverii estetice am primit un dar de care nu m-am făcut vrednică şi pe care l-am înţeles cu întîrziere. Eram deja înapoi în România şi nu mai puteam să …

Citeşte articolul

Un caz de impostură

Vestea despre numirea lui Valeriu Matei în funcţia de director ICR Chişinău nu m-a surprins. Auzisem, mai devreme, că „s-ar putea întîmpla“… Bine, atunci, la faza ipotetică, nici nu-mi păsa. O credeam o glumă, în contextul schimbărilor de la ICR Bucureşti (mai contau detaliile locale?), iar în contrapunct – a prăbuşirilor succesive a viselor de mărire ale lui VM, în cadrul Uniunii Scriitorilor din …

Citeşte articolul

Slogănoiul

Înălțat din clăbucii tuturor sloganurilor, împielițare a duhului sau a duhorii exalate de mocirla românească, drojdie a apelor murdare ale politicii, Dan Diaconescu are dreptate atunci când afirmă că nu este un politician. Dejecțiile politicii pot fi numite la rîndul lor politice? O asemenea creatură reziduală a înțeles de la bun început că regimul lui de existență este nocturn, situat în intervalul incert dintre …

Citeşte articolul

De cine trebuie apărat Mircea Cărtărescu?

Nu fac parte din rîndul celor care – în loc de încă o carte la înălțimea Nostalgiei – așteaptă de la Mircea Cărtărescu un Nobel răscumpărător pentru complexele periferice ale nației. Din păcate, diminuarea literară a scriitorului, vizibilă pentru mulți dintre criticii din generația mea, n-a fost însoțită decît de paroxismul eforturilor întru nobelizare. Însă și mai deprimantă e transformarea Nobelului în psihoză colectivă, …

Citeşte articolul

Un scriitor, un calorifer şi o carte vinovată

Este de notorietate în această perioadă confruntarea învrăjbită dintre cei care reclamă „inutilitatea artei“ și ceilalți care, indignați cu îndreptățire că artiștii, scriitorii și alți „muncitori calificați în uzinele Sadoveanu și Arghezi“, cum scria Mircea Dinescu acum cîteva decenii, sînt chemați să dea seamă, asemenea unor chiaburi culturali, de a se fi înfruptat din „foloase necuvenite“. Evident că, acolo unde „o clasă de mijloc …

Citeşte articolul

„Nostalgia după o victorie care dacă ar fi avut loc ar fi însemnat nefiinţa noastră.“ Serios?

GALERIE FOTO: Vlad Petri – „Oameni şi cîini“

Alexandra Titu, istoric de artă de indiscutabilă notorietate în spațiul românesc, semnează în revista Observator cultural nr. 625, din 25 mai 2012, la rublica „Opinii“, un text intitulat „Retorica artei și retorica străzii“. Sîntem puși față în față cu superioritatea asumată a autoarei în fața banalilor trecători ignoranți, inculți, lipsiți de cunoașterea care le dă dreptul să se raporteze critic la spațiul public – un …

Citeşte articolul