Puţini vor fi bănuit că, la „frontiera anilor romantici“, cum zice însăşi autoarea (adică după seismul decembrist), Gabriela Adameşteanu va trece printr-o incredibilă metamorfoză; prozatoarea, negreşit, din prima linie valorică, fără ambiţii sociale sau zel ideologic, fără aderenţă, aşadar, răzbătînd cu o încăpăţînare timidă, estompîndu-şi – resemnată – prezenţa, se va arunca, peste noapte, în înverşunarea centrifugă a anilor ’90, uitîndu-şi, în turbionul acelor „ani …