Cuvant cheie: dezbatere-despre-critica-literara

Cele două literaturi? S-a spus, cu explicabile şi colegiale exagerări, că replierea lui Andrei Terian în circuitele academice, părăsind comentariul actualităţii, ar fi fost „o pierdere de proporţii“. Debutul său editorial, cu adevărat impozant, chiar „neverosimil“, zicea Alex Goldiş (v. G. Călinescu: A cincea esenţă, 2009), anunţa, însă, divorţul. Era vorba, în fond, de o opţiune limpede a demisionarului în favoarea criticii universitare, de viziune sistemică. …

Dacă primenirea generaţiilor este o fatalitate biologică, coexistenţa lor se dovedeşte, inevitabil, belicoasă. O gîlceavă mai veche, identificată de N. Manolescu drept „un război soft“, a stîrnit, recent, vîlvătăi şi a primit, prin afirmaţii categorice, un diagnostic ferm. Am asista, de fapt, la un „sfîrşit de partidă“, zicea Andrei Terian. Şi „exerciţiile“ lui Mihai Iovănel proclamau un „sfîrşit sistemic“, făcînd apel la etapele lui Stanisław …

Reacţia lui Nicolae Manolescu din România literară, nr. 24, din 10 iunie 2016 (În loc de cronică literară), la ancheta Observa­torului cultural despre autoritatea criticii & cronicii literare era previzibilă: chiar dacă răspunsurile nu-l vizau în mod direct, substratul multora era destul de transparent. Nu ştiu, la data cînd scriu aceste rînduri, ce va spune în a doua parte – anunţată – a acestui articol, …

Întrebările legate de critica literară, de raţiunea ei de a exista, de formele în care se manifestă şi de sursele autorităţii celor care o practică şi/sau o promovează revin cu o insistenţă şi intensitate crescînde (vezi, spre exemplu, ultimele numere din Observator cultural). Din multe şi diverse motive nu mai putem să spunem ca poetul (Horațiu) că literatura ne stîrneşte interesul pentru că este pur …

Acum cîţiva ani, intrînd într-o librărie oarecare dintr-o ţară, tot europeană, am avut marea surpriză să dau peste o organizare a cărţilor cu totul  nouă  faţă de ceea ce cunoşteam. Era o masă cu cărţi, plasată foarte vizibil, la intrarea în librărie, cu titluri recenzate de curînd, din toate genurile. Masa nu găzduia doar o selecţie a noului, trecută prin ochii unor cronicari, indiferent …

Critica de întîmpinare este și ea o rotiță – una firească – dintr-un mecanism social și cultural complicat, care a cunoscut în ultimii ani schimbări cu consecințe însemnate. Niște urmări nici tragice, nici tocmai liniștitoare. Nu se poate spune că înainte de Revoluție sau în primul deceniu de democrație critica de întîmpinare s-a așezat ideal în viața culturală. Nici nu avea cum, căci aceasta a …

Nu cred că e cazul să mai aprind și eu o lumînare la căpătîiul cronicii literare. Ar trebui semnalate, însă, cîteva direc­ții de evoluție a domeniului, mai toate avînd legătură cu faptul că judecata de valoare tinde să se mute dinspre suportul stabil al hîrtiei spre cel imprevizibil al internetului. Mediul internautic al blogurilor și chiar al site-urilor de socializare încurajează formularea unor opinii tot mai …

Este cronica literară o specie caducă în anul de graţie 2016? Dar aşa-numita „critică de autoritate“? Se află, astăzi, cronicarul literar (şi cronica literară) într-o criză de legitimitate? Dacă da, care credeţi că ar fi cauzele? Ce se pierde (sau ce se cîştigă) prin slăbirea autorităţii cronicarului? Pe ce coordonate s-ar cuveni redefinit, în contextul sociocultural actual, rolul comentatorului de literatură română contemporană? Înainte …

1-3. Nu e nevoie să cădem în sociologism pentru a observa că „autoritatea“ criticii literare (ca model paternalist) a fost legitimată, la noi, de un stat ierarhic-piramidal. Un asemenea stat a existat şi în epoca încă patriarhală, de modernizare incipientă, a lui Titu Maiorescu, a existat – în pofida egalitarismului proclamat – şi pe vremea totalitarismelor. Autoritatea de tip „maiorescian“, recalibrată prin dialectica naţional-universal, în …

1.Cronica literară – cu varianta cronicii de întîmpinare (în publicaţiile săptămînale) – nu este, cu siguranţă, o specie „caducă“, ci dimpotrivă, o componentă indispensabilă a publicaţiilor literare/culturale; ea este şi o componentă importantă a paginilor literare ale cotidienelor, în străinătate – fiindcă, din păcate, în România, cotidienele au renunţat, din raţiuni comerciale, la paginile culturale. Eu n‑aş folosi termenul „caduc“ în această ches­tiune, şi – …

Nu cred că există specii caduce, există doar – şi au existat dintotdeauna – autori greu de citit, maniere de percepţie improprii şi tipuri ilizibile de discurs „critic”. Cronica literară este o specie necesară, cu atît mai necesară cu cît confuzia valorică este mai mare. Din păcate, piaţa editorială este distorsionată, astăzi, de o serie de fenomene extraculturale: pe de o parte, dificultatea editurilor mici, …

  Este cronica literară o specie caducă în anul de graţie 2016? Dar aşa-numita „critică de autoritate“? Se află, astăzi, cronicarul literar (şi cronica literară) într-o criză de legitimitate? Dacă da, care credeţi că ar fi cauzele? Ce se pierde (sau ce se cîştigă) prin slăbirea autorităţii cronicarului? Pe ce coordonate s-ar cuveni redefinit, în contextul sociocultural actual, rolul comentatorului de literatură română contemporană? Înainte …

Cronica literară a ajuns deja o specie neprietenoasă și necreditabilă, dovadă agonia tirajelor, declinul revistelor, lipsa de interes tot mai vizibilă a publicului mai larg (matur sau tînăr): criticii sînt citiţi de critici sau de scriitorii despre care scriu. Deşi sîntem încă o cultură fundamental literară, centrată pe literatură, cu o piaţă de carte vie, cu evenimente literare diverse, cu un underground activ, cu numeroase …

La întrebarea „Ce rost are critica literară?“ am încercat să răspund de mai multe ori. E un tip de interogație care ar trebui să apară, la un moment dat, în mintea fiecărui cronicar literar. Trimiterea la Eliot nu ar trebui să surprindă, deoarece, la fel ca el, cred că la această întrebare trebuie să se răspundă în mod repetat, pentru că ea nu poate primi …

Asistăm, în ultima vreme, la un fenomen oarecum paradoxal: o afirmare în forţă, după 2000 (şi mai ales de aproximativ un deceniu încoace), a unui număr important de comentatori literari – la concurenţă cu prozatorii şi cu poeţi zişi „douămiişti“ – şi, concomitent, o periodică, obsedantă, sistematică punere sub semnul întrebării a rolului, a consistenţei, a eficienţei criticii literare, în special a comentariului de actualitate, …

Am primit şi citit întrebările de la Observator cultural cu bucuria teoreticianului care nu a fost niciodată capabil să scrie cronică sau critică literară. Mi-am zis să dau dovadă de responsabilitate – aşa cum face criticul care scrie săptămînal despre o carte pe care vrea să arate că a citit-o – şi să răspund punctual, dar n-am reuşit. Întrebările nu făceau altceva decît să-mi impună …

Mă tem că această aşa-zisă criză a cronicii literare nu e o criză reală, ci mai degrabă un regret că o generaţie critică talentată a abdicat – total sau doar temporar – de la ea. Se scrie cronică literară în mai toate revistele din ţară, însă a dispărut acea mobilizare generală din prima parte a anilor 2000. La un scurt recensămînt din avion, oricine îşi …

Nu ştiu de ce, dar am sentimentul că nici acum nu vrem/nu putem să recunoaştem impasul în care ne găsim. Majoritatea punctelor de vedere pe care le-am auzit/citit în privinţa criticii de întîmpinare sînt narcisiste şi utopice. Ne raportăm, inevitabil, la greaua moştenire a clasicilor, de la Maiorescu-Gherea la Călinescu-Lovinescu şi, mai aproape, la Manolescu-Simion, omiţînd că, de fapt, critica literară a fost întotdeauna în …

Înțeleg critica literară ca pe o specie elastică, mereu vie, aflată, e adevărat, în strînsă legătură cu literatura însăși, dar care are și un anumit grad de autonomie. Cu alte cuvinte, critica poate fi un act artistic în sine. Firește, nu e nici o noutate. În anii ’60, au existat în presa literară românească numeroase dezbateri legate de valențele creatoare ale criticii. Nu mai vorbesc …

Senzaţia impasului se hrăneşte din dez­iluzie. Cînd criticii de întîmpinare au simţit că nu mai funcţionează profesia lor pe post de avangardă, fie au renunţat, fie s-au retras în proiecte personale ce necesită o lămurire îndelungată. Nu mă număr printre cei care anunţă caducitatea cronicii literare, nici moartea ei. La fel, nu mă simt îndoliat cînd se vorbeşte despre criza de legitimitate şi autoritate ştirbită. …